Tonitza conduce topul celor mai bine vânduţi artişti români în licitaţii în ultimii zece ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/tonitza-conduce-topul-celor-mai-bine-vanduti-artisti-romani-in-licitatii-in-ultimii-zece-ani/

Nicolae Tonitza conduce clasamentul celor mai bine vânduţi artişti români în licitaţiile publice din ultimii zece ani, potrivit Topului 100 al celor mai valoroşi pictori români lansat, luni, la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală. Potrivit unui comunicat al Casei Artmark remis, marţi, AGERPRES, topul este condus de Nicolae Tonitza cu opera “În iatac”, adjudecată la Licitaţia […]

Un articol de Andrada Văsii|30 octombrie 2012

Nicolae Tonitza conduce clasamentul celor mai bine vânduţi artişti români în licitaţiile publice din ultimii zece ani, potrivit Topului 100 al celor mai valoroşi pictori români lansat, luni, la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală.

Potrivit unui comunicat al Casei Artmark remis, marţi, AGERPRES, topul este condus de Nicolae Tonitza cu opera “În iatac”, adjudecată la Licitaţia de iarnă a Artmark din 2011, cu preţul record de 290.000 de euro.

Pe locul doi se situează Nicolae Grigorescu cu “Ţărăncuţă odihnindu-se”, adjudecată în Licitaţia de Art Nouveau şi Romantism a Artmark, în 2011, la 270.000 de euro, iar pe trei Camil Ressu cu opera “Aişe”, cumpărată la Licitaţia de vară a aceleiaşi case, în 2009, la 160.000 de euro.

Acelaşi clasament relevă că locul patru este ocupat de Ştefan Luchian cu lucrarea ”Flori de primăvară”, adjudecată în Licitaţia de primăvară a Artmark, din 2011, la 155.000 de euro, locul cinci de Ioan Andreescu cu ”Ulcică cu flori de câmp” (adjudecată în Licitaţia Vechi Maeştri ai Picturii Româneşti, Artmark, 2011, la 135.000 de euro), locul şase de Marcel Iancu cu ”Port” (adjudecată în Licitaţia de Vară, Artmark, 2009, la 130.000 de euro), locul şapte de Ion Ţuculescu cu ”Mare fermecătoare” (adjudecată în Licitaţia de Primăvară, Artmark, 2011, la 105.000 de euro), locul opt de Theodor Pallady cu ”Nud cu eşarfă galbenă” (adjudecată în Licitaţia Alis, martie 2007, la 75.758 de euro), locul nouă de Victor Brauner cu ”Portret pentru mai târziu/Portretul lui Ion Minulescu” (adjudecată în Licitaţia de Avangardă şi Expresionism, Artmark, 2012, la 75.000 de euro), iar locul zece de Constantin Artachino cu ”Scenă din Dobrogea” (adjudecată în Licitaţia de Orientalism, Artmark, 2011, la 67.500 de euro).

Topul celor mai bine vânduţi artişti în licitaţiile publice din ultimii zece ani, alături de Top 300 cei mai bogaţi români, a fost lansat, în premieră, de revista Capital la Palatul Cesianu-Racoviţă.

La dineu au participat personalităţi marcante ale mediului de afaceri şi politic, oameni de cultură, iar în cadrul prezentării au luat cuvântul: Horia Roman Patapievici, Alexandru Bâldea (acţionar majoritar Artmark), Oana Osman (redactor-şef Capital), Miron Manega (jurnalist) şi Eugen Voicu (preşedinte Certinvest).

Prima ediţie a albumului de colecţie Top 100 cei mai valoroşi pictori români conţine şi un supliment cu cele mai îndrăgite pictoriţe şi sculptoriţe, cei mai valoroşi artişti contemporani şi artişti consacraţi în străinătate. Pentru prima dată, publicul va afla şi cine sunt cei mai împătimiţi colecţionari de artă din România.

Miercuri, investitorii vor avea ocazia să adjudece noi lucrări la Licitaţia de Toamnă – Mari Maeştri ai Picturii Româneşti a Artmark, care va avea loc la J.W.Marriott Grand Hotel şi care cuprinde 135 de lucrări semnate de cei mai bine cotaţi artişti români, respectiv Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ion Andreescu, Corneliu Baba, Gheorghe Petraşcu. Lucrările din Licitaţia de Toamnă – Mari Maeştri ai Picturii Româneşti mai pot fi admirate, miercuri, în cadrul expoziţiei organizate la J.W.Marriott Grand Hotel.

Sursa: Agerpres

05
/08
/20

A XV-a ediție a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS se desfășoară între 5 și 9 august, în Alexandria și în alte 8 orașe din țară – București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu și Timișoara.

03
/08
/20

Parte a secţiunii pe care Festivalul Internaţional de Film Transilvania i-o dedică lui Federico Fellini la 100 de ani de la naştere, expoziţia de fotografie „Lights on! Fellini’s 8 ½”, disponibilă pe parcursul TIFF la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, surprinde momente din timpul realizării marelui film din 1963.

03
/08
/20

Ajuns deja la a treia ediție, festivalul Cinemascop își așteaptă vizitatorii până pe 5 august, în Grădina de vară din Eforie Sud. Aceasta a fost redeschisă în 2018, după o perioadă de 14 ani de abandon, iar localnicii și turiștii au avut ocazia să participe la proiecții de filme europene și alte activități culturale și educative în timpul primelor două ediții.

03
/08
/20

Ca și în alți ani, în luna august Grădina BIS Teatru va găzdui o stagiune de vară ce va oferi 15 reprezentații ale spectacolelor din repertoriul BIS, patru dintre acestea fiind plăsmuite în perioada de izolare și post-izolare.

02
/08
/20

Pentru recomandările de lectură ale lunii august, ne-am oprit la publicistica lui Gabriel García Márquez, memoriile Ditei Kraus și un roman-tribut de David Grossman.

01
/08
/20

La data de 1 august 1948 a fost înființat Teatrul Evreiesc de Stat din București, la propunerea Comitetului Democrat Evreiesc și a Asociației Culturale IKUF.

01
/08
/20

Organizat în acest an exclusiv în aer liber, în 13 locații din Cluj-Napoca și din împrejurimi, Festivalul Internațional de Film Transilvania și-a deschis porțile cu trei proiecții sold-out ale comediei romantice La Belle Époque/ Cei mai frumoși ani (r. Nicolas Bedos), în Piața Unirii, USAMV și Báthory.

Pagina 30 din 933« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »