Tony Bulandra: secretele unui actor de top
https://www.ziarulmetropolis.ro/tony-bulandra-secretele-unui-actor-de-top/

MEMORIA CULTURALĂ Omul de teatru Tony Bulandra, actor, organizator, director de trupă, animator, director de scenă, a trăit între 1881 şi 1943. În cartea „Amintiri… Amintiri…“, actriţa Lucia Sturdza Bulandra a explicat de ce a avut soţul ei atâta succes în carieră.

Un articol de Corina Vladov|17 noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ Omul de teatru Tony Bulandra, actor, organizator, director de trupă, animator, director de scenă şi soţ al Luciei Sturdza, a trăit între 1881 şi 1943. În cartea „Amintiri… Amintiri…“, actriţa Lucia Sturdza Bulandra l-a portretizat pe soţul ei, aşa cum şi l-au amintit şi colaboratorii săi, ca pe un actor care a jucat la acelaşi nivel artistic, indiferent de anvergura partiturii. Chiar şi soţia lui s-a întrebat în ce consta secretul succesului acestui actor, care o suprindea mereu, chiar dacă că îi divulgase multe dintre tehnicile lui.

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor.

Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Atuurile unui mare actor

„Am stat uneori în sală în timp ce juca şi m-am simţit fermecată de sonoritatea vocii sale, de dicţiunea perfectă, de uşurinţa debitului, de lipsa de artificialitate şi de trăirea intensă a stărilor sufleteşti întru totul adaptate vîrstei personajului sau mediului în care se petrecea acţiunea.

Am urmărit armonizarea gesturilor şi atitudinilor sale cu caracterul personajelor reprezentative ale atîtor timpuri: într-un fel gesticula în Cidul şi altfel în Karl Heinz. S-ar părea ciudat că trebuia să asist la repetiţii şi spectacole pentru a putea să înregistrez mai bine diferitele aspecte şi amănunte ale interpretărilor atît de variate pe care le-a realizat Tony Bulandra.

Şi totuşi, e adevărat; acasă, Tony nu-şi învăţa rolurile cu voce tare. Noi discutam împreună conţinutul textelor, analizam caracterele diferitelor personaje ale piesei, mai întîi pe fiecare în parte, apoi în interdependenţa lor. Stabileam punerea în scenă“, scria Lucia Sturdza Bulandra.

Citiţi şi: Lucia Sturdza Bulandra: poveşti despre femeile care au inspirat-o

Tony Bulandra controla toate mecanismele care îl puteau face să strălucească pe scenă. „Tony desena decorurile; fixa dimensiunile cu atîta precizie, încît niciodată un decor ieşit din atelierele de tîmplărie şi adus pe scenă n-a necesitat vreo modificare, aşa cum se întimplă de multe ori, cînd flancuri întregi trebuie suprimate ca inutile, sau cînd trebuie adăugate panouri unui decor prea mic.

De fapt, acasă, împreună, trăiam întreg conţinutul pieselor, punerea în scenă, intenţiile autorului; ştiam ce mobilă ne trebuie, ce perdele etc. Insist asupra atîtor amănunte, pentru a lămuri faptul că Tony şi cu mine ne integram muncii teatrale în tot complexul şi generalitatea ei.

Dar pentru compunerea rolurilor ce avea de interpretat, pentru memorizarea textelor, acasă nu l-am auzit pe Tony rostind replicile, decît atunci cînd mă ruga să-l ascult, pentru a-şi da seama dacă le-a memorizat perfect“.

tony bulandra

Tony Bulandra

Cum a reuşit Tony Bulandra să fie un actor de top? Lucia Sturdza Bulandra explică: „Ceea ce l-a ajutat pe Tony în munca lui teatrală a fost cultura generală, dobîndită mai întîi la Conservator şi pe urmă la Paris, necontenit lărgită prin urmărirea tuturor manifestărilor de artă: reprezentaţii ale actorilor străini, expoziţii de pictură şi sculptură, sport etc.

Toate la un loc completau baza artistică în care se împleteau darul înnăscut şi dragostea pătimaşă pentru artă. Simpatia ce iradia din el l-a ajutat mult să cucerească publicul care întotdeauna se lasă atras de adevăr, frumuseţe şi lumină“.

Tudor Arghezi, despre Tony Bulandra, în „Bilete de papagal“ – text reprodus de Lucia Sturdza Bulandra, în cartea ei, „Amintiri… Amintiri…“

„Îi sînt dator, cînd frunzele încep să se ivească, să las o foaie să-i cadă din caiet pe mormînt. Îi sînt dator pentru că l-am ascultat pe vremuri corect şi sobru în personajul jucat, pentru că l-am văzut trăindu-se pe scenă cu încredinţare.

Cîteodată, identic întotdeauna, l-am acuzat de monotonie, atunci cînd el avea dreptul de personalitate la ea — şi m-am căit, îi sînt dator şi pentru această întristare dator.

