Tinerețe: înregistrări semnate de pianista Martha Argerich și dirijorul Andris Nelsons
https://www.ziarulmetropolis.ro/tinerete-inregistrari-semnate-de-pianista-martha-argerich-si-dirijorul-andris-nelsons/

Ea este un adevărat monstru sacru al pianisticii de astăzi, strălucitoare şi la 75 ani; el, deţinător al unui premiu Grammy, este considerat la 37 ani unul dintre marii dirijori ai timpurilor noastre. Și amândoi se pot lăuda cu discuri apărute în ultima vreme.

Un articol de Cristina Comandașu|2 iulie 2016

Ceva nou, ceva vechi – Martha Argerich Early recordings

În 5 iunie, Martha Argerich a împlinit 75 ani și pentru cei care i-au ascultat recitalurile recente susținute în compania pianistului Daniel Barenboim, este o demonstrație vie a unei pianistici absolut uluitoare pentru o asemenea vârstă. De fapt, pentru orice vârstă: genialitatea nu are nevoie de vârstă.

Însă, cândva, Martha Argerich a avut 18 ani și înregistra pentru radiodifuziunile publice din Koln și Hamburg; în 1960, Martha Argerich era mai curând o promisiune, laureata unor concursuri importante. Însă consacrarea avea să vină în 1965, când cucerea premiul I la Concursul Chopin de la Varșovia, una dintre cele mai grele competiții pentru pianiști.

În 13 mai 2016, casa Deutsche Grammophon a lansat un disc care reunește câteva dintre înregistrările unei Martha Argerich tinere: este cadoul oferit acestei mari pianiste ajunse acum la o respectabilă vârstă. Și este și un cadou pentru cei care o iubesc pe nonconformista, strălucitoarea și inventiva pianistă Martha Argerich: în fond, din anii optzeci ea a ales să nu mai cânte recitaluri solo, ci doar concerte cu orchestra sau muzică de cameră – nu-i place să fie singură pe scenă, declară. Iată însă că acum pe acest album cuprinzând două discuri descoperim un adevărat recital de aproape 90 minute, cu o Martha Argerich tânără care lasă însă să se vadă măiestria pentru care va deveni celebră mai târziu. Sunt lucrări la care ulterior nu a mai revenit niciodată, rarități repertoriale pentru ea, precum o sonată de Mozart și una de Beethoven. Sunt și lucrări ale unor compozitori cu care ulterior a fost des asociată: Serghei Prokofiev și Maurice Ravel, cu prime versiuni ale unor lucrări la care a revenit ulterior în discografia sa – Prokofiev: Toccata op.11, Sonatele nr.3 și 7; Ravel – Suita Gaspard de la nuit (considerată una dintre cele mai dificile lucrări din întreaga literatură pentru pian) și delicata Sonatină, lucrare care pe mine m-a impresionat cel mai mult.

Da, în mod cert, genialitatea nu are vârstă: Martha Argerich era la fel de strălucitoare la 18 ani, ca și la 25 sau 75 ani….

Discul Martha Argerich Early Recordings poate fi ascultat la Radio România Muzical luni,  4 iulie, de la ora 19.00 sau oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016.

Andris Nelsons – un dirijor de 37 ani și muzica lui Șostakovici

Pe 27 mai, aceeași casă Deutsche Grammophon lansa și un nou disc semnat de Andris Nelsons, al doilea din seria “Șostakovici în umbra lui Stalin”. Primul, apărut în vara anului 2015, cuprinzând Simfonia a X-a de Șostakovici, a primit în 2016 un premiu Grammy.

Letonul Andris Nelsons a fost numit în 2013 directorul muzical al unei foarte importante orchestre americane, Orchestra Simfonică din Boston, și contractul său inițial de 5 ani a fost deja prelungit cel puțin până la finalul stagiunii 2021-2022, semn al aprecierii deosebite de care se bucură din partea orchestrei. Din 2017, va fi și directorul Orchestrei Gewandhaus din Leipzig, cu un contract inițial pe 5 ani.

Și bineînțeles, dirijează și multe alte orchestre foarte mari: în 2015, a condus Orchestra Regală Concertgebouw la București, în cadrul Festivalului Enescu, de exemplu.

