Tom Hardy, în cel mai așteptat film al toamnei, “Venom”
https://www.ziarulmetropolis.ro/tom-hardy-in-cel-mai-asteptat-film-al-toamnei-venom/

Cea mai aşteptată lansare cinematografică a toamnei, “Venom”, o producţie Columbia Pictures & Marvel, ni-l prezintă pe actorul britanic Tom Hardy într-unul dintre cele mai complexe şi provocatoare roluri din cariera sa.

Un articol de Petre Ivan|3 octombrie 2018

O poveste Marvel total diferită de cele cu care ne-am obișnuit, ce răstoarnă convențiile, Venom reprezintă o simbioză spectaculoasă între acțiune horror, SF, umor negru, suspans și efecte vizuale impresionante.

În România, filmul are premiera pe marile ecrane vineri, 5 octombrie 2018, simultan cu cea din Statele Unite.

Acum 25 de ani își făcea debutul în cărțile de benzi desenate “Spider-Man” Venom, inamicul de temut al eroului principal. Deși înfricoșător, personajul a devenit popular și iată-l acum protagonist într-o nouă poveste senzațională din universul Marvel – de data aceasta însă, nu despre super-eroi, ci despre anti-eroi.

Într-o societate distopică, în pragul colapsului, savanții pretind că au găsit remediul pentru slăbiciunile omenirii: simbiotul extraterestru care se contopește cu omul, creând o nouă specie, indestructibilă.

Reporterul Eddie Brock a făcut o obsesie din a investiga cazuri suspecte, uneori recurgând chiar la metode neortodoxe pentru a-i demasca pe savantii corupți precum Carlton Drake, fondatorul Life Foundation, care face teste mortale pe oameni pentru a verifica dacă aceștia sunt compatibili cu simbioții.

Când Drake experimentează puterile noii sale creații, extraterestrul Venom, Eddie se strecoară în laborator. Surpriza nu este însă ce descoperă acolo, ci momentul în care realizează că a devenit gazda ciudatei creaturi și se transformă el însuși în simbiot. Perfid și sarcastic, imprevizibil și alimentat de furie, “parazitul” este captivant, amuzant, dar și periculos, intoxicându-l ca un drog.

Treptat, ajunge să-i controleze corpul și mintea, iar Eddie dobândește super-puteri incredibile și face aproape tot ce vrea, latura sa întunecata iese tot mai tare la iveală.

Pe măsură ce personalitățile li se contopesc, cei doi ajung să depindă unul de altul și chiar să coexiste în armonie, dar… cu niște riscuri. Va reuși oare Eddie să se elibereze de alter-ego-ul Venom sau va rămâne captiv în această dualitate? Aflăm din 5 octombrie, la cinema.

Dublul rol Eddie Brock – Venom este interpretat de actorul britanic Tom Hardy, câștigătorul unui premiu BAFTA și nominalizat la Oscar pentru rolul secundar din filmul “The Revenant”. Pentru a intra în rol, Hardy a practicat intens arte marțiale.

Personajul atipic – combinație de om și extraterestru – i-a permis din plin să-și evidențieze atât abilitățile de interpretare, cât și efectele speciale realizate digital de echipa VFX.

 

Regia este realizată de Ruben Fleischer (cunoscut pentru filmul Zombieland), după un scenariu de Jeff Pinkner, Scott Rosenberg și Kelly Marcel, inspirat de o poveste Marvel Comics de Jeff Pinkner & Scott Rosenberg.

Din distribuție mai fac parte Michelle Williams, Riz Ahmed (actor premiat cu un Glob de Aur, rapper și activist), Scott Haze și Reid Scott. Având o durată de 112 minute, producția prezentată de Columbia Pictures și Marvel se adresează persoanelor cu vârste de minimum 15 ani și este distribuită în România de InterComFilm Distribution.

Foto: Venom – facebook

 

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.