„Titanic Vals” la TNB. Balada oportunismului jovial
https://www.ziarulmetropolis.ro/titanic-vals-la-tnb-balada-oportunismului-jovial/

O nouă montare cu „Titanic Vals” de Tudor Muşatescu a avut premiera duminică, 10 aprilie 2022, în sala Ion Caramitru a Teatrului Naţional din Bucureşti.

Un articol de Alexandra Ares|15 aprilie 2022

După ce piesa s-a jucat multe stagiuni la Odeon și la Nottara, în montări mai moderniste, Dan Tudor a mers pe un stil mai clasic reușind, împreună cu trupa excelentă a Naționalului, o comedie de calitate, care pune foarte bine în valoare textul și la care se râde și se zâmbește de la prima replică până la ultima.

După atâtea adaptări stridente și forțate ale clasicilor, după atâtea spectacole fără pauză care deseori testează răbdarea spectatorilor, după atâtea mega spectacole la limita kitschului și mini spectacole fără nici o ‘spinare’ dramatică, re-întâlnirea cu un spectacol tradițional de teatru foarte bine făcut și cu multe personaje (16) mare a devenit un lucru de-a dreptul revoluționar. Iar când textul este și românesc, dar altceva decât Caragiale sau Alecsandri, ‘revoluția’ e mare.

Acțiunea are loc în salonul casei lui Spirache Necșulescu (Dan Puric) un funcționar sărac cu familie mare, cumsecade dar „moale”, de la o prefectură din provincie. Familia sa, capricioasă și malițioasă, e compusă din membrii cu nume inspirate de războiul daco-roman: soția ambițioasă Dacia (Amalia Ciolan), fiica favorită Sarmizegetuza (Alexandra Sălceanu), fii răsfățați Decebal (Ionuț Toader) și Traian (Lari Giorgescu). Soacra Chriachița (Adela Mărculescu) și mama vitregă Dacia o tratează pe Gena (Irina Cojar), fiica bună, modestă și șchioapă din prima căsătorie, ca pe o Cenușăreasă, în timp ce visează cu ochii deschiși la ploaia de bani care va urma după moarte bogatului frate al lui Spirache.

Primul act este o satiră a lipsei de bani, cu toate consecințele ei atât hilare, cât și dureroase, iar cel de-al doilea act, după marea moștenire, aduce o satiră a parvenitismului. Iubiții fugari sau indiferenți din primul act – funcționarul la poștă Dinu (Axel Moustache) și locotenentul de cavalerie Gigi (Mihai Munteniță) – devin vânători de zestre, scorpiile din familie devin vânătoare de poziție politică, mama care își abandonează copilul în actul 1 pentru că îi strica poziția socială, îl re-adoptă cu zel în partea a doua când se află că un al doilea testament, secret, ar fi pus toată averea pe numele lui. Doar Pater Familias, Spirache, și fiica cea oropsită, Gena, rămân curați și buni în acest vârtej al oportunismului. Personajele plesnesc de viață, dialogul mișună de „mușatisme,” comicul e inventiv, jovial și franc. „Când ești bogată nu-ți mai numără nimenea picioarele. Poți să ai unul, pot să ai patru, se găsește întotdeauna un om de condiție care să te ia de nevastă”. Remarci pline de culoare ce rămân și astăzi universal valabile, atât în familie, cât și în societate: „Politica este o curtezană bătrână și vițioasă care are mereu nevoie de oameni virgini. […] E vorba de oameni virgini politicește… de energii neepuizate în căsătorii și concubinaje de partide… ca să-i conving a trebuit să le țin un întreg curs de ginecologie politică… dar obiecțiunea cea mai grea de înfruntat a fost alta. S’a susținut că bărbatul dv pe lângă calități indiscutabile are un defect capital – e moale, moale, moale. […] Dar ce adică elasticul nu e moale? Totul este să știi să-l întinzi și să-l transformi în praștie ca s-asvărle praștia în capul lui Goliath (sic!).” Și în finalul fericit, moalele Spirache asta și face, doboară și Goliathul familiei, și cel politic.

Tudor Mușatescu (1903-1970) a scris Titanic Vals în 1932, la doar 29 de ani, și iată că la 90 de ani de atunci, textul rămâne perfect valabil, la fel de comic și de ofertant scenic. La urma urmei, „acțiunea se petrece în zilele noastre, în orice oraș care are soacre, neveste și prefecturi”. Este o comedie de moravuri și o pledoarie pentru familie, care, ne spune autorul, prin vocea protagonistului Spirache, trebuie să lupte împotriva ambițiilor care pot să o distrugă. „Ce poate fi mai frumos și mai bun în viață decât o familie unită? Cu soacră, cu copii, cu gineri și cu nepoți? Trăind într-un colț de lume numai cu bucuriile ei mici, așa cum sunt ele, fără să râvnească la lucruri care pot să o zbuciume și să o fărâmițeze?”

