TIFF 2017. „The Party” – Espresso cinematografic
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2017-the-party-espresso-cinematografic/

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la începutul anului pentru Ursul de Aur la Berlinale şi prezentat în premieră în România la TIFF-ul clujean, „The Party”, cel mai nou film scris şi regizat de cunoscuta cineastă britanică Sally Potter, este ca un espresso: scurt, savuros şi intens.

Un articol de Ionuț Mareș|5 iunie 2017

Ideea de a aduna un grup de prieteni la o petrecere restrânsă acasă la unul dintre ei pentru a sărbători o reuşită, eveniment care degenerează însă într-o spectaculoasă cădere de măşti şi în darea pe faţă a unor secrete intime cu potenţial distructiv, este departe de a fi originală în cinema. De fapt, este un gen în sine, ale cărui derivate îşi au originea în Kammerspiel-ul german din anii ’20.

În doar 70 de minute, Sally Potter oferă un puternic studiu de caractere şi de tipologii umane, în care umorul britanic înţepător şi elegant, dat de replici spirituale şi situaţii narative neaşteptate, este folosit ca ambalaj pentru descrierea ironică a unor reprezentanţi ai înaltei clase britanice, cu reflexele şi idiosincrasiile lor.

Plin de staruri precum Patricia Clarkson, Kristin Scott Thomas, Timothy Spall, Bruno Ganz, Cherry Jones, Emily Mortimer şi Cillian Murphy, a căror voluptate palpabilă de a se arunca în astfel de roluri de compoziţie extrem de ofertante pentru actori este delicioasă, „The Party” este o farsă alb-negru, captivantă în primul rând prin intensitatea pe care reuşeşte să o menţină Sally Potter prin regie.

Marea provocare a unor astfel de filme plasate în spaţii închise în care sunt aruncate mai multe personaje între care izbucnesc inevitabil tensiuni şi chiar conflicte este de a găsi, dincolo de necesarele calităţile ale scenariului, cele mai potrivite instrumente exclusiv cinematografice pentru a exprima dinamismul – cinetic şi psihologic – fără de care o astfel de convenţie de dramedie este dificil de acceptat.

La antipodul unei stilistici anti-spectaculare precum cea dintr-un film ca „Sieranevada” lui Cristi Puiu, care, prin folosirea de planuri-secvenţă şi a unui minim de tăieturi de montaj, aspiră mai curând la realism, Sally Potter mizează din plin pe un decupaj alert, pe înlănţuiri rapide de prim-planuri sugestive, pe mutarea neîntreruptă a atenţiei de la un personaj la altul, pe un joc actoricesc expansiv.

Iar poziţia aparatului şi unghiurile de filmare sunt folosite cu nuanţe diferite pentru a exprima temperamentul şi starea fiecărui personaj sau cuplu de personaje.

Lipsit de autocomplezenţă, „The Party” degajă o lejeritate înşelătoare pe care numai comediile isteţe ştiu să o ofere. Sally Potter nu se ia foarte tare în serios, deşi sub suprafaţa de comedie seducătoare se ascund câteva adevăruri universale dureroase despre relaţiile dintre oameni.

Sinopsis: Janet tocmai a fost numită ministru al opoziţiei, cea mai înaltă poziţie din cariera ei politică. Ea şi soţul ei Bill vor să sărbătorească succesul împreună cu un număr de prieteni apropiaţi. Oaspeţii sosesc la casa lor din Londra, dar de petrecere se alege praful atunci când Bill face două mărturisiri explozive.

În cadrul TIFF, „The Party” va mai putea fi văzut luni, 5 iunie, de la 21.45, la Casa de Cultură a Studenţilor, şi vineri, 9 iunie, de la 22.30, la Cinema City Iulius Mall.

26
/06
/15

Joc teatru puțin pentru că așa a fost să fie destinul meu, pentru că în România posturile în teatre sunt blocate, colaboratorii sunt puțini și aceeași peste tot, pentru că se formează trene de admirație, pentru că am făcut film și mi s-a pus ștampila că sunt actriță “de film”, cu toate că am 6 ani de “antrenament” pentru teatru și roluri principale deja făcute la niste regizori mari și minunati (ce bine că ei au avut încredere în mine). – Ana Ularu

24
/06
/15

Actori nominalizați sau premiați la Oscar, precum Al Pacino, Ewan McGregor, Brad Pitt, Cate Blanchett, Rachel Weisz, Audrey Tautou, , Richard Gere, Julianne Moore, Christina Hendricks și Julie Delpy îțipot fi văzuţi începând din iunie, pe FilmBox Live, pentru o experiență de vizionare Ultra HD, disponibilă acum doar printr-o conexiune de internet obișnuită.

23
/06
/15

"Jurassic World", produs de studiourile Universal, a devenit filmul care a obţinut cel mai rapid - în 13 zile - încasări de peste 1 miliard de dolari pe plan mondial. Precedentul record fusese stabilit de cel mai recent film din franciza "Furios şi iute", produs tot de Universal, care depăşise pragul încasărilor de 1 miliard de dolari după 17 zile de la lansare, în luna aprilie.

22
/06
/15

Actorul american Richard Gere va primi un premiu pentru întreaga carieră - Globul de Cristal - la cea de-a 50-a ediţie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care se va desfăşura în perioada 3 - 11 iulie.

22
/06
/15

Actorul irlandez Colin Farrell a mărturisit, în emisiunea "The Tonight Show" de la NBC, că a fost suspect într-un caz de crimă, pe când se afla, în 1994, în Australia. Colin Farrell poate fi văzut în această seară, la HBO (şi gratuiit pe HBO GO), de la ora 20.00, în primul episod al celui de al doilea sezon al serialului “Detectivii din California/ True Detective”.

21
/06
/15

Regizorul și producătorul de film american Martin Scorsese va primi Premiul Lumiere 2015, în cadrul Festivalului de Film de la Lyon, care se va desfășura între 12 și 18 octombrie. Sophia Loren va fi invitata de onoare a festivalului.

19
/06
/15

Sezonul al doilea al serialului "Detectivii din California/ True Detective" va fi difuzat în premieră, în România, la televiziunea HBO, luni, de la ora 20.00, primul episod al noii serii putând fi urmărit din aceeaşi zi şi pe HBO GO, fără abonament. HBO România va difuza începând din 22 iunie, în fiecare luni, de la ora 20.00, câte unul dintre cele opt episoade ale serialului "Detectivii din California II/ True Detective II".

18
/06
/15

Festivalul internaţional de film de animaţie Anim’est întâmpină vacanţa şi dă startul la joacă şi la relaxare, în Braşov. Copiii sunt invitaţi cu mic, cu mare, la Minimest, secțiunea care le este dedicată, unde vor fi răsfăţaţi cu filme şi surprize, în ultimul weekend din luna iunie.