Tim Burton va regiza o versiune live-action a filmului de animaţie „Dumbo”
https://www.ziarulmetropolis.ro/tim-burton-va-regiza-o-versiune-live-action-a-filmului-de-animatie-dumbo/

Tim Burton va reinventa din punct de vedere cinematografic o nouă peliculă a studiourilor Disney, întrucât cineastul american a acceptat să regizeze o versiune live-action a filmului de animaţie „Dumbo”

Un articol de Petre Ivan|11 martie 2015

Inspirat din legendarul film animat din 1941 despre un pui de elefant care trăieşte la circ şi ale cărui urechi foarte mari îl fac să devină ţinta multor ironii, filmul lui Tim Burton va fi un amestec de scene live action cu scene realizate cu ajutorul tehnologiei computerizate, precizează The Wall Street Journal.

În povestea originală, Dumbo este un pui de elefant cu urechi mari, care se împrieteneşte cu un şoricel şi învaţă să zboare.

Lungmetrajul original a fost lansat în 1941 şi a câştigat un premiu Oscar, impunându-se la categoria „cea mai bună coloană sonoră a unui film muzical”.

Live-action este o tehnică ce combină personaje reale cu personaje animate.

Studiourile Disney au avut mare succes în ultimii ani cu câteva filme care au reinventat o serie de pelicule clasice de animaţie. Tim Burton a impresionat cu o versiune proprie a filmului „Alice în Ţara Minunilor”, iar Angelina Jolie a prezentat spectatorilor o faţă nouă, inedită, a poveştii „Frumoasa din pădurea adormită”, în filmul „Maleficent”.

Ambele pelicule au avut de asemenea încasări spectaculoase.

Studioul hollywoodian speră să aibă din nou succes în acest weekend, odată cu lansarea unei versiuni live action a filmului „Cenuşăreasa/ Cinderella„, regizată de Kenneth Branagh, în care rolurile principale sunt interpretate de Cate Blanchett, Richard Madden şi Lily James.

Foto: Tim Burton, Dumbo – cinemagia

24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).

21
/02
/22

LEGENDELE DE LA METROPOLIS Arta ei a însemnat enorm pentru filmul românesc. Pe scenă, prezența ei aducea întotdeauna un adevăr puternic, ce însoțea publicul după ce spectacolul s-a terminat.

15
/02
/22

96 de filme românești, lansate în cinematografe, festivaluri naționale și internaționale sau pe platforme de video on demand în 2021, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 16-a ediție a Galei Premiilor Gopo. Cel mai important eveniment care aduce anual în fața publicului și a industriei realizările cinematografiei românești va avea loc în luna aprilie.

14
/02
/22

Serile de luni din martie vor sta sub semnul comediei la Warner TV, care va difuza, după ora 20:00, filme cu peripeții amuzante pentru întreaga familie. Seria va debuta pe 7 martie, cu lungmetrajul „Cei trei Ninja lovesc din nou/ 3 Ninjas Kick Back” (1994), regizat de Charles T. Kanganis.

09
/02
/22

Regizorul și scenaristul polonez Krzysztof Kieślowski va fi celebrat la cea de-a 21-a ediție a TIFF printr-o amplă retrospectivă prilejuită de comemorarea, în 2021, a 80 de ani de la nașterea cineastului. În perioada 17-26 iunie, zece dintre cele mai apreciate opere ale sale vor putea fi revizitate în cadrul secțiunii Close-up Krzysztof Kieślowski, ca parte dintr-un program special dedicat cinematografiei din Polonia, una dintre cele două țări invitate la această ediție de festival.

08
/02
/22

OPINIE Primul lucru care mi-a atras atenţia când m-am uitat pe nominalizările din acest an la Premiile Oscar, anunţate marţi de Academia Americană de Film, a fost numărul mare de filme cu subiecte plasate în trecut.

03
/02
/22

CRONICĂ DE FILM O frumoasă animaţie japoneză, „Belle” (2021, r. Mamoru Hosoda), care a avut anul trecut premiera mondială la Cannes, ajunge acum şi în cinematografele de la noi, atât în versiunea originală şi cu subtitări, cât şi dublată în română.

01
/02
/22

CRONICĂ DE FILM Pe măsură ce treceau minutele din „The Worst Person in the World” (2021) la proiecţia de la Cinema Elvire Popesco, mă tot gândeam: juriul de la Cannes a avut la îndemână acest „mare film existenţialist contemporan” (o descriere justă pe care aveam să o citesc apoi în revista Positif) pentru a-i acorda Palme d`Or, dar a preferat în schimb, din dorinţa de a scrie istorie, să aleagă un pariu riscant ca „Titane”?

31
/01
/22

CRONICĂ DE FILM "Lucruri pentru care merită să plângi" (2021), debutul în lungmetraj al regizoarei româno-maghiare Cristina Groşan, este portretul generaţiei de 30 de ani, cu fricile şi nesiguranţele ei. Cu premiera mondială în competiţia Festivalului de la Sarajevo, filmul poate fi găsit în unele cinematografe din ţară.