“TONI ERDMANN”, în avanpremieră națională la ANONIMUL IFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/toni-erdmann-in-avanpremiera-nationala-la-anonimul-iff/

“TONI ERDMANN”, în regia lui Maren Ade, coprodus de Ada Solomon, va rula în avanpremieră naţională la Festivalul Internaţional de Film Anonimul de la Sfântu Gheorghe, Delta Dunării (8-14 august 2016). Proiecţia va avea loc miercuri, 10 august, de la ora 23.00.

Un articol de Petre Ivan|5 august 2016

 “TONI ERDMANN” (Germania-Austria-România), de Maren Ade, este unul dintre cele trei lungmetraje finaliste care au intrat în cursa pentru Lux Film Prize. Producțiile vor fi proiectate în cadrul Lux Film Days, în perioada octombrie – decembrie 2016, în toate cele 28 de ţări membre ale Uniunii Europene.

Pelicula a fost recompensată cu Premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din competiția oficială a celei de-a 69 ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, fiind una dintre favoritele criticilor la trofeul Palme D’Or.

“TONI ERDMANN” spune povestea lui Winfried care o vede rar pe fiica lui, Ines, cea care este prinsă cu jobul ei. Profesorul de muzică, TONI ERDMANNrămas brusc fără elevi, se hotărăște să-i facă o vizită-surpriză. Decizia este problematică, fiindcă Ines, o femeie de carieră serioasă, lucrează la un proiect important ca strateg corporatist în București. Schimbarea geografică nu-i ajută pe cei doi să se înțeleagă mai bine. Lui Winfried, mereu pus pe glume, îi place să-și enerveze fiica cu farse răsuflate. Micile lui înțepături la adresa vieții ei marcate de rutină, ședințe lungi, baruri de hotel și rapoarte de performanță, sunt și mai rele. Tatăl și fiica ajung într-un impas, iar Winfried acceptă să se întoarcă acasă, în Germania. Aici își face intrarea epatantul „Toni Erdmann”: alter-ego-ul cu vorbă dulce al lui Winfried. Deghizat cu un costum penibil, o perucă ciudată și o proteză dentară și mai ciudată, Toni dă buzna în viața profesională a lui Ines, dându-se drept antrenorul de life-coaching al directorului ei. Sub masca lui Toni, Winfried e mai îndrăzneț și lipsit de rețineri, dar Ines îi ține piept. Cu cât mai tare se ciocnesc, cu atât se apropie mai tare. În mijlocul nebuniei, Ines începe să-și dea seama că tatăl ei cel excentric merită poate, totuși, un loc în viața ei.

Din distribuția filmului fac parte Peter Simonischek și Sandra Hüller, Michael Wittenborn, Thomas Loibl, Trystan Pütter, Hadewych Minis, Lucy Russell alături de actorii români Vlad Ivanov, Ingrid Bisu, Alexandru Papadopol și Victoria Cociaș.

Filmat aproape integral în România în vara anului 2014, “TONI ERDMANN” este coprodus de Ada Solomon prin Hi Film Productions.

“TONI ERDMANN” va rula din 21 Octombrie în cinematografele din România, lungmetrajul fiind distribuit de microFILM.

Foto: TONI ERDMANN – facebook.com/tonierdmannromania

11
/11
/15

Actorul American Leonardo DiCaprio împlineşte, astăzi, 41 de ani. Tot într-o zi de 11 noiembrie s-au mai născut scriitorii Fiodor Mihailovici Dostoievski (1821), Alfred de Musset (1810), Kurt Vonnegut (1922), Carlos Fuentes (1928) şi Mircea Dinescu (1950), regizorii Rene Clair (1898) şi Mircea Mureșan (1928) şi actriţele Demi Moore (1962) şi Calista Flockhart (1964). De asemenea, într-o zi de 11 noiembrie se stingeau din viaţă filozoful danez Søren Kierkegaard (1855) şi politicianul român Corneliu Coposu (1995)

11
/11
/15

Molly Moon și Incredibila carte a hipnozei, regizat de Christopher N. Rowley, va fi prezentat în premieră națională, la Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Filmul va putea fi văzut pe 13 noiembrie (de la ora 12.00, la Cinemateca Eforie), 14 noiembrie (de la ora16.30, Hollywood Multiplex – Mall Vitan) și 18 noiembrie 2015 (de la ora 17.00, la Cinemateca Eforie). Intrarea este liberă.

10
/11
/15

"Cel ales", de Cristian Comeagă, a fost distins cu trei premii, zilele trecute, la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano. La rândul său, filmul independent semnat de Nicolae Constantin Tănase, "Lumea e a mea", a câştigat Discovery Award la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus.

10
/11
/15

"Micul Prinţ 3D", de Mark Osborne, prima adaptare animată a capodoperei lui Antoine de Saint-Exupéry, va fi lansată în cinematografele din România pe 4 decembrie. Eroina filmului este Fetiţa, pe care mama sa o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În tot acest proces intervine un vecin amabil, dar cam excentric, Aviatorul.

08
/11
/15

Mai mulți cineaști au lansat joi un site de video la cerere (VLC) numit Cinetek, consacrat marilor filme clasice ale cinematografiei mondiale, selectate și prezentate de regizori din lumea întreagă. Cinetek propune deocamdată un catalog de circa 950 de filme de toate genurile și dintr-un număr mare de țări, de la începuturile cinematografiei până în anul 2000

07
/11
/15

Cunoscut și respectat regizor de teatru, Alexandru Darie va putea fi urmărit și pe marile ecrane, într-un rol cheie din Poveste de dragoste. Regizat de Cristina Iacob, (#Selfie, cel mai de succes film românesc al anului 2014), filmul urmează a se lansa în cinematografele din România pe 27 noiembrie.

06
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Deşi „Box”, noul film al lui Florin Şerban, păstrează destule din preocupările stilistice şi tematice din „Eu când vreau să fluier, fluier”, îi lipsesc totuşi prospeţimea, dinamica şi nervul pe care se susţinea debutul premiat în 2010 cu Ursul de Argint la Berlin.

06
/11
/15

Ethan Hawke împlineşte, astăzi. 45 de ani! Actorul american a debutat pe marele ecran în 1985, când a interpretat rolul lui River Phoenix, în „Explorers”. A urmat unul dintre cele mai bune roluri ale sale în drama „Dead Poets Society”, fiind apoi nominalizat la Oscar pentru rolurile din Training Day şi Boyhood.

06
/11
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, "Acasă la tata", va fi lansat astăzi în cinematografele din în București și din alte 23 de orașe din ţară. Tot de astăzi, cinefilii români pot vedea pe marile ecrane mult aşteptatul "Spectre", ultimul film din seria James Bond.

05
/11
/15

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează în perioada 9-15 noiembrie 2015 ediţia a noua a galei bucureştene a filmelor maghiare, Săptămâna Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul oferă o sinteză asupra producţiei de filme maghiare din ultimul an, prezentând varietatea şi spiritualitatea cinematografiei maghiare contemporane.

05
/11
/15

Un desen animat al lui Walt Disney, pierdut în anii 1920, a fost găsit în arhivele Institutului Filmului Britanic (British Film Institute, BFI). Pelicula, restaurată cu ajutorul studiourilor de animație Disney, va fi difuzată în premieră mondială în 12 decembrie la Londra.

03
/11
/15

După „Aferim!” de Radu Jude și „Nunta de piatră” de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10-17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc - „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.