TIFF 2019 – Zece zile de înscrieri pentru Bursa „Alex. Leo Şerban”, acordată de Conceptual Lab
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2019-zece-zile-de-inscrieri-pentru-bursa-alex-leo-serban-acordata-de-conceptual-lab/

Au mai rămas zece zile pentru înscrierile la Bursa „Alex. Leo Şerban” în valoare de 2.500 de euro, acordată de Conceptual Lab, platformă care oferă şi premiul pentru interpretare în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Un articol de Petre Ivan|15 martie 2019

Criticii de film, regizorii şi scenariştii trebuie să trimită CV-urile, scrisorile de motivaţie şi descrierile unor proiecte aflate în lucru până pe 25 martie. Condiţia principală pentru înscrierea la cea de-a cincea ediţie a Bursei este ca ei să aibă vârsta maximă de 35 de ani.

Înscrierile pot fi făcute prin completarea formularului disponibil pe site-ul tiff.ro.

Câştigătorul va fi premiat în cadrul celei de-a 18-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.

Eliza Zdru, Theo Nissim

Acesta este şi cel de-al patrulea an de parteneriat al Conceptual Lab cu TIFF. „Suntem nu doar onoraţi de asocierea cu această uriaşă desfăşurare de forţe artistice, ci şi bucuroşi că putem participa direct, oferind pentru cel de-al treilea an consecutiv premiul de interpretare în cadrul competiţiei. 2019 reprezintă şi cel de-al doilea an în care Conceptual Lab susţine acordarea Bursei «Alex Leo Şerban» în cadrul galei TIFF”, a transmis Theo Nissim, fondatorul Conceptual Lab.

Iniţiată în 2012, de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Romanian Film Initiative, bursa însumează un sprijin de 2.500 de euro, dedicat deopotrivă tinerilor regizori, scenarişti, jurnalişti şi critici de film.

În 2018, bursa a fost acordată regizoarei Eliza Zdru pentru proiectul „Lecţia”, aflat acum în plin proces de producţie şi planificat a fi finalizat până la începutul anului viitor.

Cea de-a 18-a ediţie a TIFF va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 31 mai – 9 iunie 2019.

Foto: Bursa „Alex. Leo Şerban”, TIFF – facebook

04
/06
/21

La Civil de Teodora Ana Mihai a fost ales în selecția oficială a Festivalului de la Cannes, 2021, în secțiunea ‘Un Certain Regard’. Director de imagine este românul Marius Panduru (autor al imaginii filmelor “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, “Polițist adjectiv”, “Closer to the Moon”, “Aferim!” sau “Eu când vreau să fluier, fluier”).

04
/06
/21

Levente Molnár este nominalizat pentru premiul cel mai bun actor la Premiile Naționale de Film – Ungaria 2021 ( Magyar Mozgókép Díj ), pentru rolul Bálint Grassai, jucat în filmul Hasadék / Ravine, debutul regizoral în lungmetraj al regizorului maghiar Balázs Krasznahorkai. Decernarea premiilor și proiectiile de gala, vor avea loc în cadrul Magyar Mozgókep Fesztivál 2021 - Balatonfüred – Veszprém www.mozgokepfestival.hu

03
/06
/21

Bucuria revenirii la cinema s-a simțit din plin de 1 iunie, când un număr impresionant de părinți și copii au ales să își petreacă ziua liberă în fața marilor ecrane de la Cineplexx, unde au fost ocupate aproape toate scaunele disponibile la majoritatea filmelor din program, în condițiile restricțiilor în vigoare.

03
/06
/21

În 2021, One World România revine cu peste 60 de filme de lungmetraj și scurtmetraj din întreaga lume, majoritatea în premieră națională. Festivalul se va desfășura fizic, la București, între 11 și 20 iunie, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și alte locații indoor și outdoor din Capitală și online în toată țara, între 21 și 27 iunie. Tema principală din acest an surprinde instanțe diferite ale feminității și feminismului din întreaga lume, din diverse culturi, straturi sociale și epoci diferite.

03
/06
/21

Proiectul „Verde-n față”, implementat de asociațiile Bloc Zero și Mai Mult Verde și susținut de HeidelbergCement România, continuă în luna iunie cu o caravană de film și acțiuni de protejare a mediului. Proiecțiile de film vor avea loc în aer liber și vor fi dublate de evenimente de ecologizare și de amenajare a unor spații de colectare separată.

02
/06
/21

PREVIEW S-au redeschis cinematografele, s-au reluat premierele de filme româneşti şi străine şi reîncep festivalurile. Luna iunie e bogată în evenimente cinematografice, aproape ca în vremurile bune, de dinainte de pandemie, aşa că Ziarul Metropolis face câteva recomandări, pentru a vă ghida mai uşor.

02
/06
/21

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, deschide sesiunea de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a șaptea ediții, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt 25 iunie (normal) și 16 iulie (târziu).

02
/06
/21

Cea de-a XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 - 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiției de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai așteptate filme recente din întreaga lume, aduce și o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secțiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, și este organizată cu sprijinul Casei Regale Române. Documentarul istoric "Războiul Regelui" deschide programul aniversar.

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.