Tom Hardy, în cel mai așteptat film al toamnei, “Venom”
https://www.ziarulmetropolis.ro/tom-hardy-in-cel-mai-asteptat-film-al-toamnei-venom/

Cea mai aşteptată lansare cinematografică a toamnei, “Venom”, o producţie Columbia Pictures & Marvel, ni-l prezintă pe actorul britanic Tom Hardy într-unul dintre cele mai complexe şi provocatoare roluri din cariera sa.

Un articol de Petre Ivan|3 octombrie 2018

O poveste Marvel total diferită de cele cu care ne-am obișnuit, ce răstoarnă convențiile, Venom reprezintă o simbioză spectaculoasă între acțiune horror, SF, umor negru, suspans și efecte vizuale impresionante.

În România, filmul are premiera pe marile ecrane vineri, 5 octombrie 2018, simultan cu cea din Statele Unite.

Acum 25 de ani își făcea debutul în cărțile de benzi desenate “Spider-Man” Venom, inamicul de temut al eroului principal. Deși înfricoșător, personajul a devenit popular și iată-l acum protagonist într-o nouă poveste senzațională din universul Marvel – de data aceasta însă, nu despre super-eroi, ci despre anti-eroi.

Într-o societate distopică, în pragul colapsului, savanții pretind că au găsit remediul pentru slăbiciunile omenirii: simbiotul extraterestru care se contopește cu omul, creând o nouă specie, indestructibilă.

Reporterul Eddie Brock a făcut o obsesie din a investiga cazuri suspecte, uneori recurgând chiar la metode neortodoxe pentru a-i demasca pe savantii corupți precum Carlton Drake, fondatorul Life Foundation, care face teste mortale pe oameni pentru a verifica dacă aceștia sunt compatibili cu simbioții.

Când Drake experimentează puterile noii sale creații, extraterestrul Venom, Eddie se strecoară în laborator. Surpriza nu este însă ce descoperă acolo, ci momentul în care realizează că a devenit gazda ciudatei creaturi și se transformă el însuși în simbiot. Perfid și sarcastic, imprevizibil și alimentat de furie, “parazitul” este captivant, amuzant, dar și periculos, intoxicându-l ca un drog.

Treptat, ajunge să-i controleze corpul și mintea, iar Eddie dobândește super-puteri incredibile și face aproape tot ce vrea, latura sa întunecata iese tot mai tare la iveală.

Pe măsură ce personalitățile li se contopesc, cei doi ajung să depindă unul de altul și chiar să coexiste în armonie, dar… cu niște riscuri. Va reuși oare Eddie să se elibereze de alter-ego-ul Venom sau va rămâne captiv în această dualitate? Aflăm din 5 octombrie, la cinema.

Dublul rol Eddie Brock – Venom este interpretat de actorul britanic Tom Hardy, câștigătorul unui premiu BAFTA și nominalizat la Oscar pentru rolul secundar din filmul “The Revenant”. Pentru a intra în rol, Hardy a practicat intens arte marțiale.

Personajul atipic – combinație de om și extraterestru – i-a permis din plin să-și evidențieze atât abilitățile de interpretare, cât și efectele speciale realizate digital de echipa VFX.

 

Regia este realizată de Ruben Fleischer (cunoscut pentru filmul Zombieland), după un scenariu de Jeff Pinkner, Scott Rosenberg și Kelly Marcel, inspirat de o poveste Marvel Comics de Jeff Pinkner & Scott Rosenberg.

Din distribuție mai fac parte Michelle Williams, Riz Ahmed (actor premiat cu un Glob de Aur, rapper și activist), Scott Haze și Reid Scott. Având o durată de 112 minute, producția prezentată de Columbia Pictures și Marvel se adresează persoanelor cu vârste de minimum 15 ani și este distribuită în România de InterComFilm Distribution.

Foto: Venom – facebook

 

02
/10
/19

Nicio ediţie de Cannes fără o recoltă de filme controversate, excesive, provocatoare, deranjante. La rândul său, Les Films de Cannes à Bucarest a pregătit o selecţie tulburătoare cu cele mai discutate şi controversate oferte ale ediţiei din 2019. Noul copil minune al filmului francez, Ladj Ly, va fi prezent la Bucureşti pentru a vorbi despre cum e să porneşti o revoluţie cinematografică din suburbii.

