Timbrul cultural, contestat de Federaţia Editorilor din România (FER)
https://www.ziarulmetropolis.ro/timbrul-cultural-contestat-de-federatia-editorilor-din-romania-fer/

Federaţia Editorilor din România (FER) contestă proiectul de lege privind timbrul cultural, care presupune creşterea preţului cărţilor, luni urmând să aibă loc o serie de consultări cu reprezentanţii celor vizaţi de noile prevederi legislative, la Comisia de Cultură din Camera Deputaţilor.

Un articol de Petre Ivan|16 februarie 2015

Timbrul cultural / „Federaţia Editorilor din România, cea mai importantă entitate patronală din mediul editorial românesc, atrage atenţia asupra unui proiect de lege aflat în faza finală de aprobare şi care presupune creşterea preţului tuturor cărţilor de beletristică în beneficiul exclusiv al Uniunii Scriitorilor din România (USR)”.

Publicul cu venituri medii şi reduse şi părinţii cu copii şcolarizaţi vor fi principalii afectaţi de această taxă care, potrivit estimărilor, va duce la creşterea în medie a preţului cărţilor cu 7% – 10%.

Un timbru de acest fel este singular în rândul statelor membre UE, potrivit informaţiilor furnizate de Federaţia Europeană a Editorilor (FEP), dar şi în rândul membrilor Asociaţiei Internaţionale a Editorilor (IPA), notează Mediafax.

Potrivit comunicatului citat, propunerea a „beneficiat” de un traseu parlamentar extrem de scurt şi a ajuns aproape de votul final la Camera Deputaţilor fără nicio consultare publică la care să fie chemate părţile interesate.

Din analiza juridică a acestui proiect, rezultă că România riscă proceduri de infringement în cazul în care o astfel de măsură este aprobată.

În primul rând, direcţionarea către o singură organizaţie privată a unei taxe colectate printr-o lege organică poate fi considerată ajutor de stat mascat, în contradicţie cu articolul 107 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene. În al doilea rând, aplicarea acestui timbru la operele beletristice ale autorilor străini poate fi considerată o barieră în calea liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor, întrucât cărţile autorilor români nu sunt taxate similar în celelalte state membre UE, spun reprezentanţii FER.

La presiunile reprezentanţilor FER, susţinuţi de reprezentanţii altor segmente culturale (producătorii de fonograme şi producătorii de spectacole şi concerte), preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Gigel-Sorinel Ştirbu, a convocat pentru luni o serie de consultări cu reprezentanţii timbrul culturalcelor direct vizaţi de noile prevederi legislative, se mai arată în comunicatul citat.

Practic, dacă pentru o carte care costă 10 lei valoarea TL este în prezent de 0,2 lei, prin aplicarea noii legi, aceasta va creşte de cinci ori. Pentru un preţ mediu al cărţilor editate în prezent în România – de 20 lei -, creşterea va fi de 250%. Legea prevede aplicarea pe fiecare carte a unui timbru, similar celui utilizat pentru ţigări şi băuturi alcoolice, şi un mod de administrare birocratic, care va implica costuri suplimentare de administrare a TL, se arată în comunicat. „Estimăm că toate acestea cumulate vor duce la creşteri medii de preţuri de circa 7 – 8% faţă de cele actuale”, se mai arată în comunicatul citat.

Criza economică a redus drastic, cu 30 – 40%, piaţa de carte autohtonă. Consumul de carte per capita în România este printre cele mai scăzute, iar bibliotecile, inclusiv cele şcolare, cu puţine excepţii, au un fond de carte vechi, deteriorat, lipsite fiind de fonduri pentru achiziţii, spun reprezentanţii editurii Polirom.

(…) Prin urmare, editurile solicită ca legiuitorul să reanalizeze implicaţiile unei asemenea legi şi să-şi asume consecinţele sociale pe care ea le generează, în cazul în care nivelul de taxare al cărţilor va rămâne cel prevăzut de actualul proiect.

Foto: Timbrul cultural – facebook

10
/09
/15

Toamna 2015 la Editura Cartea Românească este anotimpul ieşirii din arhive. Trei studii de mare amploare vor continua proiectul editorial „Rescrierea Istoriei literaturii române”, dedicat cartografierii zonelor albe sau gri ale vieţii literare româneşti.

02
/09
/15

Studenții și masteranzii interesați de o carieră în domeniul editorial se pot înscrie, începând cu 1 septembrie, în proiectul cu fonduri europene DIGIPUB. Proiectul oferă un program integrat de stagii de practică plătite în cele mai importante edituri din România și de orientare și consiliere în carieră.

26
/08
/15

Patria locotenentului Schreiber, cel mai nou roman semnat de autorul bestsellerului Testamentul francez, Andreï Makine, a apărut în acestă săptămînă în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba franceză de Constanţa Ciocârlie. „Cartea lui Makine răneşte. Şi răneşte pentru că merge drept la ţintă. Pentru că e un drapel arborat în bernă.” (Paris Match)

26
/08
/15

Când crezi că știi foarte multe, dacă ai un grăunte de curiozitate, deschidere la nou și bun simț, constați că nu știi aproape nimic. Cu un deceniu în urmă, un film, Capote, cu Philip Seymour Hoffman în rolul principal, mi-a dat o palmă strașnică și o temă pentru acasă. Cu maximă rușine constatam că nu citisem nimic din ceea ce a scris Truman Capote.

26
/08
/15

Pentru că anul acesta s-au împlinit 120 de ani de la nașterea scriitorului Lucian Blaga, ediţia din acest an a Ziulei Limbii Române îi este dedicată ilustrului nostru poet şi filozof. Cu acest prilej, Parcul Artelor – Parcul Titan se transformă pentru o zi în spațiu de lectură și relaxare, care va găzdui recitaluri de poezie, expoziții și ateliere de limba română. Seara, Parcul va găzdui, în transmisiune directă de la Sala Palatului, Concertul de deschidere a Festivalului Internațional George Enescu.

23
/08
/15

Am douăzeci de ani și învăț istoria politică a diferite țări din Europa la Universitatea din București. Am de scris o lucrare de semestru. Trebuie să aleg un stat pe care să îl studiez. Fără absolut niciun motiv, aleg Suedia. Nu am nicio șansă să ajung vreodată în Suedia, cu atât mai mult cu cât nici nu îmi doresc așa ceva.

22
/08
/15

Dirijorul Tiberiu Soare, soprana Valentina Nafornița (live prin Skype de la Viena),dirijorul Kristian Järvi (înregistrare prin Skype), dar și Mihaela Oproiu, manager de proiect la Asociația Cultour pornesc “Pe urmele lui George Enescu” duminică, 23 august,de la ora 11, în cadrul ultimei ediții a Duminicilor Muzicale ale Festivalului Enescu la Librăria Humanitas Cișmigiu.