Tineri artiști români la European Music Campus
https://www.ziarulmetropolis.ro/tineri-artisti-romani-la-european-music-campus/

European Music Campus, un centru inovator pentru tinerii muzicieni talentaţi din Europa, a primit anul acesta patru tineri români.

Un articol de Liliana Matei|28 iulie 2014

ARTEXIM, instituţie a Ministerului Culturii, care organizează în colaborare cu Institutul Cultural Român audițiile pentru selecţia anuală a Orchestrei Europene de Tineret (European Union Youth Orchestra), a recomandat tineri muzicieni talentați pentru proiectul EUYO European Music Campus – Youth, Music and Renewal at the Heart of Europe.

Dintre aceștia fost selectați Paul-Marian Răducanu (vioară), Dan Ion Nanoveanu (vioară), Irina Fârtat (violă) și Benjamin Chircă (violoncel). Marshall Marcus, director executiv EUYO, consideră că European Music Campus o să joace un rol important în dezvoltarea culturală a Europei.

Prima ediție a Campusului a început sâmbătă, 26 iulie 2014, în Grafenegg (Austria) și este adresată muzicienilor sub 18 ani. European Music Campus este un centru inovator pentru tinerii muzicieni talentați din Europa, prima ediție fiind dedicată zonei de est a Europei – țărilor din fostul bloc comunist (Looking East). În cadrul campusului au fost selectați tineri muzicieni din Austria și instituțiile de profil din Europa de Est, iar printre activități menționăm masterclasuri, dezbateri și repetiții deschise.

Dirijorul rus Semyon Bychkov, expert în opera lui Shostakovich, va dirija Simfonia nr. 4 la pupitrul orchestrei EUYO. Campusul, combinație între universitate de vară, festival și școală de muzică, un spațiu de învățare și performanță, se va încheia pe 10 august.

ARTEXIM este organizatorul Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu“ și a unor turnee de spectacole în strainătate pentru institutiile artistice din România şi evenimente pentru promovarea tinerelor talente peste hotare.

Mai multe detalii despre European Music Campus puteți găsi pe site-ul oficial.

Foto: Paul Raducanu

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

16
/07
/20

Trupa byron revine la Sibiu pe 18 iulie pentru un concert acustic pe terasa Joyme Pub (Calea Dumbrăvii, 28-32). Se vor auzi atât piese de pe cel mai recent album al trupei – „Nouă”, lansat în toamna lui 2019 – dar și cântece pe care n-o să te abții să le fredonezi: „Cu capul în nori”, „Granița-n raniță”, „Masa pentru doi”, „Anima” sau ”Perfect”.

16
/07
/20

Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” au din nou onoarea și bucuria de a fi alături de publicul drag printr-o serie de concerte în aer liber intitulate „Seri de Operă Estivale”. Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

28
/06
/20

Vești bune pentru industria muzicală și nu numai: cea de-a cincea ediție a Mastering The Music Business, primul și cel mai mare eveniment organizat în România pe teme de industrie muzicală, va avea loc în perioada 29 - 31 iulie într-un nou format.

24
/06
/20

Săptămânal, miercurea, începând din 1 iulie, seria de concerte open air cu artiști locali din zona alternative – Backyard Acoustic Season – se reinstalează pe terasa de la Expirat, la inițiativa Overground Music, într-un format reconsiderat și adaptat situației și locului, renunțând la tiparele unui concert clasic, pentru un public restrâns de aproximativ 100 de persoane per reprezentație.