„Toate mi se întâmplă numai mie“… cu public şi în live streaming
https://www.ziarulmetropolis.ro/toate-mi-se-intampla-numai-mie-cu-public-si-in-live-streaming/

One-man show-ul „Toate mi se întâmplă numai mie“ de Mihai Ignat, regia Laura Moldovan, cu tânărul şi carismaticul actor Cristian Iorga se reia în variantă hibrid, cu public şi în live streaming. Următoarea reprezentaţie va avea loc sâmbătă, 30 ianuarie, ora 19.00, la Sala Mică a Teatrului Naţional Târgu-Mureş.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2021

Ce nu-şi face omul cu mâna lui are grijă ghinionul să completeze. Sau, poate, e vorba de soartă? Sunt unii oameni predestinaţi la nesfârşite eşecuri, farse şi absurdităţi? Cristian Iorga va încerca să vă răspundă la aceste întrebări în one man show-ul „Toate mi se întâmplă numai mie“, bazat pe texte de Mihai Ignat, în regia Laurei Moldovan

„Toate mi se întâmplă numai mie“ pune în valoare talentele comice ale tânărului actor Cristian Iorga, care întruchipează multiple ipostaze ale celui căruia ghinionul pare să îi fi devenit nume de familie. Fie că vrea să îţi găsească jumătatea (sau măcar o aventură pasională) pe internet şi stabileşte o întâlnire într-un loc public, cu rezultate memorabile nu în cel mai bun sens al cuvântului, fie că ajunge în faţa psihologului şi îi destăinuie cele mai incomode întâmplări sperând să primească un sfat eficient, fie că se trezeşte la capătul răbdării şi începe să creadă că salvarea se află pe lumea cealaltă, personajul ajunge în faţa publicului, căruia îi face o demonstraţie de umor tragic şi de ambiţii ratate, care maschează un caracter sensibil şi plin de iniţiativă.

Efervescent, surprinzător, ireverenţios şi, pe alocuri, tandru, „Toate mi se întâmplă numai mie“ spune trei poveşti în care vom recunoaşte o fărâmă din aşteptările noastre neîmplinite pe care le-am întâmpinat fie printr-un hohot de râs ironic, fie printr-o criză de nervi sau de plâns eliberatoare. În orice caz, spectacolul va avea un rol terapeutic. Îndrăzniţi să vi se întâmple o seară cu haz nebun şi cu tâlc amar pe texte ale autorului piesei de mare succes „Crize sau Încă o poveste de dragoste“.   

Casa de bilete este deschisă de luni până vineri între orele 12.00 – 18.00 şi cu o oră înaintea reprezentaţiilor.

Biletele pot fi achiziţionate până la ora 18.30 în ziua reprezentaţiei de aici. 

Fiecare bilet va avea inscripţionat un cod de acces la eveniment. Cu 30 de minute înainte de eveniment veţi primi un email cu link-ul de acces şi codul de acces din nou menţionat. Veţi putea accesa transmisiunea după adăugarea codului respectiv.

Spectacolul e recomandat persoanelor cu vârsta peste 14 ani.

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.