TIFF (1): „Foxtrot” – Moarte în pași de dans
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-1-foxtrot-moarte-in-pasi-de-dans/

CRONICĂ DE FILM Câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Veneţia şi prezentat în premieră în România în deschiderea TIFF, „Foxtrot”, al doilea film al regizorului israelian Samuel Maoz, satirizează armata şi denunţă, sub forma unei comedii negre, absurditatea războiului, spre nemulţumirea autorităţilor politice şi militare.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 mai 2018

După ce primesc vestea că fiul său, aflat în armată, ar fi murit în timpul unei operațiuni, Michael (Lior Ashkenazi) și soția sa Daphna (Sarah Adler) au un șoc. În timp ce mama se izolează în camera sa (cu ea vom face cunoștință mai bine în ultima treime a filmului), tatăl ocupă centrul atenției – el rămâne să primească de la reprezentanții armatei veniți la ușa sa toate detaliile presupusei morți și ale viitoarei înmormântări.

Pentru a-i sugera suferința și vertijul interior, într-unul din planuri Samuel Maoz își filmează protagonistul de sus, plasând camera perpendicular deasupra bărbatului. Aparatul de filmat se mișcă odată cu personajul, iar efectul spectaculos de amețeală este transferat și spectatorului.

Este doar unul din numeroasele artificii pe care le etalează ostentativ dispozitivul regizoral în prima parte (redată din perspectiva tatălui) din cele trei în care este structurat filmul. Un dispozitiv preocupat mai degrabă să atragă atenția asupra sa, și mai puțin să redea trăirile emoționale ale bărbatului – încadraturile fixe, dar și tăieturile de montaj de multe ori abrupte par să reflecte o anume rigiditate a tatălui, un temperament dificil (tot ca simbol al durerii, își lovește violent câinele cu piciorul, gestul fiind plasat totuși în afara cadrului).

E adevărat, Samuel Maoz nu doar că se ține la mare distanță de sentimentalism (deși bărbatul este mai tot timpul cu ochii în lacrimi, în prim-plan), dar își bazează această primă parte pe un comic negru dat nu doar de un twist narativ care amplifică satira la adresa presupusei stupizenii a forțelor militare israeliene, dar și pe felul în care îi filmează pe reprezentanții armatei – în cadre subminate mereu de o tușă ironică.

Din acest registru cinic (durerea tatălui este, de altfel, mai mult ilustrativă), se trece la o parte a doua predominant comică, dar încheiată dramatic, pentru a întări ideea inutilității stării permanente de război pe care o întrețin autoritățile israeliene, dar și traumele suferite de tinerii din armată.

De această dată, suntem alături de Jonathan (Yonaton Shiray), fiul lui Michael și al Daphnei despre care s-a crezut că a fost ucis, și de alți trei colegi soldați, undeva în pustietate. Se presupune a fi un punct de control, plasat pe o șosea semi-abandonată, pe care foarte rar trece câte o mașină, oprită la barieră pentru a fi verificată.

Precaritatea locului reflectă absurdul teribil al situației – soldații locuiesc într-o baracă mizeră ce se înclină tot mai mult de la o zi la alta, riscând să se scufunde în noroiul bălții pe care tinerii trebuie să o străbată mereu, prilej pentru un comic vizual, de mizanscenă, discret și reușit.

Iar atunci când pe drum trece agale o cămilă, iar apoi Jonathan îi arată unui coleg pașii de foxtrot, ținând în brațe arma ca pe o iubită, ni se semnalează că suntem într-un registru suprareal și că acest fragment median funcționează ca o parabolă.

Partea a doua, cu sarcasmul și umorul său, este și cea mai reușită, și asta pentru că regia își ia o mai mare libertate, iar realitatea este dublată de evadări într-un imaginar nu lipsit de inventivitate.

Ultima treime, care vine după nou twist narativ radical (clarificat demonstrativ la final: destinul care se răzbună), este, de asemenea, într-o altă stilistică – aparatul de filmat scapă de rigiditate, iar compoziția cadrelor renunță la simiteriile și autocomplezența de până atunci. Camera devine mult mai mobilă și o urmărește aproape tot timpul pe Daphna, aflată în suferință.

Dominantă este acum starea de melancolie (întărită și de o muzică pe măsură), deși nici de aici nu lipsește comicul (ca secvența în care cei doi părinți fumează iarbă).

Însă, la fel ca în prima parte, tristețea personajului, de această dată a mamei, este puțin credibilă și mai curând enunțată prin aceleași cadre cu un chip răvășit – Samuel Maoz nu face nimic pentru a-și scoate personajele din postura de simple eficii simbolice și pentru a le da profunzimea necesară astfel încât filmul să fie mai mult decât un exercițiu stilistic care vrea să epateze.

„Foxtrot” va intra din 8 iunie în cinematografe, fiind distribuit de Transilvania Film.

15
/04
/14

Scurtmetraje regizate de Nicolae Constantin Tănase şi Dorian Boguţă se numără printre titlurile selectate în programul românesc prezentat la Short Film Corner, un eveniment necompetitiv destinat profesioniştilor din cinema care are loc în timpul Festivalului de Film de la Cannes.

14
/04
/14

În România există puţin peste 30 de cinematografe, 78% din orașele ţării nu au nicio sală de cinema funcțională, iar numărul spectatorilor a scăzut de 50 de ori față de anii '90. APFR şi TIFF au demarat o campanie prin care vor schimbe soarta "Marelui Ecran".

13
/04
/14

Noul Cinematograf al Regizorului Român vă propune o seară de film cu un concept inedit: blind-date cu un film, în data de 18 aprilie, la ora 20:00.

11
/04
/14

Două figuri istorice ale căror destine au fost legate acum mai bine de cinci secole sunt vedetele campaniei de imagine a TIFF 2014. Vlad Țepeș și Matei Corvin se „reîntâlnesc” în 2014, în ipostaza de cinefili, pe vizualurile Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

10
/04
/14

Pe 12 aprilie, Caravana Docuart ajunge în Cluj-Napoca, la Cinema Mărăști, cu un eveniment cultural adresat tuturor celor dornici să își croiască un program de weekend pentru sufletul și intelectul lor.

08
/04
/14

Miercuri, 9 aprilie, Institutul Francez vă invită la o seară dedicată lui Alex. Leo Şerban. Evenimentul va începe la 19,30, în Atriumul Institutului, cu un cocktail, urmând ca de la ora 20 să aibă loc proiecţii şi discuţii legate de opera lui Alex. Leo Şerban, în sala Elvire Popesco.

07
/04
/14

Actorul american Mickey Rooney, care a avut una dintre cele mai lungi cariere din istoria Hollywoodului, s-a stins din viaţă la vârsta de 93 de ani. Rooney a fost unul dintre primii copii vedetă de cinema şi s-a bucurat de o imensă popularitate în anii '30 şi '40.