Thriller-ul lui Michael Jackson, primul album din lume vândut în peste 100 de milioane de exemplare
https://www.ziarulmetropolis.ro/thriller-ul-lui-michael-jackson-primul-album-din-lume-vandut-in-peste-100-de-milioane-de-exemplare/

Michael Jackson continuă să bate recorduri şi postum. La şase ani de la moartea sa, acesta a devenit primul artist care a vândut un album („Thriller”, 1982) în peste 100 de milioane de exemplare.

Un articol de Petre Ivan|18 decembrie 2015

Este pentru prima dată când un artist realizează o asemenea performanţă,  spune Cary Sherman, președintele asociației Recording Industry Association Of America (RIAA), cea care cordă discuri de aur și platină în numele industriei discografice de aproape 60 de ani.

Este o realizare excepțională și o dovadă a locului pe care Michael Jackson îl ocupă în inimile noastre și în istoria muzicii. –  Cary Sherman, președintele RIAA

„Thriller” a devenit cel mai vândut album din toate timpurile la numai un an după lansarea sa, în noiembrie 1982, și a cunoscut o nouă perioadă de glorie după dispariția prematură a lui Michael Jackson, în iunie 2009.

Produs de Quincy Jones și Michael Jackson, Thriller a câștigat un număr record de opt premii Grammy în 1984, şapte din cele nouă melodii ale albumului ajungând în Top 10 al Billboard Hot 100.

În clasamentul difuzat de RIAA, ”Thriller” este urmat de un disc al grupului californian Eagles, ”Their Greatest Hits 1971-1975”, din care s-au vândut 29 de milioane de exemplare. Locul al treilea îi revine lui Billy Joel pentru ”Greatest Hits Volume I & Volume II”, din care s-au cumpărat 23 de milioane de exemplare.

Foto: Thriller – cinemagia

07
/05
/13

„Silvia“ este cea mai recentă operetă a Operei Brașov, pusă în scenă în iunie 2012 de regizorul Anda Tăbăcaru Hogea. Spectacolul va avea loc sâmbătă 11 mai, începând cu ora 18.30, la Sala Operei.