Toma Caragiu. Dragoste cu predestinare și final apocaliptic
https://www.ziarulmetropolis.ro/toma-caragiu-dragoste-cu-predestinare-si-final-apocaliptic/

MEMORIA CULTURALĂ Povestea de dragoste dintre Elena şi Toma Caragiu s-a înfiripat la Teatrul din Ploieşti şi a durat până la moartea lui, în 1977. Pe 21 august se împlinesc 90 de ani de la naşterea actorului.

Un articol de Monica Andrei|20 august 2015

S-a despărţit de Toma Caragiu brusc, la cutremurul din 1977, apoi a plecat în Franţa, într-o excursie. Acolo i-a venit viza și a zburat spre America, unde trăiește și astăzi. Elena Caragiu a avut forţa pe care ţi-o dau toleranţa şi respectul adevăratelor valori morale: să o ia de la capăt în alt colț de lume, unde vărul ei îi promisese că o va susține; însă el a murit subit, înainte ca ea să fi ajuns acolo.

O vreme a trăit din banii obținuți din ghicitul în cărți și dând lecţii de franceză, apoi a lucrat ca actriţă. „M-am despărţit de România şi am fost nevoită să absolut tot ce am avut: o viaţă îndestulată şi fără grija zilei de mâine, o poziţie socială privilegiată, mulţi prieteni dragi, toate visele mele şi profesia pe care o iubeam. Am plecat complet singură în necunoscut. Am supravieţuit. Am plecat din România ca să-mi refac sănătatea, după tragedia de la cutremur. Doream să mă refac sufleteşte, să-mi găsesc liniştea. Trauma s-a metamorfozat în chip miraculos în forţă creatoare. Am scris «Gonită din şapte ţări» într-o săptămână, la Paris. Primind viza, am plecat în SUA, unde am devenit cetăţean american. Am fost un copil înzestrat cu multe calităţi, dar mi-a lipsit imaginea clară a identităţii mele, pe care nu am găsit-o decât prin plecarea în America”.

În 2008, după 31 de ani de la plecarea din România, soţia lui Toma Caragiu sosește în țară dornică să viziteze locurile copilăriei şi ale tinereţii. Ajunge la Bucureşti unde descoperă o “lume agitată, plină de ambiţii şi de aspiraţii” și poposește la Cimitirul “Bellu”, la mormântul soțului său. “M-am apropiat de mormânt. Era plin de flori proaspete şi lumânări aprinse: Oh, tătuţule, au trecut 31 de ani şi n-ai fost uitat. Sunt aici, fetiţa ta… Tu ai ştiut dintotdeauna că dragostea noastră va fi mai puternică decât moartea.”

„Dacă va trebui, te aştept toată viaţa…”

Povestea de dragoste dintre Elena și Toma Caragiu se înfiripă la Teatrul din Ploiești. În 1963, Elena era căsătorită cu Paul Ioachim, actor şi scriitor, care avea faţă de femei o mentalitate veche, și anume că bărbatul e centrul universului, iar femeia trebuie să-l servească. Era irascibil, bătăuș, gelos și bun prieten cu Bachus.

Fiind în primul an de după absolvire, actrița se angajează la Teatrul din Ploieşti și face naveta la Bucureşti, unde locuia. Când s-au cunoscut, Toma Caragiu era căsătorit cu actriţa Maria Bondar și era directorul teatrului ploieștean. Se spunea că nevasta sa fusese amanta lui Ion Finteşteanu şi din când în când cei doi se vizitau.

IMG_1

În „Opera de trei parale”, de Bertolt Brecht

Căsnicia lor era tensionată şi nu s-a întâmplat ceva în sensul bun al relaţiei lor nici când – la dorinţa Mariei – au înfiat-o pe Doiniţa, care avea 4 ani, de la electricianul teatrului.

Având o căsnicie în pragul divorţului, directorul teatrului ploieștean face în așa fel ca ea să fie distribuită în aceleași spectacole, pentru a pleca împreună în turnee.

Într-o zi, la o îngheţată, intuind că i-a fost „trimisă”, i se destăinuie Elenei: “Acum doi ani a venit la mine o femeie care a insistat să-mi vorbească. Aştepta în secretariat mai bine de două ore. Mi-a spus că o cheamă Aphrodita şi e trimisă de Leontin, un spirit din sfera a şaptea, care vrea să mă anunţe că va veni în viaţa mea cineva care mi-a fost predestinat. Se va numi Elena. «Vei avea o mare dragoste care te va înălţa şi împlini cu o nouă entitate, Eleto». Vor fi 14 ani de succes. După aceea va veni un cataclism, ca un uriaş accident, multă omenire va pieri odată cu tine. M-a sfătuit să evit călătoriile cu avionul”.

O conduce la gară și o însoțește până la Bucureşti, unde Toma Caragiu o prezintă familiei sale care locuia pe strada Polonă. La plecare îi şopteşte tandru la ureche Elenei: „Dacă va trebui, te aştept toată viaţa.”