Îi sînt dator pentru cavalerismul lui, pentru linia neîntreruptă a unei vieţi, realizată pe un concept. Se vedea în el un decalc — de pe voinţă şi această izbutire a unui om e o nobleţă. Nu ştiu cîţi oameni merită elogiul bărbatului echilibrat pe moral.

Îi sînt dator pentru că ştia să umble, să salute şi să rîdă cu măsură, elegant şi distant; pentru că nu s-a căciulit şi n-a primit căciulire. Curat ca un fulg, gătit şi zvelt ca o tuberoză, seriozitatea lui interioară avea adiacenţe cu melancolia eternă. Nu mi-a părut niciodată actor pe scenă: era personajul adevărat, întreg în sine însuşi, era concentrat pînă la metal.

Îi sînt dator că se purta ca un prinţ, că vorbea graiul pe care-l adunăm cu condeiul din peliniţă şi mălură, între ţiganii accentului şi ai conduitei, ca Făt-Frumos. Semeţia lui delicată n-a spus niciodată că a suferit.

Citiţi şi: Lucia Sturdza Bulandra, despre teatrul comercial: „Sistemul acela părea de necrezut!“

Îi sint dator, pentru că l-am găsit ori de cîte ori l-am căutat, invariabil, ca o carte înmînuşată în fin marochin, la locul ei, pe marginea bibliotecii, de-a curmezişul, exemplar ales, de rafinament.

Îi sînt dator pentru că ultima oară cînd l-am întîlnit, acum cîteva luni, nu i-am strîns cu destulă putere mîinile pe jumătate zburate. I-aş fi lăsat în palmă o amintire, intuiţia slovelor acestora, pe care nu le-a bănuit şi pe care nu le mai citeşte.

Pămîntule, fii îngăduitor cu acest Hamlet. După aplauzele sălilor strălucite, nu te aşterne, timpule, cu uitarea ta peste el. Lasă vîntul să-i cînte din ghitară în singurătatea lui de acum. Lasă primăvara să adune basme şi mierle împrejurul acestui descîntător. El şi-a luat şi a plecat cu ele, toate sufletele pe care le-a născocit. Lasă-ne să ne aducem aminte şi noi.

Eram dator să las să cadă o foaie pe mormînt, cu şoapta ei de hîrtie…“ – Tudor Arghezi.

Rămâneţi alături de Ziarul Metropolis, pentru a citi, în fiecare zi, până pe 14 decembrie, mari poveşti despre marii dispăruţi!

Foto cu Tony Bulandra – cinemagia

08
/09
/16

„Dan Spătaru era fermecător, semăna cu Alain Delon, în plus, avea un timbru deosebit, dar, în vremurile acelea, cultul personalităţii era practic inexistent. El îşi vedea de meserie şi privea succesul extraordinar de care se bucura, ca pe o recompensă firească a muncii lui. Tot ce cânta el devenea şlagăr (...)” - Margareta Pâslaru.

07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

05
/09
/16

„Nu voi fi un rock star, voi fi o legendă.” - Freddie Mercury. Artistul născut în Zanzibar, considerat unul dintre cei mai mari cântăreţi de muzică rock din istorie, ar fi împlinit astăzi 70 de ani. O vârstă la care Freddie Mercury, liderul formației britanice Queen, nu şi-ar fi dorit să ajungă: „Nu mă aştept să ajung la bătrâneţe. Mi-e totuna ce va fi. Ar fi plicticos să trăiesc până la şaptezeci de ani”.

02
/09
/16

Concepţia strămoşilor noştri despre igiena corporală era puţin deosebită de a noastră. Ea nu intra în practica cotidiană, ci se transforma într-un eveniment plăcut, săptămânal ori şi la răstimpuri mai mari.

29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

16
/08
/16

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

16
/08
/16

Într-o zi de 16 august (1977) înceta din viaţă Elvis Presley, sex-simbol, legendă vie a muzicii, Regele Rock and Roll-ului şi unul dintre cei mai iubiți artiști ai tuturor timpurilor. Moartea lui Elvis a iscat mii de supoziții și investigații, care mai de care mai fanteziste. Potrivit raportului medico-legal, artistul a fost găsit zăcând în propria vomă, în baia reședinţei sale din Graceland.

09
/08
/16

Astăzi, 9 august, de la ora 15.15, sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi adus în țară, urmând să fie depus, apoi, la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta și a Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor statului și a membrilor Casei Regale. De marți, ora 17,00, până miercuri, ora 18,30, sicriul cu trupul neînsuflețit al Reginei Ana va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș.

01
/08
/16

Aşezat pe malurile Dâmboviţei, cu un sol nisipos şi pânza freatică la suprafaţă, oraşul n-a putut beneficia, sute de ani de construcţii înalte; când au fost totuşi ridicate, s-au crăpat, s-au prăbuşit şi ruinat în urma cutremurelor, a invaziilor străine ori a nepăsării locuitorilor.