Tineri artiști români la European Music Campus
https://www.ziarulmetropolis.ro/tineri-artisti-romani-la-european-music-campus/

European Music Campus, un centru inovator pentru tinerii muzicieni talentaţi din Europa, a primit anul acesta patru tineri români.

Un articol de Liliana Matei|28 iulie 2014

ARTEXIM, instituţie a Ministerului Culturii, care organizează în colaborare cu Institutul Cultural Român audițiile pentru selecţia anuală a Orchestrei Europene de Tineret (European Union Youth Orchestra), a recomandat tineri muzicieni talentați pentru proiectul EUYO European Music Campus – Youth, Music and Renewal at the Heart of Europe.

Dintre aceștia fost selectați Paul-Marian Răducanu (vioară), Dan Ion Nanoveanu (vioară), Irina Fârtat (violă) și Benjamin Chircă (violoncel). Marshall Marcus, director executiv EUYO, consideră că European Music Campus o să joace un rol important în dezvoltarea culturală a Europei.

Prima ediție a Campusului a început sâmbătă, 26 iulie 2014, în Grafenegg (Austria) și este adresată muzicienilor sub 18 ani. European Music Campus este un centru inovator pentru tinerii muzicieni talentați din Europa, prima ediție fiind dedicată zonei de est a Europei – țărilor din fostul bloc comunist (Looking East). În cadrul campusului au fost selectați tineri muzicieni din Austria și instituțiile de profil din Europa de Est, iar printre activități menționăm masterclasuri, dezbateri și repetiții deschise.

Dirijorul rus Semyon Bychkov, expert în opera lui Shostakovich, va dirija Simfonia nr. 4 la pupitrul orchestrei EUYO. Campusul, combinație între universitate de vară, festival și școală de muzică, un spațiu de învățare și performanță, se va încheia pe 10 august.

ARTEXIM este organizatorul Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu“ și a unor turnee de spectacole în strainătate pentru institutiile artistice din România şi evenimente pentru promovarea tinerelor talente peste hotare.

Mai multe detalii despre European Music Campus puteți găsi pe site-ul oficial.

Foto: Paul Raducanu

19
/05
/15

Trupa Voltaj concurează astăzi în prima semifinală a concursului Eurovision 2015, de la Viena. Românii vor intra în concurs cu numărul 15, cu melodia „De la capăt”. Semifinala începe de la ora 22.00 şi poate fi urmărită, în direct, pe TVR 1, TVR HD şi tvrplus.ro.

15
/05
/15

Concertul de jazz de la Sala Radio, o tradiţie lunară pe care a instaurat-o BIG BAND-UL RADIO dirijat de IONEL TUDOR, vă propune în luna mai o întâlnire „de neratat”, cu una dintre cele mai apreciate voci ale jazz-ului românesc, o artistă cu o bogată carieră internaţională : TEODORA ENACHE!

14
/05
/15

Actrița Delia Nartea împlinește, astăzi, 43 de ani. O puteți vedea pe 17 mai, de la ora 20.00, în primul spectacol de teatru, poezie si muzică găzduit la Journey Pub (Strada George Enescu nr. 25), rezultatul întâlnirii actriței cu chitaristul Sorin Romanescu și saxofonistul Cătălin Milea.

13
/05
/15

Un spectacol de dans contemporan care a epuizat toate ipostazele umanității în fața unei divinități capricioase. Akram Khan Company a prezentat, în premieră pentru publicul din România, Kaash, vineri și sâmbătă seară, pe scena Teatrului Național București, în cadrul celei de a XVI-a ediții a Întâlnirilor JTI.

11
/05
/15

CV-ul unui puști pletos, înalt, cu pălărie de piele și mers a la Steve Jobs, poate fi al unui metalist, biker, rocker sau poate al vreunui elev cu nota scăzută la purtare. Dacă nu e în niciuna dintre aceste situații, cu siguranță e solist vocal în vreo trupă. Dacă nu e nici vocalist, atunci, în mod cert, e ceva în neregulă cu el.

08
/05
/15

Mariana Nicolesco, onorată cu Medalia UNESCO pentru Merite Artistice, Artist UNESCO pentru Pace şi Ambasador UNESCO a fost prezentă zilele trecute la ceremonia oficială de la Paris marcând cei 70 de ani de existenţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

07
/05
/15

În perioada 8-17 mai se desfășoară cea de-a cincea ediție a Zilelor Culturii Japoneze, eveniment organizat de Centrul de Studii Româno-Japoneze ”Angela Hondru” (CSRJ-AH), împreună cu Universitatea Româno-Americană din București, Otaku Festival, Cavaler Aikido Club și HaramichiRO.

07
/05
/15

Dirijorul german RALF SOCHACZEWSKY - fost dirijor-asistent al lui Vladimir Jurowski la pupitrul celebrei orchestre London Philharmonic şi invitat al multor ansambluri de prestigiu - revine la pupitrul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO. Miercuri, 13 mai (19.00), la Sala Radio, iubitorii muzicii pot asculta un concert ce aparţine 100% clasicismului muzical şi reuneşte doi mari compozitori austrieci: Mozart şi Haydn.