Tony Bulandra: secretele unui actor de top
https://www.ziarulmetropolis.ro/tony-bulandra-secretele-unui-actor-de-top/

MEMORIA CULTURALĂ Omul de teatru Tony Bulandra, actor, organizator, director de trupă, animator, director de scenă, a trăit între 1881 şi 1943. În cartea „Amintiri… Amintiri…“, actriţa Lucia Sturdza Bulandra a explicat de ce a avut soţul ei atâta succes în carieră.

Un articol de Corina Vladov|17 noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ Omul de teatru Tony Bulandra, actor, organizator, director de trupă, animator, director de scenă şi soţ al Luciei Sturdza, a trăit între 1881 şi 1943. În cartea „Amintiri… Amintiri…“, actriţa Lucia Sturdza Bulandra l-a portretizat pe soţul ei, aşa cum şi l-au amintit şi colaboratorii săi, ca pe un actor care a jucat la acelaşi nivel artistic, indiferent de anvergura partiturii. Chiar şi soţia lui s-a întrebat în ce consta secretul succesului acestui actor, care o suprindea mereu, chiar dacă că îi divulgase multe dintre tehnicile lui.

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor.

Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Atuurile unui mare actor

„Am stat uneori în sală în timp ce juca şi m-am simţit fermecată de sonoritatea vocii sale, de dicţiunea perfectă, de uşurinţa debitului, de lipsa de artificialitate şi de trăirea intensă a stărilor sufleteşti întru totul adaptate vîrstei personajului sau mediului în care se petrecea acţiunea.

Am urmărit armonizarea gesturilor şi atitudinilor sale cu caracterul personajelor reprezentative ale atîtor timpuri: într-un fel gesticula în Cidul şi altfel în Karl Heinz. S-ar părea ciudat că trebuia să asist la repetiţii şi spectacole pentru a putea să înregistrez mai bine diferitele aspecte şi amănunte ale interpretărilor atît de variate pe care le-a realizat Tony Bulandra.

Şi totuşi, e adevărat; acasă, Tony nu-şi învăţa rolurile cu voce tare. Noi discutam împreună conţinutul textelor, analizam caracterele diferitelor personaje ale piesei, mai întîi pe fiecare în parte, apoi în interdependenţa lor. Stabileam punerea în scenă“, scria Lucia Sturdza Bulandra.

Citiţi şi: Lucia Sturdza Bulandra: poveşti despre femeile care au inspirat-o

Tony Bulandra controla toate mecanismele care îl puteau face să strălucească pe scenă. „Tony desena decorurile; fixa dimensiunile cu atîta precizie, încît niciodată un decor ieşit din atelierele de tîmplărie şi adus pe scenă n-a necesitat vreo modificare, aşa cum se întimplă de multe ori, cînd flancuri întregi trebuie suprimate ca inutile, sau cînd trebuie adăugate panouri unui decor prea mic.

De fapt, acasă, împreună, trăiam întreg conţinutul pieselor, punerea în scenă, intenţiile autorului; ştiam ce mobilă ne trebuie, ce perdele etc. Insist asupra atîtor amănunte, pentru a lămuri faptul că Tony şi cu mine ne integram muncii teatrale în tot complexul şi generalitatea ei.

Dar pentru compunerea rolurilor ce avea de interpretat, pentru memorizarea textelor, acasă nu l-am auzit pe Tony rostind replicile, decît atunci cînd mă ruga să-l ascult, pentru a-şi da seama dacă le-a memorizat perfect“.

tony bulandra

Tony Bulandra

Cum a reuşit Tony Bulandra să fie un actor de top? Lucia Sturdza Bulandra explică: „Ceea ce l-a ajutat pe Tony în munca lui teatrală a fost cultura generală, dobîndită mai întîi la Conservator şi pe urmă la Paris, necontenit lărgită prin urmărirea tuturor manifestărilor de artă: reprezentaţii ale actorilor străini, expoziţii de pictură şi sculptură, sport etc.

Toate la un loc completau baza artistică în care se împleteau darul înnăscut şi dragostea pătimaşă pentru artă. Simpatia ce iradia din el l-a ajutat mult să cucerească publicul care întotdeauna se lasă atras de adevăr, frumuseţe şi lumină“.

Tudor Arghezi, despre Tony Bulandra, în „Bilete de papagal“ – text reprodus de Lucia Sturdza Bulandra, în cartea ei, „Amintiri… Amintiri…“

„Îi sînt dator, cînd frunzele încep să se ivească, să las o foaie să-i cadă din caiet pe mormînt. Îi sînt dator pentru că l-am ascultat pe vremuri corect şi sobru în personajul jucat, pentru că l-am văzut trăindu-se pe scenă cu încredinţare.

Cîteodată, identic întotdeauna, l-am acuzat de monotonie, atunci cînd el avea dreptul de personalitate la ea — şi m-am căit, îi sînt dator şi pentru această întristare dator.

