„Toate aceste nopţi albe” & „Aloys”. Melancolie
https://www.ziarulmetropolis.ro/toate-aceste-nopti-albe-aloys-melancolie/

CRONICĂ DE FILM Despre o spectaculoasă docuficţiune poloneză cu viaţa de noapte a tinerilor din Varşovia. Şi despre un thriller elveţian care are ca protagonist un detectiv particular cu o minte tulburată. Acum, în iulie, în (unele) cinematografe.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 iulie 2017

Premiat pentru regie la Sundance 2016 şi hibrid între documentar şi ficţiune, „Toate aceste nopţi albe”, al treilea lungmetraj al tânărului cineast Michal Marczak, este tot ce te poţi aştepta mai puţin de la un film polonez.

Nimic glorios despre evenimente din trecut. Nicio poveste cu puternică încărcătură morală din prezent. Niciun personaj eroic. Niciun fir narativ clar. Nicio psihologizare. Nicio regie cuminte, încheiată la toţi nasturii.

În schimb, Michal Marczak urmăreşte doi tineri, prieteni şi colegi de apartament (Krzysztof Baginski şi Michal Huszcza, care îşi joacă propriile roluri), în neîntreruptele lor escapade nocturne într-o Varşovie electrizantă, a cluburilor şi a petrecerilor, aşa cum cinematografia poloneză foarte rar arată.

Camera de filmat reproduce cu frenezie exuberanţa din fiecare secvenţă acaparată de muzică şi de dans. Însă această nelinişte a aparatului persistă şi în  momentele mai temperate, când îşi fac loc şi puţinele dialoguri, în fapt fragmente de discuţii redate astfel încât să pară surprinse aproape la întâmplare.

Această agitaţie permanentă a camerei de filmat, mânuită cu o dexteritate impresionantă pentru a înregistra, în special de aproape, mişcările protagoniştilor, este dublată de un design de sunet şi de imagine care lasă muzica şi culorile să devină cu adevărat personaje cu drepturi depline, asaltând spectatorul.

Neliniştea sugerată de regie serveşte, bineînţeles, la nivel formal, criza existenţială, melancolia, tulburarea pe care le trăieşte în special unul din cei doi prieteni, cel pe care îl urmărim mai mult şi care se desprinde ca principalul personaj.

Însă „Toate aceste nopţi albe” se vrea şi portretul unei generaţii aparent dezorientate şi al unui oraş vibrant, descrise, nemoralizator, exclusiv prin prisma petrecerilor nocturne.

La început, regia surprinde, apoi poate să încânte, însă treptat ajunge obositoare (cu câteva momente răzleţe de prospeţime), redundantă, tot mai afectată. Şi devine evident că filmul cade victimă autocomplezenţei şi autosuficienţei, cu atât mai mult cu cât şi structura narativă, lejeră şi liberă în debut, se instalează confortabil în unele scheme arhicunoscute.

„Toate aceste nopţi albe”/„All These Sleepless Nights” intră pe 28 iulie în cinematografele din România, distribuit de Transilvania Film.   

……………………………………………………………………………………..

Se întâmplă foarte rar ca un film din Elveţia, o ţară cu o cinematografie puţin ştiută, să ajungă pe marele ecrane din România. Regizat de Tobias Nölle, „Aloys” a avut premiera anul trecut în secţiunea Panorama a Festivalului de la Berlin, unde a câştigat premiul criticii, şi, după un traseu festivalier destul de bun, a ajuns acum şi în unele săli de la noi.

Promovat ca dramă care se duce înspre thriller, fantasy şi SF, „Aloys” are în centru un detectiv particular a cărui viaţă este dată peste cap de moartea traumatică a tatălui şi, mai ales, de un joc al minţii prin telefon în care îl atrage o femeie necunoscută.

Tema este departe de a fi nouă: singurătatea şi melancolia unui bărbat, obişnuit cu urmărirea altor persoane, sunt puse la încercare de o posibilă relaţie salvatoare cu o femeie, care face o obsesie pentru el. O obsesie ce devine reciprocă şi tot mai riscantă, până într-acolo încât realitatea se amestecă periculos cu imaginaţia.

Bineînţeles, scenariul este construit să întreţină un oarecare suspans şi să ofere câteva twist-uri. Însă asta nu elimină senzaţia de deja-vu pe care o emană o poveste promiţătoare la început, dar căzută în banal pe parcurs.

Iar celebrul concept de „suspendare a neîncrederii” este subminat de premisa uşor caraghioasă, chiar şi pentru un fantasy, că o simplă convorbire telefonică poate oferi sentimentul unei prezenţe aproape fizice a persoanei aflate la distanţă. Chiar şi pentru cineva cu o minte tot mai tulburată, aşa cum este protagonistul.

„Aloys” poate impresiona totuşi prin imaginea apăsătoare, menită a crea un univers sumbru, în ton cu starea de depresie a personajului central în prima parte, şi printr-o regie sigură, fără a fi însă şi memorabilă.

„Aloys” a intrat la 14 iulie în cinematografe, fiind distribuit de Clorofilm.

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.

13
/05
/21

„Acasă” (r. Radu Ciorniciuc), „colectiv” (r. Alexander Nanau), „Ivana cea groaznică” (r. Ivana Mladenovic) și „Tipografic majuscul” (r. Radu Jude) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.