„Timișoara. Capăt de linie”. Ce și cum povestim ne construiește identitatea
https://www.ziarulmetropolis.ro/timisoara-capat-de-linie-o-utopie-timisoreana-despre-cum-ne-construim-ca-indivizi-si-comunitati-universale/

Sfârşitul unui proiect interesant (5 spectacole inspirate din 5 oraşe ale ţării). O colaborare rodnică între un dramaturg şi o regizoare de renume. Un spectacol care îmbină teatrul, istoria şi identitatea culturală a Timişoarei. Un spectacol ca un sul de palimpsesturi. Merită un drum la Timişoara.

Un articol de Cristina Enescu Aky|5 aprilie 2019

Anul centenar, cu toate festivismele aferente, s-a încheiat de luni bune. Ce a rămas în urma lui, din perspectiva evenimentelor culturale care au marcat secolul de identitate și cultură românească? Sunt destui cei pe cărora majoritatea evenimentelor centenare (nu de puține ori gândite și organizate prost, cu risipă de fonduri publice) le-au stârnit doar o stare de lehamite și zero conexiune față de ideea de identitate culturală comunitară a românilor. Puține au fost evenimentele care au stârnit și impresionat memoria afectivă și gândurile publicului.

În zilele de sfârșit de an centenar, când în toată țara și în mod special la Timișoara s-au comemorat dramaticele evenimente din 1989, în acest oraș care va fi capitală culturală europeană în 2021 a avut loc premiera unui spectacol de teatru cu mult sens, deopotrivă un proiect teatral deștept construit (pe baza unei documentări detaliate în comunitatea timișoreană) dar și o invitație la reactivarea memoriei sociale, culturale și istorice a comunității locale și chiar naționale. „Timișoara. Capăt de linie” este unul dintre puținele spectacole care cu adevărat au pus publicul pe gânduri și au reactivat inteligent și sensibil fragmente din istoria culturală și identitară a zonei. Un spectacol care, dincolo de relevanța locală, reamintește publicului din orice colțuri ale țării (căci are un potențial real de a fi spectacol de turneu) că (și cum) suntem interconectați unii cu ceilalți (românii, europenii, cetățenii societății globale). Și de fapt ridică câteva întrebări universal-valabile: cum ne definim identitatea personală, culturală, socială, comunitară în aceste timpuri cu identități atât de fluide? Cum se întrepătrund trecutul și prezentul în ceea ce suntem fiecare dintre noi? Cum se încheagă comunitățile astăzi?

Da, este în primul rând un spectacol în, din, cu și despre Timișoara – istoria și identitatea ei multiculturală, poveștile reale și miturile ei urbane și locale, sentimentele și trăirile oamenilor care locuiesc aici despre viața trecută, prezentă și viitoare în orașul lor. Este însă și o explorare a modului în care se împletesc identitățile individuale cu sentimentul de apartenență la o comunitate istorică, culturală, umană.

Un spectacol cu o naștere în sine spectaculoasă

Pentru acest proiect pare că s-au aliniat multe astre. În primul rând, modul cum s-a născut acest proiect: este ultimul dintr-o serie de cinci spectacole create de (tot mai cunoscutul) dramaturgul Peca Ștefan (care nu se poate lăuda decât cu o carieră rodnică în România, Germania, Statele Unite și numeroase premii în țară și în străinătate; el este și un cunoscut traducător de teatru) și regizoarea Ana Mărgineanu (care activează în Statele Unite și în țară și este o promotoare activă a teatrului independent și a dramaturgiei contemporane românești.)

