TIFF (3) (Re)descoperiri maghiare
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-3-redescoperiri-maghiare/

CRONICĂ DE FILM Prezentate în cadrul secţiunii 3X3 la TIFF, clasicele (şi splendidele) filme maghiare „Adopţiune” (1975), de Márta Mészáros, şi „Tatăl” (1966), de István Szabó, tratează, din perspective diferite, relaţia copii-părinţi. Ambii cineaşti sunt omagiaţi la Cluj cu câte un Premiu pentru întreaga carieră.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 mai 2018

Născută în 1931 la Budapesta, Márta Mészáros a început să facă filme încă de la jumătatea anilor ’50, iar timp de peste un deceniu a realizat numeroase scurtmetraje – de ficțiune sau documentare (unele în timpul celor câțiva ani, la sfârșitul deceniului al șaselea, petrecuți chiar la Studiul Sahia din România).

A debutat în lungmetrajul de ficțiune la sfârșitul anilor ’60, iar apoi a continuat să facă constant filme, devenind cea mai cunoscută femeie regizor din Ungaria și unul din cei mai apreciați autori de cinema maghiari, cu selecții și premii la mari festivaluri.

Realizat în 1975, „Adopțiune” (în original „Örökbefogadás”) este al patrulea său lungmetraj de cinema (și unul din cele trei prezentate la TIFF în cadrul secțiunii omagiale, alături de „Jurnal pentru copiii mei”, din 1982, și „Aurora Boreală: Luminile Nordului”, cel mai recent titlu al său, din 2017).

Protagonista din „Adopțiune” este Kata, o femeie văduvă trecută de 40 de ani, muncitoare la o fabrică de cherestea într-un sat. Ea locuiește singură și are o relație secretă de iubire cu un bărbat căsătorit. Și-ar dori un copil, însă iubitul ei este împotrivă, din cauza complicațiilor ce ar apărea. În viața femeii (minunat interpretată de actrița Katalin Berek) apare o tânără de la un orfelinat din apropiere, iar această întâlnire le schimbă amândurora existența.

Scenariul excelent scoate în evidență câteva realități dure, necosmetizate, ale societății ungare a respectivului moment istoric (problema copiilor orfani sau abandonați; prejudecăților societății față de cei care ies din normă, așa cum sunt protagonista, cu a sa viață singură și cu o relație cu un bărbat căsătorit, și frumoasa tânără de la orfelinat, văzută ca fiind frivolă; munca la fabrică și relațiile sociale și de putere dominate de bărbați în funcții).

Însă și mai impresionante sunt răbdarea, delicatețea și empatia cu care Márta Mészáros le filmează în special pe protagonistă și pe tânăra sa locatară (Kata le pune la dispoziție fetei și iubitului acesteia o cameră pentru întâlnirile lor amoroase) și profunda înțelegere a complexității psihologiei și trăirilor omenești.

Frumusețea tulburătoare a filmului vine mai ales din energia și din emoțiile pe care aparatul de filmat le surprinde, în cadre strânse, pe chipurile expresive ale celor două femei, dar și ale personajelor secundare sau doar episodice, așa cum sunt secvențele de cinéma vérité pur (cu femeile din fabrică sau cu copiii de vârste mici și adolescentele din orfelinat).

Realizat cu 10 ani mai devreme, „Tatăl” (în original „Apa”) este al doilea lungmetraj de ficțiune al lui István Szabó, născut în 1939, tot la Budapesta. Și filmul care l-a făcut consacrat ca unul din cei mai importanți cineaști maghiari postbelici, devenit apoi celebru pe scena internațională a cinemaului, prin prezența la cele mai mari festivaluri și prin Oscarul pentru film străin câștigat cu „Mefisto” (1981), al doilea titlu din retrospectiva de la TIFF (al treilea fiind „Colonelul Redl”, din 1984).

În „Tatăl”, perspectiva este a copilului, de unde și caracterul ludic al primei părți a filmului: băiatul Tako și-a pierdut părintele de mic, spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, și a rămas doar cu mama sa.

Petrecându-și copilăria în primii ani postbelici, când urmele războiului încă mai sunt vizibile, iar comunismul se instalează peste țară, Tako amestecă în imaginația sa bogată cele câteva amintiri vagi cu tatăl său, chirurg (redate în unele cadre cu camera subiectivă), și fanteziile despre presupuse fapte glorioase ale acestuia – luptător pentru libertate, excursionist neobosit sau erou.

Rezultă un portret tandru-jucăuș al tatălui, în care trauma pierderii sale este atenuată de aceste proiecții despre eroism, stimulate și de epoca istorică, în care trecutul oamenilor (și al țării) este în permanență rescris.

A doua parte a filmului este într-o notă ceva mai gravă, asta și pentru că acțiunea este plasată câțiva ani mai târziu, în jurul Revoluției din 1956, când Tako este un tânăr cu idealuri, participant la istoricul moment (a cărui înnăbușire îl face să se gândească la plecarea din țară). De această dată, Tako și prietenii săi chestionează moștenirea lăsată de generația părinților și își caută propria identitate într-o lume profund schimbată.

Reușita incontestabilă a filmului (validată și printr-un Premiu Special al Juriului la Festivalul de la Locarno) stă în felul convingător, nu lipsit de emoție, în care povestea universală a unei maturizări și relația copil-părinte se amestecă, îmbogățindu-se reciproc, cu descrierea unei perioade istorice tulburătoare.

În cadrul TIFF, „Adopțiune” va mai fi proiectat miercuri, 30 mai, de la ora 18.00, la Cinema Florin Piersic, iar „Tatăl”, sâmbătă, 2 iunie, de la ora 15.00, la Universitatea Sapienția.

