„Timișoara. Capăt de linie”. Ce și cum povestim ne construiește identitatea
https://www.ziarulmetropolis.ro/timisoara-capat-de-linie-o-utopie-timisoreana-despre-cum-ne-construim-ca-indivizi-si-comunitati-universale/

Sfârşitul unui proiect interesant (5 spectacole inspirate din 5 oraşe ale ţării). O colaborare rodnică între un dramaturg şi o regizoare de renume. Un spectacol care îmbină teatrul, istoria şi identitatea culturală a Timişoarei. Un spectacol ca un sul de palimpsesturi. Merită un drum la Timişoara.

Un articol de Cristina Enescu Aky|5 aprilie 2019

Anul centenar, cu toate festivismele aferente, s-a încheiat de luni bune. Ce a rămas în urma lui, din perspectiva evenimentelor culturale care au marcat secolul de identitate și cultură românească? Sunt destui cei pe cărora majoritatea evenimentelor centenare (nu de puține ori gândite și organizate prost, cu risipă de fonduri publice) le-au stârnit doar o stare de lehamite și zero conexiune față de ideea de identitate culturală comunitară a românilor. Puține au fost evenimentele care au stârnit și impresionat memoria afectivă și gândurile publicului.

În zilele de sfârșit de an centenar, când în toată țara și în mod special la Timișoara s-au comemorat dramaticele evenimente din 1989, în acest oraș care va fi capitală culturală europeană în 2021 a avut loc premiera unui spectacol de teatru cu mult sens, deopotrivă un proiect teatral deștept construit (pe baza unei documentări detaliate în comunitatea timișoreană) dar și o invitație la reactivarea memoriei sociale, culturale și istorice a comunității locale și chiar naționale. „Timișoara. Capăt de linie” este unul dintre puținele spectacole care cu adevărat au pus publicul pe gânduri și au reactivat inteligent și sensibil fragmente din istoria culturală și identitară a zonei. Un spectacol care, dincolo de relevanța locală, reamintește publicului din orice colțuri ale țării (căci are un potențial real de a fi spectacol de turneu) că (și cum) suntem interconectați unii cu ceilalți (românii, europenii, cetățenii societății globale). Și de fapt ridică câteva întrebări universal-valabile: cum ne definim identitatea personală, culturală, socială, comunitară în aceste timpuri cu identități atât de fluide? Cum se întrepătrund trecutul și prezentul în ceea ce suntem fiecare dintre noi? Cum se încheagă comunitățile astăzi?

Da, este în primul rând un spectacol în, din, cu și despre Timișoara – istoria și identitatea ei multiculturală, poveștile reale și miturile ei urbane și locale, sentimentele și trăirile oamenilor care locuiesc aici despre viața trecută, prezentă și viitoare în orașul lor. Este însă și o explorare a modului în care se împletesc identitățile individuale cu sentimentul de apartenență la o comunitate istorică, culturală, umană.

Un spectacol cu o naștere în sine spectaculoasă

Pentru acest proiect pare că s-au aliniat multe astre. În primul rând, modul cum s-a născut acest proiect: este ultimul dintr-o serie de cinci spectacole create de (tot mai cunoscutul) dramaturgul Peca Ștefan (care nu se poate lăuda decât cu o carieră rodnică în România, Germania, Statele Unite și numeroase premii în țară și în străinătate; el este și un cunoscut traducător de teatru) și regizoarea Ana Mărgineanu (care activează în Statele Unite și în țară și este o promotoare activă a teatrului independent și a dramaturgiei contemporane românești.)

Simțind nevoia de a pune în scenă nu numai texte și povești străine, ci dorind să facă un teatru care să vorbească mai pe limba unor comunități locale din România, cei doi au decis să meargă în câteva orașe din țară (ulterior, după zece ani, s-a dovedit a fi cinci orașe), să rămână acolo câteva zile discutând cu localnici din toate mediile, iar apoi să construiască un spectacol care să vorbească despre respectivul oraș, cu poveștile și identitatea sa specifică. O altă aliniere fastă de astre a făcut ca spectacolul final, de la Timișoara, să fie inclus în programul cultural al Centenarului și să aibă premiera în zilele comemorării Revoluției începute la Timișoara (unul din evenimentele cele mai importante care au modelat România centenară). A rezultat un spectacol nu doar cu, despre și pentru timișoreni, ci unul care are multe de spus tuturor celor care se revendică din spațiul cultural, comunitar și identitar al României.

 

O utopie din viitor care vorbește despre trecut și prezent

Firul narativ al spectacolului pare la prima vedere alambicat, iar uneori poate puțin confuz pentru cei care nu sunt familiarizați cu toate referințele din istoria, geografia, cultura urbană și viața socială a Timișoarei și a Banatului. Pe scurt, personajul principal (jucat de Matei Chioariu) vine dintr-o lume îndepărtată (America viitorului) pentru a da de urma rădăcinilor familiei sale din Timișoara. Cu mult umor și auto-ironie simpatică, împletind complex numeroase elemente de istorii personale, legende urbane, geografie mitică, umor interetnic specific Banatului dintotdeauna multicultural, el descoperă istoria fascinantă a Timișoarei din timpuri imemoriale până în prezent, adesea nu într-un echilibru perfect dar mereu la interferența mai multor culturi și moduri de a trăi. Chiar dacă publicului ne-timișorean unele referințe nu îi sunt familiare, șuvoiul de povești, legende populare sau urbane, referințe culturale și auto-ironii comunitare este savuros. De unele povești de aici s-a auzit în toată țara, precum „ieșirea la plajă” în centrul orașului, organizată acum niște ani de timișoreni în mod sarcastic în urma plantării de către primărie a unor palmieri total ne-autohtoni, sau episodul (cu destul tam-tam în presă la acea vreme) al cumpărării de către autorități a unei zebre pentru grădina zoo locală, zebră ce a decedat la scurt timp – gurile rele spunând că ar fi fost cumpărată cu un cancer cu tot.

