TIFF 2017. Buster Keaton, animații din anii ’50 și indie britanic
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2017-buster-keaton-animatii-din-anii-50-si-indie-britanic/

Britanicii de la Public Service Broadcasting şi show-ul lor spectaculos cu imagini de arhivă, cine-concerte pe filme de Buster Keaton şi animaţii din anii 30-50, concerte în spaţii inedite – Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) vine, între 2 şi 11 iunie 2017, cu o selecţie puternică de muzică, pe lângă cea de filme.

Un articol de Petre Ivan|13 aprilie 2017

Biletele pot fi cumpărate în avans, în perioada următoare, pe www.biletmaster.ro și direct de pe aplicația TIFF 2017, disponibilă în App Store și Google Store.

Cu o zi înainte de deschiderea TIFF, pe 1 iunie, de la 12.00 (pentru copii) și 19.00, la Casa de Cultură a Studenților, un eveniment special o va readuce la Cluj, la doi ani după Tabu, pe Christine Ott, cu cine-concertul Lotte, mon amour.

TIFF 2017

Public Service Broadcasting

Sedusă de farmecul unic al capodoperelor animate ale lui Lotte Reiniger (1899 – 1981), unul dintre pionerii animației cu siluete, Christine Ott a compus muzică originală care să redea magia acestor povești.

Artista franceză, care a cântat alături de Radiohead, Yann Tiersen sau Noir Désir, va fi acompaniată de Anne-Irène Kempf la alto și percuție. Bilete, aici.

„N-o să mai ai nevoie de nici o altă trupă, niciodată”, scrie Esquire despre duo-ul multi-instrumental britanic Public Service Broadcasting, care vine la TIFF cu un concert de neratat. Un mix fascinant de indie, electro și infuzii de pop cu mostre audio din arhivele publice și materiale de propagandă, muzica celor de la PSB va fi însoțită de un show vizual spectaculos. Pe fundal vor rula imagini din arhivele SUA și ale URSS din perioada 1957 – 1972, din timpul cursei pentru cucerirea spațiului.

Conceptul a fost lansat odată cu albumul The Space Race (2015), primit excelent de marile publicații și care i-a adus trupei concerte pe toate continentele. Concertul va avea loc sâmbătă, 3 iunie, de la 19.00, la Casa de Cultură a Studenților. Bilete, aici.

Charlie Cunningham

Charlie Cunningham

Una dintre capodoperele lui Buster Keaton, filmul mut The General (1926), va fi însoțit la TIFF de muzica originală a trio-ul francez Diallèle. Format în 2008 de Romain Bercé și frații Sylvain și Mathieu Lemaire (chitară, saxofon, baterie), trio-ul propune o energie rock pentru un western antrenant, în care cascadoriile spectaculoase ale lui Buster Keaton te țin cu sufletul la gură.

The General/ Le Mécano du général a fost inclus în topul celor mai bune 50 de filme din toate timpurile de revista Sight & Sound. Cine-concertul este programat luni, 5 iunie, de la ora 20.00, la Casa de Cultură a Studenților. Bilete, aici.

Evenimente aparte la TIFF vor serile de concerte în biserici din Cluj. Pe 6 iunie, Jozef van Wissem, muzician și compozitor olandez stabilit în New York, colaborator frecvent al lui Jim Jarmusch, va cânta melodiile

Jozef Van Wissem by Renaud Monfourny

Jozef Van Wissem by Renaud Monfourny

compuse pentru coloana sonoră a filmului Only Lovers Left Alive, care i-au adus Cannes Soundtrack Award 2016.

Van Wissem este „deopotrivă un compozitor avangardist și un muzician baroc la lăută, prin urmare deloc străin de contradicții”, scrie The New York Times. A susținut peste 800 de concerte solo la lăută în întreaga lume, a înregistrat sau cântat live cu Jarmusch, Tilda Swinton sau Zola Jesus, iar muzica sa hipnotică și poetică l-au propulsat printre cei mai valoroși muzicieni contemporani. Bilete, aici.

Pe 8 iunie, Charlie Cunningham, una dintre vocile în ascensiune ale folk-ului britanic, va încânta publicul TIFF cu melodii de pe noul album, Lines. Muzica sa este un mix de sensibilități folk cu pop și accente flamenco, împrumutate din cultura spaniolă după doi ani petrecuți la Sevilia.