31
/10
/15

După o săptămână cu săli pline, peste 30 de premiere, invitați speciali, dezbateri și multe alte evenimente, Les Films de Cannes à Bucarest le oferă iubitorilor de cinema un weekend cu proiecții suplimentare, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco.

31
/10
/15

„Scriem pentru a împărtăşi cu ceilalţi dacă ne-a plăcut un film. Scriem pentru a încerca să înţelegem filmul. Trebuie să căutăm adevărul obiectiv al filmului. Criticul este cel care încearcă să se înşele mai rar decât ceilalţi. Meseria de critic este una solitară” – criticul de film Pascal Mérigeau.

31
/10
/15

În acest weekend, Paramount Channel oferă recompense speciale fanilor genului horror. Sâmbătă și duminică, telespectatorii români vor intra în atmosfera specifică de Halloween cu ajutorul filmelor The Haunting (31 Octombrie, 23:00), Friday, the 13th IV (1 Noiembrie, 1:10), Friday the 13th VII (1 Noiembrie, 03:00), Case 39 (1 Noiembrie, 23:00), The Ring (2 Noiembrie, 01:10), Friday the 13th VIII (2 Noiembrie, 03:20).

30
/10
/15

CRONICĂ DE FILM E greu de spus care au fost intenţiile reale ale lui Jacques Audiard cu „Dheepan” (2015), un film minor în cariera sa, dar care i-a adus totuşi un Palme d’or (fără strălucire şi glorie) la Festivalul de la Cannes.

30
/10
/15

În perioada 6-8 noiembrie, la Cinemateca Union, va avea loc prima ediție a Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF), un eveniment dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi din întreaga lume. Festivalul va propune publicului familiarizarea cu diversitatea formelor de dans și a abordărilor cinematografice contemporane.

30
/10
/15

„Prima călătorie aleasă de mine nu poate fi decât drumul spre mare. Spre Marea Neagră. Bucureşti – Constanţa – Mangalia. Un drum făcut de atâtea ori, cu drag şi emoţie, un drum încărcat de amintirea părinţilor mei, a concediilor făcute cu ei. Amintire a întâmplărilor din vacanţe, a întâmplărilor din tren, a oamenilor întâlniţi, a observaţiilor de tot felul” – Marina Constantinescu. Îndrăgita realizatoare tv porneşte călătoria spre mare sâmbătă, 31 octombrie, în cel de-al treilea episod al seriei Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

29
/10
/15

Începând de vineri (30 octombrie 2015) filmul care a câştigat anu acesta premiul Palme d’Or, la Cannes, poate fi văzut în cinematografele din România. Jacques Audiard, regizorul lui Dheepan, este unul dintre cei mai aclamați cineaști ai momentului. Notorietatea internațională a venit odată cu filmul Un profet, câștigător al Marelui Premiu la Cannes 2009.

28
/10
/15

Intitulat „Magia muzicii de film“, concertul extraordinar cu Ruxandra Maria Urdăreanu (soprană) şi Dan Stoenescu (pian) va avea loc joi, 29 octombrie 2015, de la ora 19:00, în Aula Bibliotecii Centrale (intrarea prin Calea Victoriei nr.88).

27
/10
/15

„Se întâmplă lucruri curioase de pe urma filmului… O doamnă în vârstă a venit după un spectacol în culise şi mi-a sărutat mâna, vă daţi seama?, şi eu eram o puştoaică de 26-27 de ani... Primeam buchete de flori, de nu puteam să le cuprind cu braţele şi nu aveam unde să le pun în autocarul cu care circulam. Ţin minte că o florăreasă a luat toate florile din găleată şi mi le-a pus în braţe… Am trăit momente interesante, care ar fi putut fi periculoase pentru mintea şi sufletul meu. Noroc că eu sunt o persoană echilibrată şi nu mi-a luat Dumnezeu minţile, pentru că putea să mi se urce la cap, dar am menţinut balanţa.” - Teodora Mareş. Frumoasa noastră actriţă împlineşte astăzi 53 de ani.

26
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Assassin”, noul şi aşteptatul film al regizorului taiwanez Hou Hsiao-Hsien, este o capodoperă a contrapunctului, prin îmbinarea armonioasă a două extreme: contemplarea la care îndeamnă cadrele lungi şi viteza excepţională din scenele de luptă minuţios coregrafiate.

26
/10
/15

A XIX-a ediție a Festivalului de Film Francez se desfășoară în perioada 26 octombrie - 8 noiembrie în opt orașe din țară, incluzând o săptămână inedită în colaborare cu publicația Cahiers du Cinema - celebră revistă de critică de film. Festivalul va fi deschis în București și Brașov pe 30 octombrie, în Timișoara, Iași și Cluj-Napoca — pe 29 octombrie, în Sibiu — pe 28 octombrie și în Constanța — pe 26 octombrie. În Buzău, Festivalul Filmului Francez se desfășoară pe 6 și 7 noiembrie.

26
/10
/15

Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj 2015 și-a desemnat sâmbătă seara câștigătorii în cadrul Galei de premiere, care a avut loc la cinematograful "Florin Piersic". Marele câștigător al celei de-a șaptea ediții Comedy Cluj este filmul Obywatel/Cetățeanul, al regizorului polonez Jerzy Stuhr, care a câștigat trofeele "Cel mai bun film" și "Cel mai bun scenariu".

23
/10
/15

„Dacă mă vei lua de bărbat, îţi promit că o să te duc la Bucureşti pe calea ferată" îi promitea Principele Carol Principesei Elisabeta, în 1869. Despre traseul primului tren care a circulat pe teritoriul Principatelor Unite aflăm sâmbătă, 24 octombrie, de la Cătălin Ştefănescu în seria Gări de poveste. Ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+