Toni Erdmann, filmul european al anului, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/toni-erdmann-filmul-european-al-anului-in-cinematografe/

“Toni Erdmann”, în regia lui Maren Ade, coprodus de Ada Solomon, desemnat drept cel mai bun film al anului de către Federaţia Internaţională a Criticilor de Film (FIPRESCI), va deschide Festivalul Les Films de Cannes a Bucarest vineri, 14 octombrie, ora 18:30, în prezenţa regizoarei Maren Ade.

Un articol de Petre Ivan|12 octombrie 2016

 Tot în cadrul festivalului, pelicula va rula și sâmbătă, 15 octombrie, ora 17:00, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României. Marți, 18 octombrie, “ Toni Erdmann” va putea fi văzut în avanpremieră la Cinema City din AFI Palace Cotroceni, de la ora 19:30, în prezența coproducătorului Ada Solomon. Biletele sunt disponibile pe www.cinemacity.ro și la casieriile Cinema City din AFI Palace Cotroceni.

“ Toni Erdmann” va avea proiecții speciale în cadrul festivalurilor: Comedy Cluj, Les Films de Cannes a Timișoara și Les Films de Cannes a Iași.

Lungmetrajul lui Maren Ade, filmat aproape integral în România, singura peliculă lansată în 2016  inclusă recent în TOP 100 cele mai bune filme ale secolului 21 de către BBC Culture, reprezintă și propunerea Germaniei la Premiile Oscar. În plus, celebra publicație americană Indiewire consideră că pelicula este un candidat serios pentru titlul de Cel mai bun film străin.

“ Toni Erdmann” a fost proiectat în premieră mondială în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2016, unde a impresionat atât presa de specialitate, cât și spectatorii, fiind filmul cel mai apreciat de critici și jurnaliști.

Pelicula a fost recompensată cu Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiția oficială a celei de-a 69 ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, fiind una dintre favoritele criticilor la trofeul Palme D’Or.

Filmul spune povestea lui Winfried, un tată excentric, ajuns la pensie și pus mereu pe glume, care hotărăște să îi facă o vizită surprizăfiicei sale, Ines, o femeie de carierăserioasă, carelucrează la un proiectimportantcastrategcorporatistînBucurești.

“ Toni Erdmann” este distribuit, din 21 octombrie 2016, în cinematografele din România de microFILM.

Foto: Toni Erdmann – www.facebook.com/tonierdmannromania

09
/08
/14

Filmul "Hoţul de cărţi/ The Book Thief", de Brian Percival, şi concertul The Flamenco Thief vor închide, duminică seară, Festivalul de Film Istoric de la Râşnov. Ediţia din 2014 a festivalului a marcat împlinirea a 100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial, 25 de ani de la Revoluţia din 1989 şi a 30 de ani de la Olimpiada de la Los Angeles, din 1984.

08
/08
/14

Am fost în Londra și am stat de vorbă cu actorii de top din superproducția hollywoodiană, precum și cu regizorul peliculei care a înregistrat un record de vânzări în luna august, atât în Statele Unite ale Americii, cât și în Europa.

08
/08
/14

Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat, cel mai de succes film bulgăresc al anului 2014, va fi prezentat în deschiderea celei de-a cincea ediţii a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, care va avea loc în perioada 26 – 31 august în Portul Cultural Cetate şi care va fi dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”.

06
/08
/14

Regizorul James Cameron a prezentat la New York documentarul "Deepsea Challenge", un film despre scufundarea cineastului în Oceanul Pacific, care i-a permis acestuia să devină primul om din lume care a explorat de unul singur locul cu cea mai mare adâncime din scoarţa terestră, Groapa Marianelor.

05
/08
/14

Filmul "Balanţa", de Lucian Pintilie, cu Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu şi Victor Rebengiuc, va fi proiectat, pe 21 august, la Institutul Cultural Român (ICR) din Viena, informează instituţia din capitala austriacă.

05
/08
/14

Echipa care anul acesta va realiza cel mai bun film documentar în cadrul Aristoteles Workshop, atelierul organizat de Dan Nuțu, va primi un premiu în valoare de 2000 de euro, datorită susținerii Farmexim. Compania a susținut atelierul și anul trecut, după ce în perioada 2008-2011, premiul pentru cel mai bun film realizat în cadrul atelierului a fost oferit de Institutul Cultural Român (ICR).

05
/08
/14

Lungmetrajul "Vânătoarea de spioni/ A Most Wanted Man", în care celebrul actor Philip Seymour Hoffman a jucat ultimul său rol principal, va fi proiectat, pe 17 august, în avanpremieră, în închiderea celei de-a 11-a ediţii a Festivalului International de Film Independent Anonimul din Capitală.

04
/08
/14

Într-o noapte de 4 spre 5 august, 1962, murea o actriță care n-are nevoie de nicio prezentare: Marilyn Monroe. În ultimul său interviu, spunea că „adevărata frumuseţe şi feminitatea nu pot fi create artificial şi n-au vârstă”.

02
/08
/14

De pe 8 până pe 23 august, Caravana Filmelor NexT se opreşte în parcuri, pe pajişti, în grădini sau pieţe centrale în opt oraşe din ţară. Spectatorii vor putea viziona în aer liber o parte din cele mai bune scurtmetraje văzute de-a lungul timpului în sălile de cinema în cadrul Festivalului de Film NexT.

02
/08
/14

Nu se întâmplă zilnic să stai într-o cameră luxoasă în hotelul Corinthia din Londra și să ți se aducă pe tavă vedete de la Hollywood, să le întrebi cam ce vrei tu, iar ele chiar să ți se răspundă. Îi aștept pe James Gunn, regizor, Dave Batista, Chris Pratt (Zero Dark Thirty), Vin Diesel (Fast and Furious), Zoe Saldana (Avatar), Karen Gillan, actori.

01
/08
/14

Prezentat în cadrul secțiunii competitive “Un certain regard” la Cannes 2014, cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Asia Argento, “Incompresa”/ “Misunderstood”, va fi proiectat în premieră la Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, la București.