02
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Regizorul Cătălin Mitulescu revine cu un nou film, „Heidi”, în care Gheorghe Visu joacă rolul unui polițist hârșit aflat în pragul pensionării. El primește însă o ultimă misiune ce i-ar putea schimba viața - găsirea a două prostituate la marginea Bucureștiului.

01
/10
/19

Lungmetrajul documentar „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, scris și regizat de Claudiu Mitcu și Mihai Mincan, va rula în cinematografele românești din 11 octombrie 2019. Filmul, al cărui motto este „Acasă nu e decât distanța dintre unde ești și unde visezi să fii”, a avut premiera mondială la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF).

01
/10
/19

Un omagiu dedicat actorului român cu origini basarabene Ilarion Ciobanu, o selecţie cu scurtmetraje de şcoală ale regizorilor noului cinema şi un film celebru pentru copii fac parte din programul celei de-a 5-a ediţii a Zilelor Filmului Românesc de la Chişinău, care va avea loc între 10 şi 13 octombrie la Centrul Cultural „Odeon” şi la AMTAP.

30
/09
/19

La cea de-a 14-a ediție Animest (4-13 octombrie), starurile industriei vin în România cu povești, sfaturi și secrete din culisele celor mai premiate producții la care au lucrat. Întâlnirile-eveniment cu experții în domeniu vor avea loc la AWE (Adaptive Work Environment), spațiul care va găzdui și o serie de prezentări ale creatorilor autohtoni care fac diferența.

30
/09
/19

Filmul „5 Minute / 5 Minutes Too Late”, scris și regizat de Dan Chișu, cu Mihai Călin și Diana Cavallioti în distribuție, va avea premiera mondială în competiția celei de-a 35-a ediții a Festivalului Internațional de la Varșovia, care se va desfășura în perioada 11 – 20 octombrie 2019.

30
/09
/19

Almodóvar, Malick, Jarmusch, Dardenne, Dolan, Bellocchio, Loach, Herzog – cele mai recente filme ale marilor regizori ai cinematografiei mondiale se văd în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest între 18 și 27 octombrie. Retrospectiva Claude Lelouch, focus Spania cu Albert Serra invitat special, Ziua de Aur cu câștigătoarele Palme d’Or, Ours d’Or și Camera d’Or. 

29
/09
/19

CRONICĂ DE FILM Cu Dana Rogoz, Mădălina Craiu şi Răzvan Vasilescu în distribuţie, „Mo” (2019), scris şi regizat de Radu Dragomir, este un debut pe alocuri stângaci, dar în final onorabil, care are curajul de a aborda un subiect sensibil.

27
/09
/19

OPINIE Rezultatele celui mai recent concurs de proiecte de film organizat de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) au declanșat scandal. Se întâmplă aproape mereu. Motivul principal: finanțarea primită de unii regizori controversați și ocolirea unor regizori importanți. Însă de ce se ajunge aici? Și ce se poate face pe viitor?

27
/09
/19

O selecție cu zece filme premiate cu Palme d’Or la Cannes va putea fi văzută cu ocazia celei de-a 10-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest, la Cinemateca Union. Filmele vor fi precedate de scurte interviuri video cu unii dintre cei mai mari regizori contemporani care răspund la întrebarea: Cum s-a schimbat cinematograful în ultimii 30 de ani și încotro se îndreaptă?

27
/09
/19

Actorul Victor Rebengiuc se alătură eforturilor de peste 21 de ani ale Fundației Hope and Homes for Children România, printr-o campanie dedicată celor mai vulnerabili dintre copiii României. Spotul video care transmite mesajul emoționant al celebrului actor este o inițiativă a agenției Papaya Advertising și poartă semnătura creativă a lui Robert Tiderle.

26
/09
/19

Octombrie este una dintre lunile preferate ale iubitorilor de literatură, de film, de teatru și, de ce nu, de festivaluri. Iată ce ne atrage atenția în mod special dintre spectaculoasele evenimente ale lunii!

26
/09
/19

În acest an, la Cannes, zbuciumul și durerea de pe ecran au adus glorie cinematografiei spaniole: Dolor y Gloria, filmul lui Pedro Almodóvar, a primit trofeul pentru cel mai bun actor graţie interpretării magistrale a lui Antonio Banderas, Fire Will Come (O Que Arde) al lui Olivier Laxe, Premiul juriului Un Certain Regard și provocatorul Liberté, regizat de Albert Serra, a luat Premiul Special al Juriului în aceeași secțiune.