Tonitza conduce topul celor mai bine vânduţi artişti români în licitaţii în ultimii zece ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/tonitza-conduce-topul-celor-mai-bine-vanduti-artisti-romani-in-licitatii-in-ultimii-zece-ani/

Nicolae Tonitza conduce clasamentul celor mai bine vânduţi artişti români în licitaţiile publice din ultimii zece ani, potrivit Topului 100 al celor mai valoroşi pictori români lansat, luni, la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală. Potrivit unui comunicat al Casei Artmark remis, marţi, AGERPRES, topul este condus de Nicolae Tonitza cu opera „În iatac”, adjudecată la Licitaţia […]

Un articol de Andrada Văsii|30 octombrie 2012

Nicolae Tonitza conduce clasamentul celor mai bine vânduţi artişti români în licitaţiile publice din ultimii zece ani, potrivit Topului 100 al celor mai valoroşi pictori români lansat, luni, la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală.

Potrivit unui comunicat al Casei Artmark remis, marţi, AGERPRES, topul este condus de Nicolae Tonitza cu opera „În iatac”, adjudecată la Licitaţia de iarnă a Artmark din 2011, cu preţul record de 290.000 de euro.

Pe locul doi se situează Nicolae Grigorescu cu „Ţărăncuţă odihnindu-se”, adjudecată în Licitaţia de Art Nouveau şi Romantism a Artmark, în 2011, la 270.000 de euro, iar pe trei Camil Ressu cu opera „Aişe”, cumpărată la Licitaţia de vară a aceleiaşi case, în 2009, la 160.000 de euro.

Acelaşi clasament relevă că locul patru este ocupat de Ştefan Luchian cu lucrarea ”Flori de primăvară”, adjudecată în Licitaţia de primăvară a Artmark, din 2011, la 155.000 de euro, locul cinci de Ioan Andreescu cu ”Ulcică cu flori de câmp” (adjudecată în Licitaţia Vechi Maeştri ai Picturii Româneşti, Artmark, 2011, la 135.000 de euro), locul şase de Marcel Iancu cu ”Port” (adjudecată în Licitaţia de Vară, Artmark, 2009, la 130.000 de euro), locul şapte de Ion Ţuculescu cu ”Mare fermecătoare” (adjudecată în Licitaţia de Primăvară, Artmark, 2011, la 105.000 de euro), locul opt de Theodor Pallady cu ”Nud cu eşarfă galbenă” (adjudecată în Licitaţia Alis, martie 2007, la 75.758 de euro), locul nouă de Victor Brauner cu ”Portret pentru mai târziu/Portretul lui Ion Minulescu” (adjudecată în Licitaţia de Avangardă şi Expresionism, Artmark, 2012, la 75.000 de euro), iar locul zece de Constantin Artachino cu ”Scenă din Dobrogea” (adjudecată în Licitaţia de Orientalism, Artmark, 2011, la 67.500 de euro).

Topul celor mai bine vânduţi artişti în licitaţiile publice din ultimii zece ani, alături de Top 300 cei mai bogaţi români, a fost lansat, în premieră, de revista Capital la Palatul Cesianu-Racoviţă.

La dineu au participat personalităţi marcante ale mediului de afaceri şi politic, oameni de cultură, iar în cadrul prezentării au luat cuvântul: Horia Roman Patapievici, Alexandru Bâldea (acţionar majoritar Artmark), Oana Osman (redactor-şef Capital), Miron Manega (jurnalist) şi Eugen Voicu (preşedinte Certinvest).

Prima ediţie a albumului de colecţie Top 100 cei mai valoroşi pictori români conţine şi un supliment cu cele mai îndrăgite pictoriţe şi sculptoriţe, cei mai valoroşi artişti contemporani şi artişti consacraţi în străinătate. Pentru prima dată, publicul va afla şi cine sunt cei mai împătimiţi colecţionari de artă din România.

Miercuri, investitorii vor avea ocazia să adjudece noi lucrări la Licitaţia de Toamnă – Mari Maeştri ai Picturii Româneşti a Artmark, care va avea loc la J.W.Marriott Grand Hotel şi care cuprinde 135 de lucrări semnate de cei mai bine cotaţi artişti români, respectiv Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Camil Ressu, Ion Andreescu, Corneliu Baba, Gheorghe Petraşcu. Lucrările din Licitaţia de Toamnă – Mari Maeştri ai Picturii Româneşti mai pot fi admirate, miercuri, în cadrul expoziţiei organizate la J.W.Marriott Grand Hotel.

Sursa: Agerpres

27
/10
/23

A ştiut dintotdeauna că vrea să fie actor. Şi-a urmat visul - joacă teatru sau în filme artistice. De peste 12 ani, o ţară întreagă îl iubeşte şi pentru rolul din serialul „Las Fierbinți”. Despre independență, talent, curaj și asumare – luni, 30 octombrie, ora 23.00, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu și Adrian Văncică.

24
/10
/23

După o absență de trei ani din peisajul festivalier, Teatrul de Animație Țăndărică revine cu un eveniment special din domeniul teatrului de animație și vizual: ”Gala Aniversară ImPuls Țăndărică – 78 de ani cu cortina ridicată”, manifestare cu caracter competitiv, jurizată de experți din domeniul teatral: Doina Papp, Mihaela Michailov și Octavian Szalad.

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.