Toma Enache, regizor: „Povestea filmului s-a închegat de la sine”
https://www.ziarulmetropolis.ro/toma-enache-regizor-povestea-filmului-s-a-inchegat-de-la-sine/

INTERVIU Toma Enache, jurnalist, poet şi regizor, îşi lansează pe 24 octombrie primul lungmetraj, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. Producţia este o premieră, fiind primul film vorbit în limba aromână. Regizorul spune că a ales să interpreteze rolul principal pentru că a simţit că aşa poate transmite ceea ce-şi doreşte, „într-un ritm mult mai bun şi într-un mod autentic”.

Un articol de Corina Vladov|22 octombrie 2013

INTERVIU Toma Enache, jurnalist, poet și regizor, își lansează pe 24 octombrie primul lungmetraj, „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”. Producția este o premieră, fiind primul film vorbit în limba aromână. Regizorul spune că a ales să interpreteze rolul principal pentru că a simțit că așa poate transmite ceea ce-și dorește,  „într-un ritm mult mai bun și într-un mod autentic”.

Corina Vladov: Care a fost ideea sau întâmplarea de la care a pornit scenariul?

Toma Enache: De-a lungul timpului am avut câteva idei pentru a scrie o poveste pe care aș fi vrut inițial să o prezint într-un scurtmetraj. La un moment dat, mi-a trecut prin minte ideea că „nu sunt faimos, dar sunt aromân.” Dintr-o dată s-au decantat toate ideile şi povestile la care mă gândisem pentru a scrie scenariul unui film și mi-a fost limpede că această formulare era titlul pe care mi-l doream. După asta, povestea filmului s-a închegat de la sine.

Care este publicul țintă al filmului?

Toma Enache: Toti cei care cred că visele se pot înălța ca zmeiele în copilărie. Adică toți cei care iubesc filmele și cred în povești și în lucrurile făcute cu pasiune.

De ce ați ales să spuneți povestea prin mijloacele filmului, nu cele ale teatrului? Cât de grea a fost trecerea de la un mediu la altul?

Toma Enache: Pentru că filmul îți oferă posibilitatea de a spune o poveste a ta și a neamului tău, tuturor celor care se regăsesc în ea, indiferent în ce colț al lumii trăiesc. O piesă de teatru nu poate face asta. Trecerea de la teatru la film a fost surprinzător de naturală.

Citiţi şi: Nu sunt faimos, dar sunt aromân – câştigă invitaţii la acest film!

E reconfortant să știi că obțiii de la actori cea mai bună dublă, pe care o montezi și nimic nu o mai poate schimba. În teatru, starea actorilor, starea publicului, faptul că totul se întâmplă în direct, în afară de emoția pozitivă, îți pot da și mari bătăi de cap. Depinzi de foarte multe. În schimb, filmul depinde mai mult de tine și de viziunea ta, care, odată pusă în practică, nu mai poate fi schimbată de nimic.

Ce suprize ați avut la filmări?

Toma Enache: Una dintre scene a fost filmată acasă la mine, în Mihail Kogălniceanu. Pentru că scena era una de familie, majoritatea rudelor mele au venit să interpreteze rolul rudelor personajului principal, Toni Caramusat, care se întorcea din America. Se filma în curte și tot ce aveau de făcut era să strige în cor „A venit Toni!”, când personajul principal intra pe poartă. Chiar și după cinci duble, unii continuau să spună „A venit Toma!”.

Toma Enache

Toma Enache, regizorul filmului „Nu sunt faimos, dar sunt aromân”

Vorbiţi-ne despre personajul central al filmului și despre motivele care v-au determinat să-l interpretați dumneavoastră.

Toma Enache: Personajul principal trebuia să știe foarte bine aromâna și mai ales să cunoască în esență spiritual armânesc și aspirațiile aromânilor. Ar fi fost foarte mult de lucru cu cineva care trebuia să învețe limba și multe lucruri care ar fi trebuit explicate de regizor, actorului. Mai mult decât atat, simțeam că, jucând eu, pot transmite exact ceea ce-mi doresc, într-un ritm mult mai bun și într-un mod autentic.

Exerciţiu de imaginație: Sunteți jurnalistul Toma Enache care îi pune două întrebări surprinzătoare regizorului de film Toma Enache. Care ar fi întrebările?

Toma Enache: 1. Primele imagini în mișcare filmate în Balcani, cu scene din viața aromânilor, au fost realizate de pionierii cinematografiei balcanice, frații Milton și Ianaki Manakia, și ei aromâni. De ce au trecut aproape 100 de ani până să se facă primul film vorbit în aromână?

2. Sunteți mândru că trei dintre regizorii importanți din România – Sergiu Nicolaescu, Stere Gulea, Dan Pița – sunt aromâni sau cu origini aromâne? Adica sunt și faimoși, și aromâni!

Foto: arhiva personală Toma Enache

Citiţi şi:
30
/10
/14

Invitatul emisiunii Nocturne de vineri, 31 octombrie, este regizorul de film şi scenaristul Radu Mihăileanu. Discuţia dintre Marina Constantinescu şi Radu Mihăileanu este un regal de spiritualitate, filosofie şi umanitate, chiar la ore târzii, emisiunea fiind programată la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 24.00.

30
/10
/14

Câteva din cele mai apreciate lungmetraje de animație recente, o retrospectivă a unui animator celebru, scurtmetraje și o conferință despre animație și propagandă sunt câteva din atracțiile celei de-a patra ediții a Festivalului Anim’est Chișinău, care are loc de joi până duminică la Cinema Odeon și Re:Animation Hub – Tipografia 5.

29
/10
/14

După ce a debutat ca lider în box office-ul american, Furia: Eroi anonimi conduce detaşat şi clasamentul încasărilor din România, unde a generat venituri de 557.000 RON, fiind vizionat în weekendul de lansare de aproximativ 30.000 de spectatori.

29
/10
/14

CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficțiune al regizorului ucrainean Serghei Loznița, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii și, mai ales, al sunetului.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.