Dragoste în spuma mării

Erau căsătoriţi amândoi şi nu le mai păsa de persoana care le învenina viaţa acasă. Se întâlnesc pe ascuns o vreme. Nu se simţeau ca nişte tineri îndrăgostiţi sau ca nişte amanţi târzii. Ajunseseră în miezul iubirii eliberaţi de agonia tinereţii şi de calvarul vieţii conjugale.

Pleacă împreună la Constanţa cu un spectacol, în turneu, dar nu cu autobuzul teatrului unde erau colegii lor, ci cu o motocicletă cu ataș unde stătea ascunsă Elena. Se cazează la hotel separat, apoi își dau întâlnire la „dune” – un loc pustiu, botezat aşa de către pescarii constănţeni. Poteca îngustă era greu de urcat sau de coborât, faleza era înaltă și oamenii ajungeau greu din cauza drumului inaccesibil, însă se putea pescui. În largul mării, Toma găsise un banc de nisip departe de curioșii lumii.

“Primul lucru pe care l-a făcut a fost să mă bage cu capul la fundul mării – își amintește Elena. Deodată a început să mă dezbrace încet, foarte încet… Mi-a desfăcut încet sutienul şi l-a agăţat de geamandura veche. Mişcările erau încete, mâinile aveau un tremur ce dădea fiori. Eram complet pierdută. Pasiunea lui era atât de puternică, contagioasă, îl simţeam ca pe o forţă căreia nu te puteai împotrivi, un curent de energie copleşitor. Frunţile ni s-au apropiat irezistibil. Frenezia ne oprise respiraţia, stăteam furaţi de vraja ei dulce.

Ca într-un ralanti, trupurile s-au apropiat şi s-au contopit în apă. Eram într-o lume ireală, o senzualitate magică. Am avut sentimentul că sunt o amoebă, o meduză, o scoică, o sirenă! Am făcut dragoste în marea caldă şi sărată, fără să ne sărutăm. Am avut orgasm şi un frison simultan. Ţin minte totul: eu am terminat a doua oară, apoi el din nou. După ce ne-am revenit, m-a întrebat surâzând: «Cât e scorul? Doi la doi?» Extaz. Citisem «Kama sutra» în liceu. Acum descoperisem că, până nu experimentezi această senzaţie divină, nu ştii cu adevărat ce e dragostea“.

Dragostea lor târzie era solidă, fără minciuni și false pretenţii, mergea dincolo de fantomele deziluziei. Făceau dragoste cu experienţa și siguranţa vârstei, pe unde apucau, departe de ochii lumii.

O capră, doi ciobăneşti, o casă de vacanţă la Periş

Toma Caragiu nu era genul de bărbat care să alerge după femei. Era serios şi preocupat de teatru; nu-l interesa altceva. “Povestea mea şi a lui Toma a fost deosebită, de la începutul ei plin de pasiune până la finalul apocaliptic”, obişnuia să spună Elena.

După ce s-a căsătorit cu Elena în 1964, şi-a găsit liniştea seninătăţii casnice, fiind preocupat de roluri, spectacole, teatru.

În 1965, familia Caragiu şi-a cumpărat o căsuţă de vacanţă, cochetă, mică, în stil patriarhal românesc, făcută din chirpici cu acoperiş de stuf, în spate cu piscină, şi glicină multă în jur, cu vie şi livadă, cu un cuptor de pâine în curte. Populează curtea cu o capră, Zaza, doi câini ciobăneşti, Păcui şi Haiduc, două pisici, Tiţa şi Pisicuţ. “Am iubit mult locul acela, magia nopţilor încărcate de stele şi animale, de glumele şi poveştile fascinante ale lui Toma. Veneau musafiri şi prieteni cu care Toma juca table sau şah”.

Până să plece Elena la Paris, unde prinsese un contract, au jucat împreună în spectacole de teatru și de film, în seriale de televiziune.

Puşi, căţelul, şi cutremurul din 1977

Despre povestea lui Puși, căţelul mic, negru şi buclat, cu ochi de mărgele, simpatic şi prietenos, Elena își amintește:

“Toma m-a aşteptat la aeroport cu Puşi pe când mă întorceam din Franţa unde avusesem un contract trei ani, veneam din vacanţe. Cu un an înainte văzusem unul asemănător într-un calendar şi-i spusesem mamei lui Toma că seamănă cu el. Din întâmplare, un prieten de-al lui, ministru, primisese un astfel de căţel de la Şahul Iranului. Ministrul l-a adus cadou copiilor care aveau şcoală şi alte activităţi. Căţelul, rămas acasă, într-o săptămână a ros perdelele de mătase, fotoliile, picioarele de la mobile, pantofii doamnei, a zgâriat mobile şi covoare.

Soţia domnului ministru i l-a pus în braţe ca să-l ofere cadou. Acesta l-a dus la serviciu, Toma l-a vizitat, a văzut căţelul şi l-a luat acasă. I-a pus numele Puşică şi l-a băgat în baie, știind povestea cu distrusul, unde i-a ros tot, inclusiv pantofii lui de casă. Mergea cu el în Cişmigiu, era senzaţia străzii. Până să vin eu, Toma l-a dat câte două zile pe la prieteni unde a ros și pe acolo câte ceva. «O dulceaţă de căţel, ce mai face Puşi, ce-a mai ros?» așa zicea lumea. L-am instruit, l-am antrenat, l-am disciplinat, şi i-am arătat ce nu are voie să facă, s-a potolit. Juca fotbal cu Toma la Periş”.