Ce povestim definește cine suntem

Oamenilor acestor locuri le-a plăcut mereu să spună povești, să își cultive identitatea proprie dar și să viețuiască bine cu vecinii de alte tradiții, și mereu au cultivat un anume tip de umor lejer, bănățan legat de tot și toate și mai ales de metehnele proprii și cele ale vecinilor. Așa cum spune și Peca Ștefan: „Ne-a spus cineva în timpul cercetării că un timișorean nu se mulțumește doar să meargă la mare și să se întoarcă, el trebuie să povestească, să mai îmbogățească puțin povestea. Nu e vorba de minciuni ci de voluptatea povestirii.Asta face experiența frumoasă și pentru cel care a plecat, dar și pentru cel care ascultă. Toate acestea se regăsesc spectacol, care creează o senzație de complicitate amicală cu povestea acestor locuri și oamenii lor. Iar scenografia creată de Tudor Prodan, pe alocuri ca un vis psihedelic, alteori plină de umor și emoție, contribuie puternic la senzația că acest spectacol e unul greu de uitat, si care merită să fie văzut de cât mai mulți spectatori români.

Trailer „Timișoara. Capăt de linie”


***

TIMIȘOARA. CAPĂT DE LINIE, de Peca Ștefan

 Spectacol realizat în cadrul proiectului DESPRE ROMÂNIA NUMAI DE BINE, finanțat prin Programul Centenar al Ministerului Culturii și Identității Naționale

Distribuția:

MATEI CHIOARIU

ALINA ILEA

JASMINA MITRICI

MIRELA PUIA

FLAVIUS RETEA

ALINA SPIRIDON

CĂTĂLIN URSU

Scenografia TUDOR PRODAN

Video design CINTY IONESCU

Coregrafia SILVIA CĂLIN

Muzica FLAVIUS RETEA

Light design LUCIAN MOGA

Sculptură EMIL BEJENARU

Regia artistică ANA MĂRGINEANU

Teatrul Național Timișoara

28
/01
/21

Trio Affresco este alcătuit din flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, solist al Filarmonicii „George Enescu“, violonistul și compozitorul Vlad Maistorovici, câștigător al concursului „George Enescu“ ediția 2001, custode al viorii Nicolò Gagliano din 1751, proprietate a Rațiu Family Charitable Foundation și pianista Diana Ionescu, câștigătoare a Concursului Internațional „George Enescu“, ediția 2001.

28
/01
/21

Joi, 28 ianuarie, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online a Filarmonicii „George Enescu”, va fi difuzată o înregistrare din 2018, în care Orchestra simfonică, condusă de regretatul dirijor Camil Marinescu, a interpretat Concertul pentru vioară, flaut şi orchestră de coarde semnat de Johann Sebastian Bach și Plastic - Rock Concerto de Dan Dediu. Ambele lucrări i-au avut solişti pe flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pe violonistul Gabriel Voicu. În partea a doua a evenimentului, ansamblul a prezentat Simfonia nr. 9 de Franz Schubert.

28
/01
/21

Teatrul Odeon își redeschide porțile publicului în Sala Majestic, duminică, 31 ianuarie, ora 19:00, cu prima premieră a anului 2021, spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, traducerea Ionuț Grama, regia Alexandru Mâzgăreanu, decor Andrada Chiriac, costume Alexandra Mâzgăreanu, muzica Alexandru Suciu, cu: Carmen Tănase, Adrian Titieni, Ioana Mărcoiu, Silvian Vâlcu.

28
/01
/21

Între închideri și redeschideri (cine știe până când) de teatre, între chinuitor dor de teatru dar și mai chinuitoarea situație dificilă a multor actori și profesioniști din domeniul cultural, ne-am gândit să vă oferim câteva gânduri și realiste dar și „întremătoare” pentru minte și suflet de la 5 actori pe care i-ați văzut (și sperăm să îi mai vedeți) în spectacolele Teatrului Metropolis.

28
/01
/21

Născut pe 28 ianuarie 1936, scriitorul albanez Ismail Kadare împlinește astăzi 85 de ani, ocazie cu care vă oferim un amplu fragment din cea mai nouă carte a sa disponibilă în limba română – volumul de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Editura Humanitas Fiction, 2021, colecția „Raftul Denisei”, traducere de Marius Dobrescu).

27
/01
/21

Cu prilejul celei de-a șaptea ediții TIC PITIC – Zilele Small Size, un eveniment care celebrează teatrul pentru cei mai mici spectatori (copiii între 6 luni și 6 ani), Teatrul Ion Creangă organizează „Întâlnirea #online: Efectele pandemiei asupra copiilor” – o dezbatere adresată tuturor părinților interesați să descopere cum pot gestiona mai bine impactul negativ al tensiunilor și incertitudinilor care i-au afectat pe cei mici în perioada pandemiei.

25
/01
/21

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.

22
/01
/21

Puține dintre scriitoarele care s-au impus în ultimii ani ajung să fie citite și în limba română. În rafturile librăriilor de la noi găsim doar câteva dintre nenumărate cărți demne de atenție din lumea întreagă.