Simțind nevoia de a pune în scenă nu numai texte și povești străine, ci dorind să facă un teatru care să vorbească mai pe limba unor comunități locale din România, cei doi au decis să meargă în câteva orașe din țară (ulterior, după zece ani, s-a dovedit a fi cinci orașe), să rămână acolo câteva zile discutând cu localnici din toate mediile, iar apoi să construiască un spectacol care să vorbească despre respectivul oraș, cu poveștile și identitatea sa specifică. O altă aliniere fastă de astre a făcut ca spectacolul final, de la Timișoara, să fie inclus în programul cultural al Centenarului și să aibă premiera în zilele comemorării Revoluției începute la Timișoara (unul din evenimentele cele mai importante care au modelat România centenară). A rezultat un spectacol nu doar cu, despre și pentru timișoreni, ci unul care are multe de spus tuturor celor care se revendică din spațiul cultural, comunitar și identitar al României.

 

O utopie din viitor care vorbește despre trecut și prezent

Firul narativ al spectacolului pare la prima vedere alambicat, iar uneori poate puțin confuz pentru cei care nu sunt familiarizați cu toate referințele din istoria, geografia, cultura urbană și viața socială a Timișoarei și a Banatului. Pe scurt, personajul principal (jucat de Matei Chioariu) vine dintr-o lume îndepărtată (America viitorului) pentru a da de urma rădăcinilor familiei sale din Timișoara. Cu mult umor și auto-ironie simpatică, împletind complex numeroase elemente de istorii personale, legende urbane, geografie mitică, umor interetnic specific Banatului dintotdeauna multicultural, el descoperă istoria fascinantă a Timișoarei din timpuri imemoriale până în prezent, adesea nu într-un echilibru perfect dar mereu la interferența mai multor culturi și moduri de a trăi. Chiar dacă publicului ne-timișorean unele referințe nu îi sunt familiare, șuvoiul de povești, legende populare sau urbane, referințe culturale și auto-ironii comunitare este savuros. De unele povești de aici s-a auzit în toată țara, precum „ieșirea la plajă” în centrul orașului, organizată acum niște ani de timișoreni în mod sarcastic în urma plantării de către primărie a unor palmieri total ne-autohtoni, sau episodul (cu destul tam-tam în presă la acea vreme) al cumpărării de către autorități a unei zebre pentru grădina zoo locală, zebră ce a decedat la scurt timp – gurile rele spunând că ar fi fost cumpărată cu un cancer cu tot.

Ce povestim definește cine suntem

Oamenilor acestor locuri le-a plăcut mereu să spună povești, să își cultive identitatea proprie dar și să viețuiască bine cu vecinii de alte tradiții, și mereu au cultivat un anume tip de umor lejer, bănățan legat de tot și toate și mai ales de metehnele proprii și cele ale vecinilor. Așa cum spune și Peca Ștefan: „Ne-a spus cineva în timpul cercetării că un timișorean nu se mulțumește doar să meargă la mare și să se întoarcă, el trebuie să povestească, să mai îmbogățească puțin povestea. Nu e vorba de minciuni ci de voluptatea povestirii.Asta face experiența frumoasă și pentru cel care a plecat, dar și pentru cel care ascultă. Toate acestea se regăsesc spectacol, care creează o senzație de complicitate amicală cu povestea acestor locuri și oamenii lor. Iar scenografia creată de Tudor Prodan, pe alocuri ca un vis psihedelic, alteori plină de umor și emoție, contribuie puternic la senzația că acest spectacol e unul greu de uitat, si care merită să fie văzut de cât mai mulți spectatori români.

Trailer „Timișoara. Capăt de linie”


***

TIMIȘOARA. CAPĂT DE LINIE, de Peca Ștefan

 Spectacol realizat în cadrul proiectului DESPRE ROMÂNIA NUMAI DE BINE, finanțat prin Programul Centenar al Ministerului Culturii și Identității Naționale

Distribuția:

MATEI CHIOARIU

ALINA ILEA

JASMINA MITRICI

MIRELA PUIA

FLAVIUS RETEA

ALINA SPIRIDON

CĂTĂLIN URSU

Scenografia TUDOR PRODAN

Video design CINTY IONESCU

Coregrafia SILVIA CĂLIN

Muzica FLAVIUS RETEA

Light design LUCIAN MOGA

Sculptură EMIL BEJENARU

Regia artistică ANA MĂRGINEANU

Teatrul Național Timișoara

17
/10
/14

Peste 35 de artişti internaţionali vor participa la cea de-a noua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, care se va desfăşura în perioada 31 octombrie - 17 noiembrie, în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Iaşi, sub tema "Bridges".