Îi sînt dator pentru cavalerismul lui, pentru linia neîntreruptă a unei vieţi, realizată pe un concept. Se vedea în el un decalc — de pe voinţă şi această izbutire a unui om e o nobleţă. Nu ştiu cîţi oameni merită elogiul bărbatului echilibrat pe moral.

Îi sînt dator pentru că ştia să umble, să salute şi să rîdă cu măsură, elegant şi distant; pentru că nu s-a căciulit şi n-a primit căciulire. Curat ca un fulg, gătit şi zvelt ca o tuberoză, seriozitatea lui interioară avea adiacenţe cu melancolia eternă. Nu mi-a părut niciodată actor pe scenă: era personajul adevărat, întreg în sine însuşi, era concentrat pînă la metal.

Îi sînt dator că se purta ca un prinţ, că vorbea graiul pe care-l adunăm cu condeiul din peliniţă şi mălură, între ţiganii accentului şi ai conduitei, ca Făt-Frumos. Semeţia lui delicată n-a spus niciodată că a suferit.

Citiţi şi: Lucia Sturdza Bulandra, despre teatrul comercial: „Sistemul acela părea de necrezut!“

Îi sint dator, pentru că l-am găsit ori de cîte ori l-am căutat, invariabil, ca o carte înmînuşată în fin marochin, la locul ei, pe marginea bibliotecii, de-a curmezişul, exemplar ales, de rafinament.

Îi sînt dator pentru că ultima oară cînd l-am întîlnit, acum cîteva luni, nu i-am strîns cu destulă putere mîinile pe jumătate zburate. I-aş fi lăsat în palmă o amintire, intuiţia slovelor acestora, pe care nu le-a bănuit şi pe care nu le mai citeşte.

Pămîntule, fii îngăduitor cu acest Hamlet. După aplauzele sălilor strălucite, nu te aşterne, timpule, cu uitarea ta peste el. Lasă vîntul să-i cînte din ghitară în singurătatea lui de acum. Lasă primăvara să adune basme şi mierle împrejurul acestui descîntător. El şi-a luat şi a plecat cu ele, toate sufletele pe care le-a născocit. Lasă-ne să ne aducem aminte şi noi.

Eram dator să las să cadă o foaie pe mormînt, cu şoapta ei de hîrtie…“ – Tudor Arghezi.

Rămâneţi alături de Ziarul Metropolis, pentru a citi, în fiecare zi, până pe 14 decembrie, mari poveşti despre marii dispăruţi!

Foto cu Tony Bulandra – cinemagia

03
/07
/17

Prea adesea constatăm legăturile noastre spirituale cu Franța și greutatea de a-i categorisi pe unii scriitori. Sunt români? Sunt francezi? Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara rămân în fibra lor intimă români, dar exprimarea le e, prin excelență, de tip franțuzesc. În cazul lui Panait Istrati (1884-1935) lucrurile sunt mai complicate.

28
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Diplomația română până la Al Doilea Război Mondial a dat câteva nume de rezonanță în lumea europeană. Dacă Nicolae Titulescu e președinte în două sesiuni ale Societății Națiunilor, Grigore Gafencu (1892-1957) s-a făcut cunoscut și respectat în exterior mai ales ca exilat.

22
/06
/17

În februarie 1938, vocea Mariei Tănase răsuna pentru prima dată „pe viu" la Radio România, într-un program de cântece româneşti, la emisiunea „Ora satului". Douăzeci de ani mai târziu, celebră deja, Maria Tănase era invitată din nou la microfonul Radioului, să vorbească despre locul în care s-a născut şi despre cântecele sale. Autorul interviului a rămas anonim, ca şi violonistul care cântă discret în fundal.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

12
/06
/17

Avea 15 cărţi publicate când a fost dat afară de la catedra de logică și metafizică, din Universitatea București, pe motiv de pornografie în literatură. Mircea Eliade a plecat în străinătate ca diplomat, iar în 1945, când a fost exclus din diplomația română, numărul cărților publicate ajunsese la 25.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

07
/06
/17

Într-o zi de 8 iunie (2007) se stingea din viață, pe un pat de spital, suferind de ciroză, Adrian Pintea. Avea doar 53 de ani, o vârsta la care ar mai fi avut multe de spus în teatru și film. Actorul a plecat din această lume neîmplinindu-și un vis.

06
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Puține sunt domeniile unde românii, în țară sau în străinătate, să nu se fi manifestat deplin, să fi ”făcut dâră” în domeniu ori să ajungă chiar înainte-mergători. Vlaicu Ionescu (1922-2002) a urmat filosofia la București, apoi Conservatorul de muzică și Școala de pictură bisericească a Patriarhiei.

05
/06
/17

Sub acest titlu, „Elogiu satului românesc”, scriitorul, filozoful și diplomatul Lucian Blaga rostea în urmă cu 80 de ani (5 iunie 1937) , în aula Academiei Române, discursul de receptie ca membru al Academiei Române.

29
/05
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învățați nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieșea în evidență câte un personaj poliglot, diplomat, cu știința relațiilor sociale. Așa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol și poate la Padova, el dobândește o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însușindu-și în același timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.