TIFF (1): „Foxtrot” – Moarte în pași de dans
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-1-foxtrot-moarte-in-pasi-de-dans/

CRONICĂ DE FILM Câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Veneţia şi prezentat în premieră în România în deschiderea TIFF, „Foxtrot”, al doilea film al regizorului israelian Samuel Maoz, satirizează armata şi denunţă, sub forma unei comedii negre, absurditatea războiului, spre nemulţumirea autorităţilor politice şi militare.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 mai 2018

După ce primesc vestea că fiul său, aflat în armată, ar fi murit în timpul unei operațiuni, Michael (Lior Ashkenazi) și soția sa Daphna (Sarah Adler) au un șoc. În timp ce mama se izolează în camera sa (cu ea vom face cunoștință mai bine în ultima treime a filmului), tatăl ocupă centrul atenției – el rămâne să primească de la reprezentanții armatei veniți la ușa sa toate detaliile presupusei morți și ale viitoarei înmormântări.

Pentru a-i sugera suferința și vertijul interior, într-unul din planuri Samuel Maoz își filmează protagonistul de sus, plasând camera perpendicular deasupra bărbatului. Aparatul de filmat se mișcă odată cu personajul, iar efectul spectaculos de amețeală este transferat și spectatorului.

Este doar unul din numeroasele artificii pe care le etalează ostentativ dispozitivul regizoral în prima parte (redată din perspectiva tatălui) din cele trei în care este structurat filmul. Un dispozitiv preocupat mai degrabă să atragă atenția asupra sa, și mai puțin să redea trăirile emoționale ale bărbatului – încadraturile fixe, dar și tăieturile de montaj de multe ori abrupte par să reflecte o anume rigiditate a tatălui, un temperament dificil (tot ca simbol al durerii, își lovește violent câinele cu piciorul, gestul fiind plasat totuși în afara cadrului).

E adevărat, Samuel Maoz nu doar că se ține la mare distanță de sentimentalism (deși bărbatul este mai tot timpul cu ochii în lacrimi, în prim-plan), dar își bazează această primă parte pe un comic negru dat nu doar de un twist narativ care amplifică satira la adresa presupusei stupizenii a forțelor militare israeliene, dar și pe felul în care îi filmează pe reprezentanții armatei – în cadre subminate mereu de o tușă ironică.

Din acest registru cinic (durerea tatălui este, de altfel, mai mult ilustrativă), se trece la o parte a doua predominant comică, dar încheiată dramatic, pentru a întări ideea inutilității stării permanente de război pe care o întrețin autoritățile israeliene, dar și traumele suferite de tinerii din armată.

De această dată, suntem alături de Jonathan (Yonaton Shiray), fiul lui Michael și al Daphnei despre care s-a crezut că a fost ucis, și de alți trei colegi soldați, undeva în pustietate. Se presupune a fi un punct de control, plasat pe o șosea semi-abandonată, pe care foarte rar trece câte o mașină, oprită la barieră pentru a fi verificată.

Precaritatea locului reflectă absurdul teribil al situației – soldații locuiesc într-o baracă mizeră ce se înclină tot mai mult de la o zi la alta, riscând să se scufunde în noroiul bălții pe care tinerii trebuie să o străbată mereu, prilej pentru un comic vizual, de mizanscenă, discret și reușit.

Iar atunci când pe drum trece agale o cămilă, iar apoi Jonathan îi arată unui coleg pașii de foxtrot, ținând în brațe arma ca pe o iubită, ni se semnalează că suntem într-un registru suprareal și că acest fragment median funcționează ca o parabolă.

Partea a doua, cu sarcasmul și umorul său, este și cea mai reușită, și asta pentru că regia își ia o mai mare libertate, iar realitatea este dublată de evadări într-un imaginar nu lipsit de inventivitate.

Ultima treime, care vine după nou twist narativ radical (clarificat demonstrativ la final: destinul care se răzbună), este, de asemenea, într-o altă stilistică – aparatul de filmat scapă de rigiditate, iar compoziția cadrelor renunță la simiteriile și autocomplezența de până atunci. Camera devine mult mai mobilă și o urmărește aproape tot timpul pe Daphna, aflată în suferință.

Dominantă este acum starea de melancolie (întărită și de o muzică pe măsură), deși nici de aici nu lipsește comicul (ca secvența în care cei doi părinți fumează iarbă).

Însă, la fel ca în prima parte, tristețea personajului, de această dată a mamei, este puțin credibilă și mai curând enunțată prin aceleași cadre cu un chip răvășit – Samuel Maoz nu face nimic pentru a-și scoate personajele din postura de simple eficii simbolice și pentru a le da profunzimea necesară astfel încât filmul să fie mai mult decât un exercițiu stilistic care vrea să epateze.

