Timp, Memorie și Spațiu în literatura exilului
https://www.ziarulmetropolis.ro/timp-memorie-%c8%99i-spa%c8%9biu-%c3%aen-literatura-exilului/

Scriitorul libanez Elias Khoury, unul dintre cei mai importanţi autori contemporani de limbă arabă, se va afla la Bucureşti în perioada 30 mai-2 iunie 2018, cu prilejul lansării romanului „Copiii ghetoului. Numele meu este Adam”, apărut de curând în colecţia „Biblioteca Polirom”.

Un articol de Liliana Matei|20 mai 2018

Autorul își va întâlni cititorii români joi, 31 mai, la ora 18.00, la Librăria Cărturești Verona (Grădina Secretă), unde va purta un dialog cu scriitoarea Daniela Zeca, pornind de la romanul său apărut la Editura Polirom, pe tema: Timp, Memorie și Spațiu în literatura exilului. Elias Khoury va fi prezent, de asemenea, sâmbătă, 2 iunie, la ora 16.00, la Târgul Internațional de Carte Bookfest 2018, la Scena Arena din Pavilionul B al Complexului Romexpo.

Invitați, alături de autor, la ambele evenimente vor fi ES Rana Mokaddem, Ambasadoarea Republicii Libaneze în România,  Nicolae Dobrișan, traducătorul volumului și Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției „Biblioteca Polirom”. Evenimentele sînt organizate de Editura Polirom și Ambasada Republicii Libaneze în România, iar intrarea este liberă.

Adam Dannun imigrează la New York încercând să fugă de o dragoste distrusă de traumele psihologice provocate de ocupaţia israeliană. Lucrează într-un restaurant unde prepară falafel şi începe să scrie un roman de dragoste al cărui protagonist este Waddah al-Yaman, un celebru poet arab din vremuri apuse. Dar odată ce firul poveştii se desfăşoară, îşi fac apariţia întâmplări mai vechi din copilărie, din ghetourile pe care armata israeliană, după ce a evacuat mare parte din Lod, le-a construit pentru cei rămaşi în oraş. Personajele din poveste devin oameni din lumea reală, iar istoria dramei trăite în ghetourile palestiniene se contopeşte cu încercările naratorului de a se elibera de o identitate care nu mai e doar a lui.

Elias Khoury s-a născut la Beirut în 1948. A lucrat în presă între 1975 şi 1997 şi a îngrijit rubrica de cultură a ziarului Al-Safir (1981-1991), a revistei Al-Karmel (1981-1983) şi a suplimentului literar al ziarului Al-Nahar (1992-2008). A fost profesor invitat la Columbia University, New York (1980-1982) şi global distinguished professorla New York University (2001-2014). Elias Khoury a scris nuvele, romane, eseuri de critică literară şi piese de teatru. Romanul „Poarta soarelui” a fost desemnat cea mai bună carte a anului 2002 de Le Monde Diplomatique, The Christian Science Monitor şi The San Francisco Chronicle. Romanul „Ca şi când ea ar fi dormit” a primit Arabic Novel Prize 2008. Elias Khoury a fost nominalizat la International Prize for Arabic Fiction 2017.

22
/12
/18

Editura Litera a anunțat lista celor mai vândute titluri din 2018. Printre acestea, „Povestea mea”, de Michelle Obama, și „Ordinea de zi”, de Éric Vuillard (Prix Goncourt).

14
/12
/18

Marți, 18 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Union a Cinematecii Române, va avea loc lansarea volumului „Păcatul originar. O autobiografie” de Anthony Quinn, publicat la Editura Nemira, în colecția Yorick.

05
/12
/18

În această seară, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) se lansează romanul Scara lui Iakov de Ludmila Uliţkaia, tradus în limba română de Gabriela Russo, bestseller Gaudeamus 2018, recent apărut în colecția Raftul Denisei, un roman-parabolă, „o saga de familie traversând patru generații și un secol de cultură rusă, căreia îi dă glas o femeie uluitoare“ (Il Giornale).

30
/11
/18

Vă invităm să ne amintim de regina cu rol neîndoielnic în realizarea României Mari, Maria a României (n. 29 octombrie 1875 - d. 18 iulie 1938), așa cum a surprins-o celebrul scriitor, diplomat și călător al perioadei interbelice – francezul Paul Morand, în volumul „București” (editura Humanitas).

27
/11
/18

Marți, 4 decembrie, de la ora 16.00, la Clubul Teatrelli din București va avea loc lansarea celui de-al zecelea volum semnat de Octavian Saiu: „Clipa ca imagine. Teatru și fotografie”, publicat la Editura Nemira.

23
/11
/18

"Suntem urmaşii a tot ce s-a întâmplat în această ultimă sută de ani, începută prin miraculosul efort care a dat sens mileniilor anterioare.(...)" - Ana Blandiana. Cunoscuta scriitoare va susţine conferinţa cu tema "Centenarul, un exerciţiu de exorcizare", duminică, 2 decembrie, de la ora 11.00, la Sala Pictura a TNB.

22
/11
/18

Regina Elena este una dintre reginele a căror viață o cunoaștem mai puțin, o regină mamă între suferință și bucurie, dragoste de popor, datorie de neam, dar și frica de a fi departe de fiul ei Mihai. Un creuzet de iubire și speranță, de frică și îndoială, dar și bunătate și împăcare sufletească. Regina - mamă Elena, Mariajul și Despărțirea de Carol al II-lea din colecția Istorie cu blazon, de la Corint, este o carte de o frumusețe uluitoare.

20
/11
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Pierre Larousse (1817-1875) e unul dintre rarii noștri semeni al căror nume e scris uneori cu literă mică. Într-o bibliotecă poți auzi solicitarea: ”Dă-mi, te rog, un larousse!” Și asta pentru că  instrumentul de lucru care poartă acest nume cuprinde un bagaj de cunoștințe impresionant, în măsură să informeze pe cititor în cele mai variate domenii.

19
/11
/18

În această seară, de la ora 17.00, va avea loc, online si offline, conferința  „Centenarul femeilor în arta româneasca” la care sunt invitați să prezinte studii specializate Ioana Vlasiu, Luiza Barcan, Cristian Vasile si Radu Popica. Cosmin Nasui, curatorul proiectului, va prezenta publicația cu titlul omonim, al doilea volum, parte a proiectului editorial  Lada de Gunoi a Istoriei”. În spațiul conferinței va fi prezentă o micro-expoziție cu elemente de cultură vizuală dedicate artistelor care au trăit și lucrat în România din 1918 în prezent.