Desigur această viziune idilică asupra familiei, ca și dorința de a moștenii o avere colosală de la unchiului cel bogat, sunt mai degrabă aspirații universale, nu realități, cu care pot să relaționeze toți spectatorii. Chiar și Mușatescu care s-a născut și a crescut în Câmpulung-Muscel, „în provincia cu oamenii ei buni și răi, modești sau ridicoli, cu întâmplările ei vesele și triste, cu dramele și comediile ei, publice sau familiale ” și-a urmat ambiția și a plecat de acolo la Paris, unde a câștigat un concurs dramatic european la doar 20 de ani și a debutat ca dramaturg, și apoi la București unde a devenit cel mai prolific dramaturg român de până acum, cu 113 piese, multe dintre ele jucate cu succes.

Dan Tudor a creat un spectacol plin de savoare interbelică grație decorului (Ștefan Caragiu) și costumelor (Liliana Cenean), cu momente regizorale hilare și adevăruri universal valabile care se aud foarte bine, fiind spuse cu un timing comic impecabil de către actorii minunat de versatili ai TNB: Amalia Ciolan (Dacia) care e mama martiră din Noaptea lui Helver, este acum prototipul nevestei ambițioase care își terorizează soțul și motorul satiric al piesei, alături de Chriachița puternică a Adelei Mărculescu. Armand Calotă este superb în Nercea, activistul politic care aranjează listele de deputați cu mare talent oratoric mai mare decât al candidaților. Irina Cojar face din Gena personajul cel mai încântător și mai uman din întreg ansamblul. În fine, Dan Puric (Spirache) are o prezență molcomă, cu momente de mare expresivitate care trezesc râsul-plânsul și simpatia publicului, culminând cu o scenă puternică în final. Poate că Puric nu are forța dramatică a legendarului George Calboreanu de la premiera din 1932, dar are cu siguranță ceva unic prin calitatea lui de actor-mim. Alte personaje hilare care au ieșit din tipar și au plăcut în mod special – deși toți actorii au fost foarte buni – au fost Doica franțuzită care cântă șansonete (Afrodita Androne), fotograful excentric de la final (Daniel Badale), și nu în ultimul rând regizorul care a interpretat rolurile Vecinului și Flașnetarului ce intră la Spirache să cânte melodia hipnotică din Titanic Vals. Aici, Dan Tudor ar fi putut să continue cavalcadă comicului de situație trecând prin dreptul fiecărui membru al familiei, așteptând bani, așa cum fac toți flașnetarii în lumea reală, și provocând o reacție hazlie. A preferat însă să rupă ritmul comic cu un interludiu de meditație poetică.

Pentru orice regizor român un spectacol pe scena mare a TNB este un examen greu, pe care nu puține nume mai celebre l-au cam picat. Dan Tudor a reușit un spectacol popular meritoriu, în sensul cel mai bun al cuvântului, și o comedie spumoasă care garantează o seară delectabilă.

 

 

 

26
/09
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta se numără printre atracţiile „Licitaţiei România Regală”, care va fi organizată, pe 4 octombrie, de casa de licitaţii Artmark. „Licitaţia România Regală” va avea loc pe 4 octombrie, la J.W. Marriott Grand Hotel din Bucureşti, şi aduce în atenţia colecţionarilor de artă obiecte rare, piese […]

26
/09
/12

Premierul Ponta a cerut, miercuri, ministrului Comunicaţiilor, Dan Nica, ca din banii obţinuţi la licitaţia pentru licenţe 4G să pregătească finanţarea proiectului care prevede introducerea de anul viitor, a unei reţele gratuite de Internet wireless în toate şcolile şi instituţiile publice. Ponta a arătat, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că România este deja […]

26
/09
/12

Scriitorii Radu Paraschivescu şi Cezar Paul Bădescu, jurnalistul Marius Constantinescu şi Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial al Polirom, au depănat „amintiri” despre Salman Rushdie, marţi seară, la lansarea din Bucureşti a celui mai recent volum al scriitorului, „Joseph Anton. Memorii”. Volumul „Joseph Anton. Memorii” a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom” (coordonator Bogdan-Alexandru Stănescu), traducerea din limba […]

26
/09
/12

Guvernul turc va interzice accesul navigatorilor pe Internet din ţară la fragmente din filmul „Inocenţa musulmanilor”, care a provocat proteste masive şi mai mulţi morţi în ţările islamice, a anunţat miercuri Ministerul turc al Comunicaţiilor. „O procedură legală a fost angajată pentru a suprima conţinutul înregistrărilor video la adresele URL (…), din cauza tulburărilor provocate […]

