TIFF 2019 – Zece zile de înscrieri pentru Bursa „Alex. Leo Şerban”, acordată de Conceptual Lab
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2019-zece-zile-de-inscrieri-pentru-bursa-alex-leo-serban-acordata-de-conceptual-lab/

Au mai rămas zece zile pentru înscrierile la Bursa „Alex. Leo Şerban” în valoare de 2.500 de euro, acordată de Conceptual Lab, platformă care oferă şi premiul pentru interpretare în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Un articol de Petre Ivan|15 martie 2019

Criticii de film, regizorii şi scenariştii trebuie să trimită CV-urile, scrisorile de motivaţie şi descrierile unor proiecte aflate în lucru până pe 25 martie. Condiţia principală pentru înscrierea la cea de-a cincea ediţie a Bursei este ca ei să aibă vârsta maximă de 35 de ani.

Înscrierile pot fi făcute prin completarea formularului disponibil pe site-ul tiff.ro.

Câştigătorul va fi premiat în cadrul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Eliza Zdru, Theo Nissim

Acesta este şi cel de-al patrulea an de parteneriat al Conceptual Lab cu TIFF. „Suntem nu doar onoraţi de asocierea cu această uriaşă desfăşurare de forţe artistice, ci şi bucuroşi că putem participa direct, oferind pentru cel de-al treilea an consecutiv premiul de interpretare în cadrul competiţiei. 2019 reprezintă şi cel de-al doilea an în care Conceptual Lab susţine acordarea Bursei «Alex Leo Şerban» în cadrul galei TIFF”, a transmis Theo Nissim, fondatorul Conceptual Lab.

Iniţiată în 2012, de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Romanian Film Initiative, bursa însumează un sprijin de 2.500 de euro, dedicat deopotrivă tinerilor regizori, scenarişti, jurnalişti şi critici de film.

În 2018, bursa a fost acordată regizoarei Eliza Zdru pentru proiectul „Lecţia”, aflat acum în plin proces de producţie şi planificat a fi finalizat până la începutul anului viitor.

Cea de-a 18-a ediţie a TIFF va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 31 mai – 9 iunie 2019.

Foto: Bursa „Alex. Leo Şerban”, TIFF – facebook

21
/06
/14

Cea de-a XI–a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL se desfăşoară în acest an, în mod excepţional, în Bucureşti, în perioada 12-17 august, păstrând atmosfera din Deltă şi ideea de a te îndepărta de “betoanele urbane” ca să vezi filme bune într-o atmosferă specială.

20
/06
/14

CRONICĂ DE FILM. Cel mai recent lungmetraj de ficțiune al surprinzător de prolificului regizor Radu Gabrea, „O poveste de dragoste, Lindenfeld”, este ca o creatură împăiată: de la distanță pare un film promițător, dar, privit de aproape, lipsa naturaleții și a ritmului lasă o impresie pregnantă de dezamăgire.

18
/06
/14

Filmul My Name is Salt (Elveția / India 2013), povestea a mii de familii din India care trăiesc din sarea pe care o colectează în deșert, este câștigătorul Marelui Premiu al ediției a treia de Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni.

17
/06
/14

Marele regizor polonez Krzysztof Zanussi afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis realizat la TIFF, că nu există decât un pas între succes și eșec, că premiile sunt folositoare, că a făcut compromisuri în timpul comunismului, că tinerii își vând astăzi prea ușor libertatea și că ceea ce contează este să te comporți decent în viață.

16
/06
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 25 – 29 iunie 2014, cu o selecție generoasă de filme românești, producții noi de succes, documentare captivante și multe alte surprize.

15
/06
/14

Blood Ties / Legături de sânge, thriller-ul franco-american în regia actorului devenit recent şi regizor, Guillaume Canet (Tell No One), va avea premiera în România pe 27 iunie. Filmul spune povestea a doi fraţi din Brooklyn-ul anilor ‘70, unul ajuns gangster, celălalt poliţist.

14
/06
/14

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, evenimentul-maraton care aduce la un loc cele mai premiate scurtmetraje din ultimul an, va avea loc pe 28 iunie, outdoor, la Grădina Botanică din București, începând cu ora 20:00. La a 6-a ediție, publicul ShortsUP iese din scaunul spectatorului pentru a primi rolul juriului. 

14
/06
/14

CRONICĂ DE FILM. Proiectat în deschiderea Festivalului de Film de la Cannes, alegere pentru care organizatorii au fost aspru atacați de critici, „Grace de Monaco”, de Olivier Dahan, este o cronică plină de glamour și cumințenie a unui moment de criză din viața celebrei prințese, fosta actriță americană Grace Kelly.

13
/06
/14

Laureată cu Premiul Oscar, fermecătoarea Nicole Kidman uimeşte publicul cu o interpretare fără cusur, în filmul biografic ,,Grace de Monaco”, povestea fascinantă a celebrei actriţe devenite prinţesă, care are premiera în cinematografe pe 13 iunie.

11
/06
/14

Cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) s-a încheiat spectaculos pe 8 iunie, cu premiera mult-așteptată a filmului Boyhood (r. Richard Linklater) la care au asistat aproape 2000 de spectatori, în Piața Unirii din Cluj. În cele 10 zile de festival, TIFF-ul a transformat orașul într-un imens centru cultural, cu sute de proiecții, lansări, concerte, masterclass-uri și dezbateri.

10
/06
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.