Thor: Intunericul – lider în box office-ul nord-american
https://www.ziarulmetropolis.ro/thor-intunericul-lider-in-box-office-ul-nord-american/

Filmul Thor: Intunericul, cu Chris Hemsworth şi Natalie Portman în rolurile principale, s-a situat pe primul loc în box-office-ul nord-american, pentru al doilea weekend consecutiv, cu încasări de 38,45 milioane de dolari.

Un articol de Andrada Văsii|18 noiembrie 2013

Filmul Thor: Intunericul, cu Chris Hemsworth şi Natalie Portman în rolurile principale, s-a situat pe primul loc în box-office-ul nord-american, pentru al doilea weekend consecutiv, cu încasări de 38,45 milioane de dolari.

Filmul Thor: Intunericul fantasy, regizat de Alan Taylor („Urzeala tronurilor”, 2011), este continuarea lungmetrajului „Thor” din 2011, care prezintă aventurile fiului regelui Odin, inspirate din revistele de benzi desenate din seria Marvel Comics. După evenimentele din „Thor”, zeul luptă pentru a reinstaura ordinea în cosmos, însă o străveche rasă, în frunte cu răzbunătorul Malekith, se întoarce pentru a trimite Universul înapoi în întuneric.

Comedia romantică „The Best Man Holiday”, regizată de Malcolm D. Lee, a debutat direct pe locul al doilea, cu încasări neaşteptat de mari, 30,5 milioane de dolari. Filmul, care a avut un buget de 17 milioane de dolari, cu Morris Chestnut şi Taye Diggins în rolurile principale, prezintă întâlnirea dintre foşti colegi de facultate în timpul vacanţei de Crăciun, în timpul căreia se reaprind vechi rivalităţi şi poveşti de dragoste.

Pe locul al treilea se situează comedia „Last Vegas”, care urcă astfel o poziţie, cu încasări de 8,8 milioane de dolari. Cu Robert De Niro, Michael Douglas, Morgan Freeman şi Kevin Kline, comedia surprinde aventurile unor sexagenari care merg la Las Vegas pentru a organiza o petrecere a burlacilor.

Filmul de animaţie „Păsări libere” coboară, în schimb, o poziţie, de pe locul al treilea pe al patrulea, obţinând încasări de 8,3 milioane de dolari. Această comedie pentru toate vârstele povesteşte peripeţiile a doi curcani din medii diferite, care încearcă să schimbe cursul istoriei, cu scopul de a scoate această pasăre de pe mesele americanilor din Ziua Recunoştinţei.

Comedia cu farse „Jackass Presents: Bad Grandpa”, cu Johnny Knoxville şi Jackson Nicoll, despre un bunic de 86 de ani care porneşte într-o călătorie trăsnită prin America alături de nepotul său de opt ani, Billy, s-a situat pe locul al cincilea, cu încasări de 7,6 milioane de dolari.

Thor: Intunericul a depăşit Gravity 3D

Filmul SF „Gravity 3D: Misiunea în spaţiu”, cu actorii Sandra Bullock şi George Clooney în rolurile principale, se menţine pe locul al şaselea, cu încasări de 6,2 milioane de dolari. În acest film, Sandra Bullock şi George Clooney interpretează rolurile a doi astronauţi aflaţi în derivă în spaţiu, după ce naveta lor a fost distrusă în timp ce ei efectuau o ieşire pe orbită. Regizat de Alfonso Cuarón, thrillerul SF „Gravity” a fost foarte bine primit şi de criticii americani, iar unii dintre aceştia consideră că filmul are şanse reale în cursa pentru premiile Oscar.

Filmul SF „Jocul lui Ender/ Ender’s Game”, cu Harrison Ford în distribuţie, s-a situat pe locul al şaptelea, cu încasări de 6,2 milioane de dolari. Filmul „Jocul lui Ender” prezintă antrenamentele de elită ale forţelor militare terestre, efectuate pentru a face faţă ameninţărilor venite dintr-un spaţiu extraterestru ostil omenirii. Salvarea stă în mâinile lui Ender Wiggin (Asa Butterfield), un tânăr timid, dar incredibil de inteligent, care se impune în faţa tuturor colegilor săi, devenind astfel marea speranţă a forţelor armate.

Thor: Intunericul

Distribuţia filmului Thor: Intunericul

Filmul „12 Years a Slave”, care prezintă povestea adevărată a unui bărbat de culoare vândut ca sclav în anul 1840 în statul american Louisiana, pierde un loc în clasament şi se situează pe poziţia a opta, cu încasări de 4,7 milioane de dolari.

Filmul, regizat de cineastul Steve McQueen, cu Benedict Cumberbatch, Chiwetel Ejiofor, Michael Fassbender şi Brad Pitt în distribuţie, are la bază volumul de memorii scris în 1853 de Solomon Northup. „12 Years of Slave” a fost extrem de bine primit atât de spectatori, cât şi de criticii de cinema, la festivalul de la Toronto şi la Telluride Film Festival, fiind considerat deja unul dintre marii favoriţi din cursa pentru Oscaruri.

Lungmetrajul „Căpitanul Phillips/ Captain Phillips”, în care Tom Hanks joacă rolul căpitanului vasului Maersk Alabama din marina comercială americană, luat cu asalt de un grup de piraţi în largul coastelor somaliene în 2009, a coborât un loc în box office-ul nord-american şi a ajuns pe poziţia a noua, cu încasări de 4,5 milioane de dolari, notează Mediafax.

Comedia „Era şi timpul/ About Time”, cu Rachel McAdams şi Domhnall Gleeson, ocupă locul al zecelea, cu încasări de 3,4 milioane de dolari. În regia lui Richard Curtis, filmul prezintă povestea de dragoste dintre Tim, un bărbat ce are capacitatea de a călători în timp, şi Mary, o tânără frumoasă, dar nesigură pe ea, căreia trebuie să îi cucerească inima după o succesiune de călătorii prin epoci diferite.

Foto credit: Cinemagia, Thor: Intunericul

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.