26
/09
/12

La 26 septembrie 1898 s-a născut compozitorul George Gershwin, creatorul jazzului simfonic (m. 11 iulie 1937). 1791    – S-a născut pictorul şi graficianul Theodore Gericault (m. 26 ianuarie 1824). 1874    – Are loc, la Bucureşti, prima competiţie internaţională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn) 1888    – S-a născut poetul […]

26
/09
/12

Turneul ‘”Duelul viorilor”, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo, devenit deja un brand, obţinând notorietate şi admiratori de la un an la altul, a ajuns la finalul celei de-a doua ediţii, informează un comunicat al Radio România. „Iniţial, în mintea mea, Duelul viorilor a fost o joacă. Dar după o a doua […]

25
/09
/12

Actorii promoţiei 1992 de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) din Bucureşti – printre care s-au aflat Ilinca Goia, Cristian Iacob, Sorin Cociş şi Silviu Geamănu – şi-au revăzut colegii şi profesorii, marţi, în sala Senatului instituţiei. Întâlnirea emoţionantă a fost prilejuită de sărbătorirea a 20 de ani de la […]

25
/09
/12

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia „Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie. O comedie „extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” […]

25
/09
/12

Primul roman pentru cititori maturi scris de romanciera britanică J.K. Rowling, a cărui acţiune are loc într-un sat britanic imaginar măcinat de lupte politice, este complet diferit de universul plin de magie din seria „Harry Potter” şi va fi lansat joi în Marea Britanie. Succesul comercial al noului roman pare să fie garantat, ţinând cont […]

25
/09
/12

Strauss Festival Orchestra Vienna revine, pentru al patrulea an consecutiv, în România, unde va prezenta concertul „Vienna Classic Christmas” în turneu naţional, între 7 şi 21 decembrie.   Măiestria desăvârşită a artiştilor orchestrei, al cărei nume este sinonim, pe plan internaţional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar şi interesul deosebit manifestat de public au […]

25
/09
/12

Opt dintre cele peste 15 premiere pe care Les Films de Cannes a Bucarest le aduce între 19 şi 25 octombrie la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu sunt titluri aflate în palmaresul de anul acesta al Festivalului de la Cannes, informează marţi organizatorii. Les Films de Cannes a Bucarest se va deschide pe 19 […]

25
/09
/12

Iranul a anunţat, luni, că nu va participa la competiţia pentru premiile Oscar 2013 din cauza „insultei intolerabile” ce a fost adusă musulmanilor de filmul anti-islam produs recent în Statele Unite ale Americii, informează AFP. „Anunţ în mod oficial că, din cauza intolerabilei insulte aduse marelui profet al Islamului, nu vom participa la Oscarurile din […]

25
/09
/12

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) organizează luni, 1 octombrie, în aula Palatului Cantacuzino-Enescu, cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor UNIMIR. Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă UNIMIR, în cadrul galei le vor fi decernate premii de excelenţă pentru întreaga activitate dirijorilor Ludovic Bacs şi Stelian Olaru, soliştilor de operă şi […]

25
/09
/12

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est 2012, care se va desfăşura între 5 şi 14 octombrie, în Bucureşti, reuneşte 312 scurtmetraje, 23 de lungmetraje, evenimente speciale, precum Animash şi „The Night of the Animated Bad Taste”, şi celebrităţi ca Daniel McCoy, de la studioul Pixar. Punctele de atracţie ale celei de-a şaptea ediţii a […]

25
/09
/12

La 25 septembrie 1872 a fost inaugurată Gara de Nord din Bucureşti şi s-a deschis prima linie ferată Bucureşti-Ploieşti.   1599    – S-a născut arhitectul Francesco Castelli Borromini, reprezentant al barocului italian (Biserica San Carlino alle Quattro Fontane din Roma)  (m. 1667). 1613    – S-a născut Claude Perrault, medic, arhitect şi teoretician francez, de orientare […]

25
/09
/12

O expoziţie cu titlul „Eseuri cromatice”, semnată de pictoriţa Luminiţa Gliga, va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii octombrie la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, informează instituţia gazdă. Absolventă, în 2002, a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, secţia Pictură, la clasa prof. Sorin Ilfoveanu, Luminiţa Gliga […]

24
/09
/12

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată, luni, pe esplanada din municipiul Târgu-Jiu, prima stea fiind dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi. Inaugurarea Aleii Celebrităţilor a avut loc în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a oamenilor de cultură din judeţ, dar şi în prezenţa Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a colaborat cu sculptorul Constantin Brâncuşi pentru ridicarea Coloanei […]