Andris Nelsons este unul dintre purtătorii tradiției școlii ruse de dirijat, foarte apreciată de altfel și care a dat o serie de dirijori-model. Are rigoarea acestei școli, însă și stilul său personal impetuos, clocotitor. Și în plus, cunoaște foarte bine trăsăturile specifice diferitelor școli componistice și nu în ultimul rând, este o persoană foarte plăcută și pare foarte apropiat de public: succesul îi este deci asigurat.

După ce câștigat un premiu Grammy cu primul disc din seria “Șostakovici în umbra lui Stalin”, casa Deutsche Grammophon a decis să extindă proiectele inițiale, care erau de a înregistra Simfoniile de la a V-a la a X-a de Șostakovici, la întreaga serie de 15 simfonii semnată de compozitorul rus. Și planurile nu se opresc aici: Nelsons va înregistra cu Orchestra Filarmonicii din Viena integrala simfoniilor de Beethoven, iar cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig, integrala simfoniilor de Bruckner.

Pe al doilea album din seria “Șostakovici în umbra lui Stalin” regăsim Simfoniile a V-a, a VIII-a și a IX-a de Șostakovici. Seria urmărește acele simfonii scrise de Șostakovici în perioada 1937- 1953, când Șostakovici avea o relație încordată și ambiguă cu Stalin, pendulând între aclamare și decădere.  Iată Simfonia a V-a, așteptată cu interes – era prima lucrare importantă semnată de Șostakovici  cu care apărea după ce fusese înfierat de ziarul Pravda pentru muzica sa decadentă din opera Lady Macbeth din Mțensk prezentată în 1936. Simfonia a V-a este una dintre cele mai cunoscute din creația lui Șostakovici; una dintre cele mai accesibile este a IX-a, scrisă în 1945. Inițial, Simfonia a IX-a trebuia să celebreze victoria sovieticilor în fața naziștilor, însă Șostakovici a renunțat la planurile inițiale care prevedeau un aparat coral și orchestral amplu – criticii vestici au vorbit despre o viziune mai curând copilărească asupra subiectului invocat.

Alta este situația Simfoniei a VIII-a, compusă în 1943, primită foarte prost la premieră de autoritățile sovietice. Chiar și sub o titulatură ca “Stalingrad”, simfonia părea prea sumbră; Șostakovici vorbește prin muzica sa despre suferința oamenilor trecuți prin deșertul comunismului, mai curând decât despre bătălia de la Stalingrad. Oricum, simfonia a fost interzisă în Uniunea Sovietică între anii 1948 și 1956, adică inclusiv după moartea lui Stalin din 1953.

Ceea ce pot spune sigur, este că muzica lui Șostakovici și mesajul ei mi se par extrem de actuale într-un context istoric de azi care seamănă destul de bine cu perioada premergătoare celui de al doilea război mondial. O muzică răscolitoare, trecând cu ușurință de la ingenuitate la dramă, admirabil interpretată de la o orchestră foarte bună, cum este Orchestra Simfonică din Boston, sub bagheta unui dirijor care știe exact despre ce e vorba în muzica lui Șostakovici. Căutați muzica pentru momente de reflecție? Ați găsit-o. Și poate vara și perioada de vacanță nu înseamnă doar distracție la mare, ci și posibilitatea de a căuta ceva mai bun și pentru suflet….

Albumul cuprinzând Simfoniile a V-a, a VIII-a și a IX-a de Șostakovici, cu Orchestra Simfonică din Boston dirijată de Andris Nelsons poate fi ascultat oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2016. 

Ambele albume prezentate sunt disponibile în magazinele de specialitate din România, magazinul Get music din București, pe www.emag.ro și www.getmusic.ro.

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.

08
/09
/20

În perioada 14-20 septembrie, la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focşani, va avea loc un nou proiect dedicat tinerilor interpreţi de muzică clasică, realizat cu cofinanțarea AFCN – #classicforteens #cofinantatdeAFCN –, un proiect pe care, după douăzeci de ani și după o bogată și intensă activitate culturală în Italia, organizatorii îl propun orașului natal.

07
/09
/20

TAMTAM Festival, eveniment aflat la a doua ediție are loc în Brașov, între 11 și 12 septembrie 2020. Festivalul își propune vitalizarea spațiului urban prin artă, transformând orașul, cu spațiile sale publice, într-o amplă scenă culturală. Fiecare oraș trăiește prin oamenii săi. Desi există o serie de limitări, în acest context diferit, ele devin oportunități de reîntâlnire în spațiul urban.

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.