CRONICA DE TEATRU Tom si Jerry se joacă „de-a şoarecele şi pisica”. Nu între ei, ci cu oameni. O comedie atât de neagră, încât râsul devine un deliciu interzis. Spectacolul se joacă pe 4 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis.
Un articol de Teodora Gheorghe|3 februarie 2014
CRONICA DE TEATRU Tom si Jerry se joacă „de-a şoarecele şi pisica”. Nu între ei, ci cu oameni. Oameni pe care trebuie să-i „cureţe”. O piesă despre doi asasini plătiţi şi dramele pe care le clădesc în jurul lor cu o trepidantă lipsă de empatie. O comedie atât de neagră, încât râsul devine un deliciu interzis pe care îl savurezi doar pe jumătate, de teamă să nu devii dependent.
Florin Piersic Jr. dă viaţă textului omonim al lui Rick Cleveland, ucigând banalitatea printr-un arsenal de replici acide, inteligent concepute pentru a îmbrăca un cuplu de personaje neobişnuite. Spectatorul se transformă într-un martor care nu va depune niciodată mărturie despre ce a văzut. Pentru că îi place prea mult.
Povestea – spusă printr-o serie de mini-scenete ingenios înlănţuite – te cucereşte de la prima scenă. Trei bărbaţi aşezaţi pe câte un scaun aşteaptă un telefon care nu mai sună. Pentru cel din mijloc, numărătoarea inversă a început, dar nu pare să-l deranjeze, ba chiar spune bancuri. Atmosfera de plictis existenţial şi replicile urmate de tăceri sugestive te duc cu gândul la „Aşteptându-l pe Godot”. Numai că aici Godot e un mafiot care soseşte la ore fixe şi absurdul constituie o alegere conştientă.
Tom (Florin Piersic Jr.) şi Jerry (Paul Ipate) sunt simpatici tocmai pentru că au renunţat la umanitate şi se delectează cu farsa unei existenţe de marionete de lux. Ei funcţionează în virtutea unui mecanism ce se declanşează la comanda unui „puppet master” din umbră. Odată ce au ieşit din uz, sunt aruncaţi la coş.
Sentimentul vinovăţiei se dizolvă în amăreala unei triste depersonalizări – reţeta ideală pentru înăbuşirea conştiinţei. Tom şi Jerry îşi regizează propriul film de desene animate, unde joacă zeci de roluri, de la domnii amabili în sacou şi până la mafioţii undercover dornici să apară în emisiunea lui Oprah. Fiecare rol are o altă miză, dar se sfârşeşte mereu la fel: printr-un regretabil deces.
Tragismul personajelor constă în refuzul de a privi în jos, unde zace cadavrul, prizonieri fiind într-o rutină sinistră ce sfidează compasiunea. Repetiţia e mama crimei, dar ajunge să-i epuizeze pe maestru şi pe ucenicul său. Tom a obosit de mult, i s-a făcut silă.
Laurenţiu Bănescu, Florin Piersic Jr. şi Paul Ipate, în spectacolul „Tom si Jerry“
Sarcasmul lui este însă adorabil – Florin Piersic Jr. îşi rosteşte replicile cu o naturaleţe cuceritoare, una din sursele de încredere ale comicului înnegurat. Mai tânărul Jerry este dornic să scape de rutină după ce mai întâi s-a descotorosit de inocenţă.
Paul Ipate surprinde impresionant evoluţia lui Jerry de-a lungul perioadei de “training” sub aripa lui Tom. Ezitările de la început lasă locul entuziasmului maliţios, pe măsură ce iniţierea se preschimbă în obişnuinţă. Totuşi, el rămâne un copil cu pistolul în mână, depăşit de amploarea situaţiei.
Laurenţiu Bănescu este un actor de-a dreptul caleidoscopic, întruchipând, pe rând, victimele celor doi asasini: bătrâni, femei, domni bine, oameni dubioşi şi oameni fragili. La finalul fiecărei scenete, învie din morţi şi păşeşte elegant în următorul costum, cu agilitatea unui scamator. El condimentează cu haz mâncarea otrăvită din care gustă personajele sale.
Citiţi şi: Paul Ipate: „Există o umilinţă a meseriei de actor“
Umorul sumbru din „Tom şi Jerry” vorbeşte despre o lume din spatele uşilor închise cu lacăte mari. Aici grotescul poartă haine elegante şi fumează ţigări scumpe.
Moartea atârnă puţin de ţeava pistolului, se clatină pe vârful unui cuţit, apoi îşi culege plictisită victima care cedează prea uşor ca să stârnească milă. Toate acestea se petrec pe fundalul unui frumos evantai de melodii retro.
Foto din Tom si Jerry – Maria Ştefănescu
