Tom Hardy, în cel mai așteptat film al toamnei, “Venom”
https://www.ziarulmetropolis.ro/tom-hardy-in-cel-mai-asteptat-film-al-toamnei-venom/

Cea mai aşteptată lansare cinematografică a toamnei, “Venom”, o producţie Columbia Pictures & Marvel, ni-l prezintă pe actorul britanic Tom Hardy într-unul dintre cele mai complexe şi provocatoare roluri din cariera sa.

Un articol de Petre Ivan|3 Octombrie 2018

O poveste Marvel total diferită de cele cu care ne-am obișnuit, ce răstoarnă convențiile, Venom reprezintă o simbioză spectaculoasă între acțiune horror, SF, umor negru, suspans și efecte vizuale impresionante.

În România, filmul are premiera pe marile ecrane vineri, 5 octombrie 2018, simultan cu cea din Statele Unite.

Acum 25 de ani își făcea debutul în cărțile de benzi desenate “Spider-Man” Venom, inamicul de temut al eroului principal. Deși înfricoșător, personajul a devenit popular și iată-l acum protagonist într-o nouă poveste senzațională din universul Marvel – de data aceasta însă, nu despre super-eroi, ci despre anti-eroi.

Într-o societate distopică, în pragul colapsului, savanții pretind că au găsit remediul pentru slăbiciunile omenirii: simbiotul extraterestru care se contopește cu omul, creând o nouă specie, indestructibilă.

Reporterul Eddie Brock a făcut o obsesie din a investiga cazuri suspecte, uneori recurgând chiar la metode neortodoxe pentru a-i demasca pe savantii corupți precum Carlton Drake, fondatorul Life Foundation, care face teste mortale pe oameni pentru a verifica dacă aceștia sunt compatibili cu simbioții.

Când Drake experimentează puterile noii sale creații, extraterestrul Venom, Eddie se strecoară în laborator. Surpriza nu este însă ce descoperă acolo, ci momentul în care realizează că a devenit gazda ciudatei creaturi și se transformă el însuși în simbiot. Perfid și sarcastic, imprevizibil și alimentat de furie, “parazitul” este captivant, amuzant, dar și periculos, intoxicându-l ca un drog.

Treptat, ajunge să-i controleze corpul și mintea, iar Eddie dobândește super-puteri incredibile și face aproape tot ce vrea, latura sa întunecata iese tot mai tare la iveală.

Pe măsură ce personalitățile li se contopesc, cei doi ajung să depindă unul de altul și chiar să coexiste în armonie, dar… cu niște riscuri. Va reuși oare Eddie să se elibereze de alter-ego-ul Venom sau va rămâne captiv în această dualitate? Aflăm din 5 octombrie, la cinema.

Dublul rol Eddie Brock – Venom este interpretat de actorul britanic Tom Hardy, câștigătorul unui premiu BAFTA și nominalizat la Oscar pentru rolul secundar din filmul “The Revenant”. Pentru a intra în rol, Hardy a practicat intens arte marțiale.

Personajul atipic – combinație de om și extraterestru – i-a permis din plin să-și evidențieze atât abilitățile de interpretare, cât și efectele speciale realizate digital de echipa VFX.

 

Regia este realizată de Ruben Fleischer (cunoscut pentru filmul Zombieland), după un scenariu de Jeff Pinkner, Scott Rosenberg și Kelly Marcel, inspirat de o poveste Marvel Comics de Jeff Pinkner & Scott Rosenberg.

Din distribuție mai fac parte Michelle Williams, Riz Ahmed (actor premiat cu un Glob de Aur, rapper și activist), Scott Haze și Reid Scott. Având o durată de 112 minute, producția prezentată de Columbia Pictures și Marvel se adresează persoanelor cu vârste de minimum 15 ani și este distribuită în România de InterComFilm Distribution.

Foto: Venom – facebook

 

10
/05
/18

Trecutul, Viitorul și Prezentul sunt concepte despre care Marcel Iureș discută cu plăcere ori de câte ori are ocazia. Cu o profunzime ce vine din vasta sa educație și experiență profesională, dar și personală, actorul face o analiză în profunzime asupra Vieții cu tot ce înseamnă ea, punând accentul pe ce el însuși consideră a fi primordial pentru oricare individ.

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

09
/05
/18

Nu mai puțin de 35 de pelicule vor fi prezentate în programul Zilele Filmului Românesc al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), unde actorii Anna Széles şi Dan Nuţu vor fi omagiaţi cu premiul pentru întreaga carieră, respectiv premiul pentru excelenţă. Cea de-a 17-a ediţie a TIFF va avea loc în perioada 25 mai - 3 iunie, la Cluj-Napoca.