După trei single-uri de succes, care i-au adus titlul de „Bloggers Choice for 2014” al Radio 1 (BBC), și-a lansat anul acesta primul album, Lines, pe care publicația Clash l-a decretat „un debut sclipitor”. „O bijuterie a folk-ului britanic”, apreciază Rolling Stone. Bilete, aici.

Detaliile despre locațiile celor două concerte vor fi anunțate în curând pe www.tiff.ro.

Biletele pot fi cumpărate în avans, în perioada următoare, pe www.biletmaster.ro și direct de pe aplicația TIFF 2017, disponibilă în App Store și Google Store.

Foto: TIFF 2017 –  www.tiff.ro

26
/07
/19

Festivalul Cinemascop a debutat în 2018, în Grădina de vară din Eforie Sud, iar între 1-7 august 2019, această locaţie prinde viaţă din nou, odată cu a doua ediţie. În fiecare zi vor avea loc ateliere de creaţie pentru copii, vor fi realizate picturi murale, o expoziţie foto va putea fi vizitată, iar odată cu ora 21:00 încep proiecţiile de film.

26
/07
/19

De astăzi până duminică (26-28 iulie),  trei zile și trei nopți de soft adventures - asta te așteaptă la SHORTSUP - Marele Picnic Cinematografic. Domeniul Mogoșoaia devine o vacanță cu hamace și filme, frisbee și standup paddle-ing, cea mai lungă masă de picnic și cel mai mare ecran outdoor văzut la ShortsUP.

25
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Câștigător al premiului pentru cel mai bun scenariu în competița Festivalului de la Cannes în 2018, „Lazzaro felice” („Lazzaro cel fericit”), scris și regizat de italianca Alice Rohrwacher, ajunge în sfârșit și în cinematografele de la noi. Un film de o tandrețe și de o inventivitate dezarmante.

24
/07
/19

Filmul documentar „Muzica Rănilor de război”, care tratează perioada dinaintea și din timpul Primului Război Mondial și abordează o fațetă mai puțin cunoscută a vieții lui George Enescu, va fi proiectat în cadrul evenimentelor asociate ediției din acest an a Festivalului, în urma unui parteneriat dintre organizatori și Asociaţia pentru Educație și Sănătate Mens Sana, sub egida căreia a fost realizat filmul.

24
/07
/19

CRONICĂ DE CARTE Criticul de film Lucian Maier revine în atenţie cu o carte provocatoare, „Timp şi conştiinţă în cinema”, proaspăt apărută la Editura Eikon. Un titlu ambiţios. Şi o premisă la fel: renunţarea la o analiză exclusiv estetică a cinemaului şi trecerea la o analiză a filmului ca discurs.

23
/07
/19

Producția maghiară „Versuri pocite” (2018), regizată de Gábor Reisz, a câștigat atât trofeul „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film, cât și premiul publicului în competiția celei de-a șasea ediții a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 18 și 21 iulie la Timișoara și Gottlob. Peste 3.500 de spectatori au luat parte la cele 30 de proiecții și evenimente programate în patru zile de festival.

17
/07
/19

Inspirat dintr-un caz real petrecut într-un sat izolat din Italia anilor ‘80, în urma căruia au fost descoperiți 50 de muncitori exploatați de o familie de aristocrați, cel de-al treilea lungmetraj al lui Alice Rohrwacher, „Lazzaro cel fericit” /„Lazzaro felice”, ajunge pe marile ecrane din România din 26 iulie, distribuit de Independența Film.

16
/07
/19

26, 27, 28 iulie - trei seri de filme scurte cum nu s-au mai văzut! Amuzante până la lacrimi, înnebunitor de frumoase, sensibile și apoi brusc brutale, delicios de deștepte și pe alocuri perfecte, scurtmetrajele de la Marele Picnic de anul acesta vor rămâne cu tine mult, mult după ce s-a terminat proiecția. Le vezi din hamace și de pe pătura de picnic, dar unde te duc ele - asta e cu totul și cu totul altă aventură.

15
/07
/19

CRONICĂ DE FILM Încă un film românesc despre comunism? Va fi, probabil, prima întrebare a spectatorului obișnuit când va afla despre „Arest” (2019). Însă scenaristul și regizorul Andrei Cohn, ajuns la al doilea lungmetraj (după „Acasă la tata”, din 2015), propune o tratare diferită.

Pagina 30 din 270« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »