Tiberiu Soare nu doar dirijează muzici din cele mai interesante, dar are şi un mod de a povesti (inclusiv prin cărţile pe care le-a scris) despre muzică şi „marea cultură” care e cool, antrenant şi deschizător de curiozităţi. Aşadar, am stat la poveşti cu el la sfârşit de an despre muzică şi alte lucruri faine.
Un articol de Cristina Enescu Aky|16 decembrie 2019
Ce concerte interesante urmează să dirijezi la sfârșitul respectiv inceputul de an?
La Opera Națională din București voi avea mai multe opere de Puccini („Boema” – cu o distribuție foarte bună- pe 21 decembrie, „Tosca” pe 30 ianuarie, „Madama Buterfly” pe 8 ianuarie, apoi pe 13, 14 și 16 februarie premiera operei „Turandot” în regia lui Mario De Carlo). In ianuarie voi mai dirija aici „Faust”-ul lui Gounod (11 ianuarie) și „Romeo și Julieta” a lui Prokofiev (22 ianuarie). (Mai multe informații despre programul Operei din București găsiți aici.)
Apoi, chiar la început de an voi dirija deja tradiționalul Concertul Extraordinar de Anul Nou organizat de Fundația Calea Victoriei (anul acesta sub titlul „Magical Spanish Night”) alături de Symphactory Orchestra. Va fi a 7-a ediție, pe 7 ianuarie 2020, la ora 19:00, la Sala Radio. Va fi un concert exclusiv cu muzici hispanice și sud-americane (Ravel, Rimski-Korsakov, Chabrier, Manuel de Falla, Gerónimo Giménez, Carlos Gardel şi alţii), cu participarea unui bariton foarte bun, Zoltan Nagy, care are actualmente o carieră internațională remarcabilă.
Va urma un concert cu Camerata Regală la Ateneu (18 ianuarie), cu prilejul celebrării a 30 de ani de la revenirea membrilor Casei Regale a României în țară. Vor participa soliști cu adevărat excepționali, pianista Alexandra Dariescu, tenorul Teodor Ilincăi, violonistul Remus Azoiței, sopranele Nelly Miricioiu și Valentina Naforniță… Așadar un concert de gală care se anunță cu adevărat special.
Cum vei începe anul 2020 dedicat lui Beethoven și în care se vor aniversa 250 de ani de la nașterea lui?
Beethoven e extrem de special pentru mine, deci mă bucur mult că voi dirija concertul de deschidere a Anului Beethoven de la Sala Radio, împreună cu Orchestra de Cameră Radio. Va fi un program superb, incluzând uvertura Coriolan, concertul nr. 5 pentru pian și orchestră (Imperialul) și splendida simfonie a III-a (Eroica).
Dirijorului îi stă bine (și) cu drumurile, deci unde vei călători în noul an?
În a doua parte a acestei stagiuni, începând din ianuarie, am concerte programate în multe locuri din țară printre care Iași, Oradea, Ploiești, Brașov, Craiova, Cluj. Vor fi concerte cu un repertoriu destul de divers. Mă străduiesc de regulă ca fiecare concert să fie cumva altfel față de celelalte, ceea ce implică și o provocare de studiu pentru mine. La Cluj, de exemplu, voi dirija foarte frumosul concert nr. 2 de Ceaikovski, cantat destul de rar.
De asemenea, am început o colaborare și cu Orchestra de Televiziune din Dublin, voi merge pentru a treia oară acolo, nu doar pentru a-l sărbători pe Beethoven ci și cu ocazia faptului că unul dintre cei mai importanți compozitori contemporani, estonianul Arvo Pärt, va împlini 85 de ani, și voi dirija concertul organizat de această orchestră cu lucrări ale lui.
Ce va face Tiberiu Soare în noul an ne-am lămurit. Dar ce este Tiberiu Soare, ca dirijor, cu alte cuvinte ce rol are un dirijor?
Cea mai bună analogie, deși nu perfect congruentă, este cea cu un regizor de teatru, cumva dirijorul este un regizor de sunete în timp real. La fel ca regizorul, și dirijorul lucrează pe un text (aici o partitură) lăsată de un compozitor, petrece mult timp încercând să înțeleagă sensurile cele mai profunde și apoi să dea randamentul maxim cu orchestra. Cam 80% din timp, un dirijor studiază partituri, 15% din timp îl petrece cu repetițiile, și apoi 5% sunt concerte. Pe de altă parte, ideile de la repetiții cu care te duci în fața orchestrei se formează în mare parte la studiul partituri cu creionul în mână. Există și o marjă care ține de inspirația din timpul concertului, uneori ți se întâmplă ca dirijor să descifrezi atunci un sens pe care nu l-ai intuit in faza de lucru. Rezumând: dirijorul e cel care pune sunetele orchestrei într-o anumită ordine respectând textul sacru al partiturii, dar mai ales încercând să respecte spiritul muzicii respective.
O recomandare pentru cei familiarizați cu muzica clasică, dar care încă au dificultăți în a distinge specificul diferitor dirijori sau interpreți?