08
/05
/18

Câteva zile ne mai despart de surprizele celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Între 25 mai și 3 iunie, cel mai mare eveniment din România dedicat artei și industriei cinematografice va aduce la Cluj-Napoca sute de proiecții, titluri clasice și filme în premieră absolută, o selecție solidă de evenimente ce îmbină filmul cu muzica, expoziții, workshop-uri inovatoare, dezbateri și petreceri grandioase.

08
/05
/18

Reputatul regizor Lucian Pintilie a fost premiat de Institutul Cultural Român pentru excepționala activitate de promovare a culturii române, în cadrul Galei de lansare a Festivalului Filmului European desfășurată luni seara la Teatrul Național București, eveniment prin care ICR marchează în 2018 Ziua Europei, Centenarul României și Anul European al Patrimoniului Cultural.

08
/05
/18

Cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (8-19 mai 2018), unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice ale anului, începe în această seară. În competiţia pentru Palme d’Or, care va fi decernat la 19 mai, intră 21 de filme, juriul fiind prezidat de actriţa australiană Cate Blanchett.

07
/05
/18

Începând din data de 7 mai 2018, Hollywood Multiplex inaugurează o nouă gamă de pachete Family Inspired by Raluca. Aceasta conține trei tipuri de pachete, iar unul dintre ele este conceput special pentru a răspunde nevoilor familiilor monoparentale și grupurilor ce includ un singur adult. 

04
/05
/18

CRONICĂ DE FILM Până spre final, când un fir narativ dramatic ce până atunci fusese doar sugerat începe să ocupe prim-planul, „The Florida Project”, de Sean Baker, își permite luxul de a fi o cronică liberă și relaxată a copilăriei fericite, pe timp de vară, într-o lume a săracilor și marginalilor.

03
/05
/18

"Există un singur lucru mai rău decât tăcerea stânjenitoare... Flecăreala!" spune actorul Harry Dean Stanton (1926 - 2017) în filmul care constituie cineGHICTOAREA de astăzi și care a fost distins cu Premiul Juriului Ecumenic la Festivalul de film de la Locarno, în 2017.

03
/05
/18

Nouă debuturi puternice, dintre care două semnate de regizori români, vor concura pentru Trofeul Transilvania alături de alte trei filme realizate de autori aflați la cel de-al doilea lungmetraj. Prezentate în premieră națională pe marele ecran, cele 12 filme din Competiția oficială a celei de-a 17-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania iau pulsul noii generații de cineaști din întreaga lume.

02
/05
/18

Desfășurată sub inspiratul îndemn „Fiți realiști, cereți imposibilul”, cea de-a 22 ediție a Festivalului Filmului Francez (FFF) a reflectat și reconfirmat vitalitatea extraordinară a cinema-ului din Franța, printr-o selecție în care tinerii regizori au fost puși alături de nume consacrate din trecut şi din prezent.

02
/05
/18

Prezentarea în exclusivitate a primelor secvențe din „Moromeții 2”, cel mai așteptat film românesc al anului, însoțită de un concert special, lansarea primului documentar al unei trupe românești și revenirea după 5 ani în festival a celei mai spectaculoase trupe etno din Ucraina animă serile celei de-a 17-a ediții aFestivalului Internațional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie).

02
/05
/18

S-a întrebat, într-o bună dimineață, un cinefil bucureștean chinuit de un puternic feng shui matinal: "Cum ar fi arătat blockbuster-ul în care joacă şi românul Sebastian Stan, dacă i-ar fi avut în distribuție pe Brad Pitt, Tom Cruise, Leonardo DiCaprio, Johnny Depp, Denzel Washington, Eddie Murphy și alte asemenea staruri din superliga Hollywood?" Cu siguranță, la această dilemă pot răspunde, cu un mic ajutor grafic din partea "Movie Nerds", cei care au văzut deja Avengers: Infinity War.

01
/05
/18

“Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumuseţe - nu, culoare - nu, gingăşie - nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.” - Ion Popescu-Gopo, creatorul omulețului Gopo. Regizorul, scenaristul şi graficianul Ion Popescu-Gopo, câștigător al unui "Palme d'or" (1957) s-a născut la 1 mai 1923, în Bucureşti.

Page 50 of 250« First...102030...4849505152...607080...Last »