Tiberiu Soare – dirijor şi invitat special la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiberiu-soare-dirijor-si-invitat-special-la-sala-radio/

Editura Casa Radio prezintă cel mai recent album semnat Orchestra Naţională Radio şi Tiberiu Soare.

Un articol de Andrada Văsii|24 octombrie 2013

Editura Casa Radio prezintă cel mai recent album semnat Orchestra Naţională Radio şi Tiberiu Soare.

La concertul de astăzi, publicul va avea ocazia de a-l reîntâlni pe Tiberiu Soare nu numai în ipostază dirijorală, pe scena Studioului „Mihail Jora”, alături de Orchestra Naţională Radio, ci şi în calitate de invitat la lansarea albumului „George Enescu, Simfonia a II-a“, produs de Editura Casa Radio.

Lansarea va avea loc în pauză, în foaierul central al Sălii Radio, fiind urmată de o sesiune de autografe, la finalul concertului.

Albumul cuprinde o viziune interpretativă actuală – înregistrare specială din luna iunie a.c.– a Simfoniei a II-a op.17 în la major de George Enescu, o „comoară” a culturii româneşti care a împărtăşit aventura tezaurului românesc la Moscova, în timpul Primului Război Mondial.

Din fericire, partitura enesciană a revenit în ţară în perioada anilor ’60. Mai multe amănunte sunt furnizate în prezentarea CD-ului realizată de prof. univ. dr. Grigore Constantinescu.

Un concert special dirijat de Tiberiu Soare

Tiberiu Soare – dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio România şi dirijor al Operei Naţionale Bucureşti – mărturiseşte că „lucrarea de faţă are o semnificaţie aparte în istoria Orchestrei Naţionale Radio: după aproape 50 de ani de uitare, lucrarea a fost redată circuitului sălilor de concerte de către Orchestra Naţională Radio sub bagheta maestrului Iosif Conta.”

Citiţi şi: INTERVIU Tiberiu Soare: „Noi, muzicienii, suntem nişte vânători de stări privilegiate“ 

Dirijorul nota: „Pentru mine, această simfonie reprezintă o clarificare deplină a stilului hiper-romantic al lui Enescu specific perioadei sale de creaţie de până în Primul Război Mondial, o etapă ce va face posibilă scriitura din Oedipe cu două decenii mai târziu. Această înregistrare se doreşte a fi prima dintr-o preconizată integrală a lucrărilor simfonice enesciene.”

Tiberiu Soare

Afişul concertului dirijat de către Tiberiu  Soare

Tiberiu Soare declara, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis: „E foarte important să lucrezi cu alte orchestre. Oamenii care lucrează de foarte mult timp împreună au tendința naturală de a începe să se cunoască unul pe altul foarte bine – orchestra cu dirijorul. Și-atunci multe lucruri ei deja le ghicesc, se creează un fel de simbioză. E o relație foarte frumoasă din punctul ăsta de vedere, dar care are și un anumit efect soporific, de intrare în rutină. ”

Info:

Discul se poate achiziţiona de la Librăria Casa Radio din str. Temişana nr. 31, sau prin comandă online pe site-ul editurii, la preţul de 20 lei.

Foto credit: Petrică Tănase, Tiberiu Soare

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.