„Foxtrot” va intra din 8 iunie în cinematografe, fiind distribuit de Transilvania Film.

18
/09
/14

Doi dintre cei mai apreciați actori ai momentului în teatrul românesc, Ofelia Popii și Sorin Leoveanu, se întâlnesc pentru prima dată într-o producție – nu una de teatru, ci una de film: „Q.E.D.”, în regia lui Andrei Gruzsniczki. Filmul intră în cinematografe din 10 octombrie, după ce a circulat prin marile festivaluri și a adunat câteva premii importante.

18
/09
/14

În perioada 16 octombrie – 4 decembrie, poți afla mai multe despre mecanismele din spatele industriei de cinema și poți să înveți să scrii informat și competent despre ele. Asociația Culturală Control N lansează un nou atelier, de data aceasta dedicat jurnalismului de film. 

17
/09
/14

Dem Rădulescu, unul din cei mai mari comedianţi pe care i-a avut cinematografia românească, se stingea din viaţă în urma unui infarct, înainte de a împlini vârsta de 69 de ani. Și-a început cariera în 1959, fiind actor de teatru, film şi televiziune, dar şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.

17
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Comedia dezinvolt-naivă „America, venim!”, debutul lui Răzvan Săvescu, este un film de public croit după model american, la care se adaugă inspirate note românești. În schimb, „Cripta”, regizat de Corneliu Gheorghiță, testează timid un gen puțin căutat – filmul-parabolă (în registru lejer).

17
/09
/14

Un om de afaceri francez a rămas prizonier în curtea unui imobil din Băile Herculane ca urmare a descoperirii unei vechi fresce romane. Nu este o știre de tabloid, ci subiectul celui de-al doilea lungmetraj de ficțiune realizat de Cornel Gheorghiță, Cripta, a cărui premieră a avut loc vineri, 12 septembrie, la Cinema Studio, în prezența a numeroase personalităţi din lumea filmului.

16
/09
/14

Lungmetrajul "Is the Man Who Is Tall Happy? An Animated Conversation with Noam Chomsky", regizat de Michel Gondry, va fi proiectat în închiderea Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est 2014. Cea de-a noua ediţie Anim'est va avea loc în perioada 3 - 12 octombrie

15
/09
/14

Celebra formație turcească BaBa ZuLa va concerta la Brașov (Teatrul Sică Alexandrescu) sâmbătă, 4 octombrie, ora 21.00, în cadrul celei de-a doua ediții a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival.

15
/09
/14

Luna viitoare, Clujul va deveni centrul național al comediei, al filmelor bune și al întâlnirilor cu profesioniști din industria cinematografică. În perioada 10-19 octombrie va avea loc cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, Festivalul Internațional de Film Comedy.

15
/09
/14

Cea de-a XXI-a ediție a Astra Film Festival, care va avea loc între 6 și 12 octombrie 2014 la Sibiu, prezintă o selecție a celor mai recente documentare filmate în România, de autori români și străini, reprezentând o radiografie a societății românești din perioada comunistă până în prezent. Filmele abordează subiecte sensibile actuale și episoade istorice controversate.

12
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Intrate recent pe marile ecrane, „Captiv” (r. Atom Egoyan) și „Vânătoarea de spioni” (r. Anton Corbijn) sunt două filme de festival care, sub camuflajul unor genuri bine determinate, oferă câteva idei stimulative, dar și lecții instructive de regie.

12
/09
/14

Vineri, după prânzul cel mic. Ultima zi de concurs la Gala HOP. Interviul care urmează s-a consumat pe plaja din Costinești, cu epava pe fundal. Îndrăgita actriță Ana Ularu (29 de ani) este în costum de baie. Nu s-au decis deocamdată câștigătorii Galei, nu vom vorbi despre ei. Chiar și așa, rămân lucruri de spus.

12
/09
/14

Comedia "#Selfie", de Cristina Iacob, a primit marele trofeu al Festivalului Internaţional de Film Broad Humor din Los Angeles, California. Festival internaţional dedicat comediei realizate de femei, Broad Humor a ajuns la ediţia a noua şi a avut loc în acest an în perioada 5 - 7 septembrie.

10
/09
/14

Cinefilii bucureşteni sunt așteptați la cea de-a cincea ediție a evenimentului de mare succes, Noaptea Albă a Filmului Românesc, în noaptea de vineri, 19 septembrie 2014. Premiere, avanpremiere, comedii, drame, filme de ficţiune sau documentare, programul Nopții Albe este, și în acest an, unul extrem de atractiv.