„Țintă marcată” și „Maestrul de la Prado” – noile volume lansate de RAO
https://www.ziarulmetropolis.ro/tinta-marcata-si-maestrul-de-la-prado-noile-volume-lansate-de-rao/

Editura RAO anunţă publicarea cărţii lui Tom Clancy, «Ţintă marcată», bestsellerul nr. 1 în clasamentul publicaţiei New York Times.

Un articol de Liliana Matei|29 decembrie 2015

Cititorii pasionaţi de thrillere de război, toţi cei interesaţi să afle detalii din interiorul serviciilor de informaţii vor fi încântaţi de subiectul romanului. Membrii grupului intitulat „The Campus“ sunt trimişi la Paris ca să ţină sub observaţie o celulă a mişcării „Umayyad Revolutionary Council“ (URC), comandată de emirul Saif Rahman Yasin (nume ficţional pentru Osama bin Laden).Agentul Jack Ryan Jr. îi calcă pe urme legendarului său tată în lupta pentru apărarea idealurilor americane, mai ales când soarta întregii lumi este în joc. Antrenându-se cu forţele speciale, el îşi îmbunătăţeşte aptitudinile de luptă, doborând şi eliminând terorişti oriunde e posibil. În acest timp, tatăl lui candidează din nou la preşedinţia Statelor Unite.

Acţiunea din Ţintă marcată acoperă aspecte din lupta politică în care viaţa privată şi campaniile electorale pot deveni uneori o miză periculoasă: vendete şi discriminarea adversarului, răscolirea trecutului oponentului, crime misterioase, urmăriri, supravegheri.

„Un roman despre războiul tehnologiilor celor mai avansate. O lectură care te prinde, un roman strălucitor”
(Sunday Express)

Thomas Leo Clancy Jr. a fost un scriitor american binecunoscut pentru romanele de spionaj a căror acţiune este plasată în timpul şi după Războiul Rece, în care abundă detaliile militare şi tehnice. Clancy a studiat literatura engleză la Loyola College în Baltimore, absolvind în 1969. În 1992, el a primit un doctorat onorific în Litere.

Maestrul de la Prado, celălalt volum lansat la RAO, este un periplu prin cele mai puţin cunoscute cronici ale celebrei pinacoteci din lume, Muzeul Prado.

„Javier Sierra ne arată cum toate obiectele de artă din muzeul nostru ajută la o mai mare înţelegere a istoriei şi filosofiei.“
(MIGUEL ZUGAZA, Directorul Muzeului Prado)

O aventură care le va schimba cititorilor percepția asupra artei. În acest roman, Javier Sierra i se prezintă cititorului în calitate de învățăcel și de maestru totodată, dezvăluindu-i tainele operelor de artă din Muzeul Prado. În acest scop, autorul ţese o intrigă palpitantă, bazată pe prezența și învățăturile doctorului Luis Fovel, personaj misterios pe care foarte tânărul Sierra l-a cunoscut în timp ce admira tabloul Perla al lui Rafael.

Plimbându-se împreună cu Fovel prin sălile muzeului, autorul face descoperiri care-l vor purta mult mai departe decât și-ar fi închipuit vreodată. Viziuni mistice, profeții, conspirații, erezii și chiar mesaje care par să fi venit din „lumea de dincolo“ i-au inspirat pe maeștri ca Rafael, Tițian, Bosch, Juan de Juanes, Botticelli, Brueghel sau El Greco.

„«Arta funcționează doar atunci când uimește!» afirmă în carte maestrul Fovel, și cititorul va întâlni această stare de uimire în fiecare pagină a romanului. “
Juan Gómez-Jurado, La Voz de Galicia

Format în lumea jurnalismului, JAVIER SIERRA a scris câteva romane foarte bine primite de public, care au un numitor comun: sunt, pentru cititor, o modalitate de a trece în alte lumi prin intermediul unei căi de acces solid documentate despre mistere științifice și istorice. Javier Sierra este singurul autor spaniol contemporan ale cărui romane s-au situat în topul celor mai vândute zece romane din SUA. Cărțile sale au fost traduse în peste patruzeci de limbi.

„Maestrul de la Prado este o carte destinată nu neapărat celor initiați, cât mai degrabă celor care doresc să se inițieze. Cei initiați nu vor fi dezamăgiți, fiindcă vor găsi în ea multe lucruri care le sunt deja cunoscute. Însă, în realitate, romanul se adresează mai ales acelor cititori care, la fel ca mine pe vremea aceea, au acum douăzeci de ani, n-au îndrăznit să pătrundă în lumea artei și care, deodată, întâlnesc un ghid care le explică faptul că tablourile cu adevărat importante nu doar reflectă o scenă, ci povestesc istoria.“
Javier Sierra

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.