E ca și cum ai vedea un același text montat de regizori diferiți. La fel ca un regizor, fiecare dirijor are propria viziune asupra unei partituri, însă aici analogia cu regizorul se oprește, pentru că o partitură e mult mai strictă decât un text, conține mai mulți parametrii. Cred însă că iubitorii de muzică nu ar trebui să se concentreze pe detectarea diferențelor dintre diferite interpretari, fie ele dirijorale sau solistice. Posibilitățile de interpretare ale unei lucrări nu sunt niciodată închise odată cu apariția unei interpretări de geniu. Interpreții de tot felul (pianiști, dirijori, etc.) lucrează cu marja aceasta permisă de „marginile” partiturii. În concluzie, sfatul meu ar fi să vă concentrați asupra muzicii în sine. Eu de multe ori îmi doresc să ascult un concert sau o simfonie dragă mie eliberat de povara de a analiza ceea ce ascult. Câteodată fac efortul ăsta și chiar îmi iese. Dacă muzica respectivă îți spune ceva, ție personal, atunci înseamnă că modul cum a fost scrisă dar și interpretată e croit pentru tine. E simplu, din acest punct de vedere muzicile se împart în două categorii, unele care merită ascultate din nou și unele care nu. Dar simți nevoia să revii la o anumită muzică înseamnă că ea ți-a spus ceva important. De altfel, muzicile de cea mai bună calitate se înțeleg abia după audiții repetate, asta îți spun garantat. Apoi, distingerea diferențelor dintre interpreți ar trebui să vină cumva natural.
Pasiuni, plăceri vinovate, hobby-uri dincolo de muzica clasică?
Când ai muzica drept profesie, o ai și ca hobby, deși poate cu alte genuri. Am însă și alte pasiuni, de pildă cititul, din ce în ce mai multă non-ficțiune. Îmi face mare plăcere să citesc cărți dintr-o varietate de domenii cum ar fi artele plastice sau fotografia, pentru pura plăcere a informării. Îmi place și să merg la teatru și la cinema. Dar revenind la muzică, dincolo de Beethoven sau Paraziții, una din marile mele pasiuni e hard rock-ul, dar iubesc și folk-ul.
Ce recomandări muzicale ne faci pentru perioada asta?
În primul rând v-aș sugera neapărat să mergeți la concerte, să auziți, să vedeți, să simțiți ce se întâmplă într-o sală de concerte – de tot felul, de la Vița de Vie, să spunem, până la orice spectacol simfonic, de operă, operetă, balet. După mine, liberalizarea asta excesivă adusă de mediul virtual (la câteva click-uri distanță poți să ai orice muzică) a dus la faptul că s-a cam uitat ceva ce oamenii știau și simțeau înainte, anume că a asculta, a trăi muzica este un act de comuniune. E foarte important să fii acolo, să simți energiile alea fantastice ale muzicienilor de pe scenă. Dacă asculăm numai înregistrări există marele pericol să devenim captivii anumitor interpretări.
În rest, întotdeauna îl recomand pe Mozart, merge oricând și oriunde. Apoi bineînțeles Beethoven, că tot vine anul dedicat acestui compozitor care a fost în stare să scrie o muzică atât de frumoasă. Mesajul lui Beethoven nu se reduce însă la limitele muzicii sale, de aceea el rămâne etern valabil. Cât despre compozitorii contemporani, ar fi bine să treceți prin creația lui Arvo Pärt, care a scris o muzică inspirată din fundamentele culturii europene și din muzica medievală. Dintre compozitorii români vi-l recomand oricând pe Dan Dediu, are lucrări extraordinar de bine scrise și foarte accesibile.
Din repertoriul Operei din București vă recomand (mai ales în această perioadă) noua montare a baletului „Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski, un spectacol cu o muzică și o coregrafie superbe care merită văzut de toți copiii între 6 și 106 ani.
Avem nevoie de fapt de muzica clasică?
Muzica asta face parte din marea cultură, adică aceea care nu se demodează, cea care ne reamintește cine suntem noi de fapt. Cultura nu e un produs colateral al societății, e ceea ce ne dă identitate ca oameni. Ignorând-o, riscăm să cădem într-o barbarie care s-ar putea să ne coste foarte mult. Marea cultură nu e ceva pretențios, o fervoare snoabă, ci sunt lucruri care se adresează nouă tuturor, pe care ar trebui să ne abordăm nu de la distanță ci suflecându-ne mânecile și intrând în ele, ca să vedem ce au să ne spună. Nu trebuie să respectăm o anumită simfonie sau carte doar pentru că vreo somitate a spus că e respectabilă, ci trebuie să vizităm noi personal lucrurile astea, să citim, să ascultăm noi înșine. De aici ni se pot naște o grămadă de idei bune, ba poate chiar și o capacitate mai bună de a interacționa unii cu alții.
Credit cover foto: Fundația Calea Victoriei
Credit foto articol: Opera Națională București
„A asculta muzică e un act de comuniune, așadar mergeți la concerte!” (Tiberiu Soare, dirijor)