17
/10
/14

55 de ani de virtuozitate, 55 de ani de diversitate şi culoare la 15 instrumente tradiţionale de suflat, de fiecare dată acelaşi nume, DUMITRU ZAMFIRA - maestrul fluierelor ! Duminică, în ziua de 26 a lui Brumar, de Sămedru (Sf. Dumitru), de la ora 17.00, Sala Radio îmbracă straie de sărbătoare.

17
/10
/14

Bucharest Inside the Beltway este o platformă de teatru, care își propune să conecteze scena independentă din Statele Unite ale Americii cu cea din România. Evenimentul de lansare Bucharest inside the Beltway are loc vineri, 17 octombrie 2014, de la ora 20.00, la Carol 53.

16
/10
/14

Stefan Tarara, câştigătorul Concursului Enescu 2014, secţiunea vioară, este invitatul Marinei Constantinescu de vineri, 17 octombrie. Din această toamnă, poveştile culturale depănate în miez de noapte, la Nocturne, pot fi urmărite fiecare vineri, de la ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

16
/10
/14

Regizorul Radu Gabrea este omagiat la New York, în cadrul evenimentului “RADU GABREA Retrospective” organizat cu sprijinul Institutului Cultural Român, New York și în colaborare cu prestigiosul Tribeca Cinemas, în perioada 17 – 19 octombrie.

16
/10
/14

Actrița Bérénice Bejo, nominalizată la Oscar și Globul de Aur pentru rolul din The Artist, este unul dintre invitații speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest. Ea va lua parte la premiera filmului The Search, alături de regizorul Michel Hazanavicius, și se va întâlni cu publicul român pe 25 octombrie, de la ora 12.00, la Cinema Elvira Popescu

16
/10
/14

Ajuns la jumătatea itinerariului, turneul naţional „VA PLACE TANGO ” se bucură de un succes extraordinar : după o deschidere specială şi neconvenţională a turneului la Palas Mall Iaşi, în faţa unui public de 1000 de spectatori, au urmat săli pline şi un public entuziast în Râmnicu Vâlcea, Botoşani, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Timişoara.

16
/10
/14

Festivalul Sergiu Celibidache nu va mai fi organizat, motivul principal fiind "indiferenţa statului român, atunci când vine vorba de onorarea valorilor României", potrivit lui Serge Ioan Celibidache, care interzice, totodată, folosirea numelui şi a imaginii tatălui său de către instituţiile de stat.

16
/10
/14

Căzut în capcana eficienţei cu orice preţ, fotbalul nostru a început să moară, puţin câte puţin. La orice colţ de stradă strâmbă se găseşte câte un specialist care te întreabă răstit: „Ce doreşti, spectacol sau eficienţă?”. Aş vrea să răspund nuanţat, cu procente, dar deja răbdarea umanităţii a expirat şi mai avem doar variantele DA sau NU.

15
/10
/14

Miercuri, 15 octombrie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu îi aşteaptă pe pasionaţii de lectură la lansarea celui mai nou roman al scriitorului britanic James Meek, Invaziile inimii, roman finalist la Costa Novel of the Year Award 2012 şi tradus în peste douăzeci de ţări.

14
/10
/14

Se joacă pe scena Naționalului bucureștean „Butoiul cu pulbere“, de Dejan Dukovski, un faimos macedonean care decupează demența din contemporaneitate (are de unde!) și face din ea piese de teatru de o brutalitate a absurdului cum rar s-au mai făcut.