„TOMA ȘI AI LUI” – Expoziție de scuptură și desen, la Rotonda TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/toma-si-ai-lui-expozitie-de-scuptura-si-desen-la-rotonda-tnb/

Marţi, 7 martie 2017, ora 18.00, se deschide în Rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional ”I.L.Caragiale” o amplă expoziţie de sculptură şi desen a cunoscutei artiste GETA CARAGIU. Vernisajul va avea loc în prezenţa artistei şi va fi prefaţat de Ion Caramitru, directorul general al TNB.

Un articol de Petre Ivan|5 martie 2017

Născută în 1929, într-o veche familie de aromâni,  Geta Caragiu Gheorghiță este sora mai mică a actorului Toma Caragiu, dispărut tragic, acum 40 de ani,  în cutremurul din martie 1977, și a Matildei Caragiu–Marioțeanu (1927-2009), academician și filolog de elită, personalități de excepție care și-au lăsat amprenta inconfundabilă în cultura acestei țări.

La cei 88 de ani ai ei, sculptorița Geta Caragiu nu obosește să lase, încă, urme adânci în sculptura română.

A fost profesoară la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția sculptură, unde i-a avut printre elevi pe Aurel Vlad, Adrian Ioniță, Ion Mândrescu, Gheorghe Zărnescu, Liviu Brezeanu ş.a.

Este autoarea a numeroase lucrări de sculptură de for public, din care cităm, printre altele, Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Oradea, amplasată în 1994  în Piața Unirii din Oradea; Bustul lui Grigore Antipa, inaugurat în 1995 în Municipiul Tulcea sau statuia istoricului Vasile Pârvan,  amplasată în fața Muzeului Județean de Istorie din Bacău – toate realizate împreună cu sculptorul Alexandru Gheorghiță, soțul ei.

A realizat de asemenea bustul din bronz al lui Toma Caragiu, dezvelit la Ploiești pe 15 noiembrie 2000, când marele actor ar fi împlinit 75 de ani.

Este, totodată autoarea a numeroase lucrări de sculptură mică, fiind distinsă, printre altele, cu un Premiu de excelență pentru lucrarea „Chivot” la Salonul Internațional de Sculptură Mică „Constantin Brâncuși”, desfășurat la Muzeul de Artă din Târgu Jiu (2008).

Expoziția de la Teatrul Național, semnificativ intitulată TOMA ȘI AI LUI – omagiu perpetuu adus fratelui dispărut –  va prezenta în premieră nu doar sculpturi, ci și o serie de desene ale Getei Caragiu.

Expoziția va fi deschisă până în 18 aprilie 2017 și va putea fi vizitată zilnic, cu excepția zilelor de luni, între orele 14.00-19.00.

TOMA ȘI AI LUI 3. IMG_0838

Foto: TOMA ȘI AI LUI – tnb.ro

14
/02
/20

Ediția cu numărul opt a Romanian Design Week va avea loc în perioada 15-24 mai, la București. Având ca temă SCHIMBAREA*CHANGE, RDW 2020 propune un exercițiu de regândire și redesenare a rolului designului într-o lume în schimbare.

05
/02
/20

MNAC repune vitrinele Sălii Dalles în folosul artei și al comunității și marchează evenimentul cu un tur ghidat de structuristul Dragoș Marcu despre starea structurii Sălii Dalles și despre riscul la seism pe întreg Bulevardul Magheru-Bălcescu.

31
/01
/20

CORESPONDENȚĂ DIN BRUXELLES. La BOZAR, în Bruxelles, până acum în februarie 2020, puteți vizita (contra unei sume modice) o excepțională Expoziție Brâncuși. Este perla coroanei în prezența României la festivalul EUROPALIA, care în 2019 a fost dedicat țării noastre.

24
/01
/20

Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român, va inaugura luni 27 ianuarie, la ora 19:00, expoziția de fotografie „Ultima Lună” constând într-un portofoliu de lucrări fotografice aparținând artiștilor Nicola Bertasi și Marzio Villa, proiect curatoriat de Valentina Ribaldi.

20
/01
/20

Joi, 23 ianuarie, de la ora 18.00, la Galeria Estopia București va avea loc vernisajul expoziției „Blurred Is the New ID”, cu prilejul aniversării unui an de la deschiderea galeriei într-o eveniment care aduce în atenție neofigurativul contemporan, în viziunea a 8 artiști: Lucian Brumă, Otilia Cadar & Liviu Coman, Marius Fodor, Ada Muntean, Alexandru Nicoară, Sergiu Laslo și Szabó András.

Page 1 of 5212345...102030...Last »