Tompa Gábor vine la Întâlnirile Yorick
https://www.ziarulmetropolis.ro/tompa-gabor-vine-la-intalnirile-yorick/

Luni, 11 decembrie, de la ora 18.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu va avea loc o întâlnire deschisă cu regizorul Tompa Gábor, cu tema „Artistul faţă cu lumea globalizată”, în cadrul Întâlnirilor Yorick.

Un articol de Petre Ivan|5 decembrie 2017

Cunoscutul regizor Tompa Gábor va fi prezent la o întâlnire cu publicul, moderată de criticul de teatru Monica Andronescu, unde va vorbi despre situația artistului într-o lume globalizată, despre realitățile teatrale ale momentului, despre „înstrăinare”, despre mode și tendințe, despre pericolul ideologiei care invadează teatrul, despre (a)normalitatea în care trăim.

Tompa Gáboreste director al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj din 1990, este unul dintre cei mai cunoscuți regizori din România, cu spectacole puse în scenă în teatre din toată lumea, director de program al Facultăţii de Regie la University of California, San Diego.

Printre cele mai cunoscute spectacole puse în scenă în România se numără „Hamlet” la Teatrul Național din Craiova, „Cabala bigoților” la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, „Woyzeck” la Teatrul Bulandra, sau cele mai recente precum „Vizita bătrânei doamne” la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj ori „Biedermann și incendiatorii” la Teatrul German de Stat Timișoara.

A pus în scenă spectacole în Ungaria, Serbia, Marea Britanie, Franța, SUA. A primit numeroase premii atât în România, cât și în străinătate.

Din păcate discursul teatral a adus această divizare: dacă e documentar, e bine, dacă e teatru de artă, e mort și vetust. Și invers… Mi se pare că niciodată n-am mai trăit asta. Deși trăim într-o lume <liberă>, discursurile au devenit exclusiv ideologice. Nu se mai vorbește de calitate. Dacă un spectacol este etichetat drept teatru de artă sau tradițional sau realist sau postmodernist, un anumit grup îl agreează și-l poartă pe drapel, iar celălalt îl neagă. Mi se pare un lucru de un primitivism nemaivăzut. Corectitudinea politică e o industrie, exact cum e și lupta împotriva cancerului…Cred că graba de a corespunde unor mode și trenduri este mai mare și mai isterică în teatru decât în altă parte. (Tompa Gábor)

În cadrul proiectului Întâlnirile Yorick propunem lunar teme de discuție pornind de la cărți, spectacole sau realități ale teatrului contemporan și ale artelor spectacolului. Printre invitații Întâlnirilor de până acum au fost Victor Rebengiuc, Andrei Șerban, Victor Ioan Frunză,Miklós Bács, Alexandru Darie, Oana Pellea, Radu-Alexandru Nica, David Esrig, Răzvan Mazilu, George Banu.

Foto: Tompa Gábor, Întâlnirile Yorick – facebook

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.