TIFF 2019 – Zece zile de înscrieri pentru Bursa „Alex. Leo Şerban”, acordată de Conceptual Lab
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2019-zece-zile-de-inscrieri-pentru-bursa-alex-leo-serban-acordata-de-conceptual-lab/

Au mai rămas zece zile pentru înscrierile la Bursa „Alex. Leo Şerban” în valoare de 2.500 de euro, acordată de Conceptual Lab, platformă care oferă şi premiul pentru interpretare în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Un articol de Petre Ivan|15 martie 2019

Criticii de film, regizorii şi scenariştii trebuie să trimită CV-urile, scrisorile de motivaţie şi descrierile unor proiecte aflate în lucru până pe 25 martie. Condiţia principală pentru înscrierea la cea de-a cincea ediţie a Bursei este ca ei să aibă vârsta maximă de 35 de ani.

Înscrierile pot fi făcute prin completarea formularului disponibil pe site-ul tiff.ro.

Câştigătorul va fi premiat în cadrul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Eliza Zdru, Theo Nissim

Acesta este şi cel de-al patrulea an de parteneriat al Conceptual Lab cu TIFF. „Suntem nu doar onoraţi de asocierea cu această uriaşă desfăşurare de forţe artistice, ci şi bucuroşi că putem participa direct, oferind pentru cel de-al treilea an consecutiv premiul de interpretare în cadrul competiţiei. 2019 reprezintă şi cel de-al doilea an în care Conceptual Lab susţine acordarea Bursei «Alex Leo Şerban» în cadrul galei TIFF”, a transmis Theo Nissim, fondatorul Conceptual Lab.

Iniţiată în 2012, de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Romanian Film Initiative, bursa însumează un sprijin de 2.500 de euro, dedicat deopotrivă tinerilor regizori, scenarişti, jurnalişti şi critici de film.

În 2018, bursa a fost acordată regizoarei Eliza Zdru pentru proiectul „Lecţia”, aflat acum în plin proces de producţie şi planificat a fi finalizat până la începutul anului viitor.

Cea de-a 18-a ediţie a TIFF va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 31 mai – 9 iunie 2019.

Foto: Bursa „Alex. Leo Şerban”, TIFF – facebook

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

08
/10
/19

Pe durata festivalului, Asociatia Cinemascop, organizatoarea Les Films de Cannes à Bucarest, continuă să organizeze, ca și în anii precedenți, ateliere pentru diferite comunități ale industriei de film din România, în încercarea de a oferi cât mai multe oportunități membrilor acestora.

07
/10
/19

Unul dintre cele mai puternice filme autohtone ale toamnei este „Arest”, în regia lui Andrei Cohn, care spune povestea unui intelectual torturat într-o închisoare comunistă din România anului 1983. În rolurile protagoniștilor, actorii Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu.

06
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Regizoarea Anca Damian revine cu a treia animaţie de lungmetraj din carieră, "Călătoria fantastică a Maronei", povestea unei căţeluşe care trece pe la diverşi stăpâni. Filmul îmbină inspirat mai multe stiluri de animaţie şi etalează o fantezie exuberantă, afectată însă uşor de repetitivitatea unor momente de reverie.

04
/10
/19

Prima producţie marca Vertical Content, comedia ,,Inve$titorii” a început filmările în localitatea Cristian, unde sub îndrumarea regizorului Iura Luncaşu, actorii: Codin Maticiuc, Cosmin Natanticu, Andrei Mateiu, Radu Gabriel şi Maria Popovici vor interpreta în unul dintre cele mai ambiţioase proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani.

04
/10
/19

A câștigat Leul de Aur, marele premiu de la Festivaul de Film de la Veneția, în același timp a impresionat presa de specialitate la nivel mondial, iar de astăzi mult aclamatul „Joker”, în interpretarea lui Joaquin Phoenix, poate fi vizionat în premieră în cinematografele din toată țară.

04
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În „Joker” (2019), regizorul Todd Phillips ia un personaj celebru de comic book şi îl mută din filmele cu supereroi într-o dramă inspirată din filmele existenţialiste clasice din America anilor `70. Este o mişcare inovatoare, deşi „Joker” nu se ridică la înălţimea tradiţiei pe care o invocă.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

03
/10
/19

Magnolia Pictures și Participant, două nume grele din industria cinematografică mondială, anunță obținerea drepturilor de distribuție și promovare în America de Nord pentru „colectiv”, filmul documentar de cinema regizat de Alexander Nanau, care urmărește întâmplările desfășurate în România în primul an de după incediul din clubul Colectiv. „Tensionat, emoțional și atent editat, acest expozeu al corupției lipsite de suflet va avea un ecou puternic și va genera furie mult timp după ce turul de festivaluri se va fi încheiat” – The Hollywood Reporter

02
/10
/19

Nicio ediţie de Cannes fără o recoltă de filme controversate, excesive, provocatoare, deranjante. La rândul său, Les Films de Cannes à Bucarest a pregătit o selecţie tulburătoare cu cele mai discutate şi controversate oferte ale ediţiei din 2019. Noul copil minune al filmului francez, Ladj Ly, va fi prezent la Bucureşti pentru a vorbi despre cum e să porneşti o revoluţie cinematografică din suburbii.

02
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Regizorul Cătălin Mitulescu revine cu un nou film, „Heidi”, în care Gheorghe Visu joacă rolul unui polițist hârșit aflat în pragul pensionării. El primește însă o ultimă misiune ce i-ar putea schimba viața - găsirea a două prostituate la marginea Bucureștiului.

01
/10
/19

Lungmetrajul documentar „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, scris și regizat de Claudiu Mitcu și Mihai Mincan, va rula în cinematografele românești din 11 octombrie 2019. Filmul, al cărui motto este „Acasă nu e decât distanța dintre unde ești și unde visezi să fii”, a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

Pagina 29 din 277« Prima...1020...2728293031...405060...Ultima »