IMG_3

Toma Caragiu, în viziunea lui Horațiu Mălăele

La cutremurul din 4 martie 1977, Puşi a rămas acasă cu Toma, s-a ascuns sub fotoliu şi n-a murit. Elena plecase la Sinaia ca să se întâlnească cu producătorii ei din Franța.

În timpul cutremurului, Toma Caragiu și regizorul Alexandru Bocăneț, care venise în vizită, ieșiseră pe scări să se salveze. Au decedat sub dărâmături. Din imobilul dărâmat în întregime rămăsese primul etaj, cu singurul apartament intact cel al familiei Caragiu, iar cățelul a fost scos de sub fotoliu, de pompieri.

După cutremur, “am stat în faţa blocului în aşteptare cu speranţa că-l găsim în viaţă. Spectacol sinistru, coşmar insuportabil. Miros de cadavre. Au fost salvate multe persoane cu ajutorul căţelului nostru. Plângea şi zgâria dacă era cineva în viaţă. Puşică mergea din ce în ce mai des, fără să ţină cont că-l cert, la uşa mare de la intrarea imobilului, blocată de un morman imens de moloz, şi făcea pipi. Târziu am înţeles de ce o făcea, la capătul zilelor de disperare şi agonie, la capătul acela al ușii, în spate, a fost găsit Toma. Avea capul strivit.

Ultima speranţă se prăbuşise. După mulţi ani, la New York, mama îmi povestea cum am vrut să mă sinucid. Trăiam într-o halucinaţie continuă. Dormeam la părinţi, mă trezeam din somn, plângeam. Familia lui Toma era sfâşiată de durere. La puţin timp a murit şi tatăl lui. Ce groaznic trebuie să fie ca un părinte să supravieţuiească copiilor săi!”

Cât a trăit Toma Caragiu, prima soţie îl terorizase cu procese şi scandaluri pentru că dorea cât mai mulți bani pentru întreținerea copilului înfiat. Locul acela căruia obișnuiau să-i spună “la noi la ţară” s-a pierdut. Fosta soție a vândut casa pe care o moştenise prin Doiniţa, fiica adoptivă, iar comuniştii au confiscat livada, după moartea actorului.

Câinele lui Toma, Haiduc, a murit în ziua înhumării stăpânului. Cățelul Puşi, cu instinctul lui fenomenal, a murit în casa părinților Elenei, bolnav.

Elena Caragiu s-a căsătorit cu americanul de origine română Ion Stoica (pe numele american – John Chester), inginer, pe care l-a cunoscut la New York, în 1978, la un an de la decesului soțului său.

IMG

sursa: Elena Caragiu – O simplă vizită

18
/11
/21

Seara de 3 decembrie 1986, în plină dictatură ceaușiștă, când românii îngheață de frig și acasă, și în școli, și în instituții de toate felurile, pare o seară ca oricare alta: se întunecă devreme, la televizor cetățenii se pot uita două ore, Tovarășul și Tovarășa sunt negreșit acolo, fabricile duduie necontenit, că ele lucrează „pe ture”. Dar cine iese din casă la București poate să meagă, de exemplu, la teatru.

11
/11
/21

Editura Nemira a lansat în imprintul de nonficțiune ORION autobiografia președintelui Statelor Unite ale Americii. Vă oferim un fragment din „Promisiunile mele. Despre viață și politică” de Joe Biden (traducere de Ruxandrei Toma, lectură de specialitate de Anca Sandu).

24
/10
/21

Ultimele două programe ale actualei ediții a Cineclubului One World Romania, disponibile online, gratuit, până la 18 noiembrie, se concentrează pe activitatea de la Sahia a Mártei Mészáros și Slavomir Popovici, doi cineaști care și-au lăsat amprenta asupra producției studioului de film documentar în moduri foarte diferite.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.

08
/10
/21

O schiță de portret, în câteva cuvinte-cheie ce conturează un univers al lui. În anul 2020, s-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Federico Fellini. Pornind de la câteva secvențe din destinul lui de artist, să ne întoarcem la viețile tragicomice pe care le-a construit pe ecran.

23
/09
/21

Când s-a stins cel mai mare scriitor rus, cenzura lucra de zor, „dar sentimentele poporului rus nu puteau fi înăbușite”, notează americanul Jay Parini în ultimele pagini din cunoscutul roman „Ultima gară”.

21
/09
/21

Biografiile marilor împărați din China dinastică sunt ticsite de povești sângeroase, jocuri de culise, răzbunări, urzeli, iubiri devastatoare și multe alte ingrediente spectaculoase pe care industria de televiziune chineză le explorează și reformulează romanțat sub forma serialelor și filmelor istorice de larg consum.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...