TOP 10 cele mai mari CONTROVERSE artistice ale anului 2012
https://www.ziarulmetropolis.ro/top-10-cele-mai-mari-controverse-artistice-ale-anului-2012/

Potrivit topului realizat de bbc.co.uk, anul 2012 a fost unul marcat de câteva controverse majore în lumea artelor şi a culturii. Unele dintre ele au avut însă un impact destul de mic în afara ţărilor în care s-au produs, dar altele au căpătat o veritabilă notorietate mondială. Un astfel de eveniment a fost arestarea, procesul şi […]

Un articol de Andrada Văsii|28 decembrie 2012

Potrivit topului realizat de bbc.co.uk, anul 2012 a fost unul marcat de câteva controverse majore în lumea artelor şi a culturii. Unele dintre ele au avut însă un impact destul de mic în afara ţărilor în care s-au produs, dar altele au căpătat o veritabilă notorietate mondială.

Un astfel de eveniment a fost arestarea, procesul şi trimiterea la închisoare a trei membre din trupa rusească protestatară Pussy Riot. În februarie, cinci membre ale acestei trupe au organizat „o rugăciune punk” într-o catedrală din Moscova, prin care cereau Fecioarei Maria să îl alunge de la putere pe preşedintele Vladimir Putin. Procesul şi condamnarea la închisoare a celor trei muziciene – Ekaterina Samuţevici, Maria Alehina şi Nadejda Tolokonnikova – au stârnit valuri de proteste şi marşuri de susţinere în lumea întreagă.

În martie, cercetătorii italieni au descoperit ceea ce păreau să fie, potrivit spuselor lor, posibilele urme ale unei opere de Leonardo Da Vinci ascunsă sub fresca „Bătălia de la Marciano”, de Giorgio Vasari, expusă în Palazzo Vecchio din Florenţa. Eşantioanele minuscule, extrase cu ajutorul unor mici găuri forate în frescă, au evidenţiat acelaşi tip de pigment negru folosit în celebrul tablou „Mona Lisa” realizat de Leonardo Da Vinci, a anunţat şeful acestui proiect, Maurizio Seracini. Mulţi experţi în artă au contestat această afirmaţie şi au semnat o petiţie prin care au solicitat oprirea investigaţiilor, susţinând că acele foraje riscă să distrugă fresca lui Vasari.

 

Cântăreţul pop sud-coreean Psy a busculat lumea întreagă cu videoclipul piesei sale „Gangnam Style”, devenit primul clip din istorie care a depăşit pragul de 1 miliard de vizualizări pe site-ul YouTube. Chiar şi artistul disident chinez Ai Weiwei a postat un videoclip cu el însuşi şi câţiva prieteni în care parodiau celebrele mişcări inspirate din rodeo şi călărie făcute de Psy în clipul său. Purtând o pereche de cătuşe, artistul chinez pare că a dorit să ironizeze astfel regimul comunist din ţara lui, care l-a încarcerat vreme de două luni în 2011, după ce îl acuzase de evaziune fiscală. Artistul britanic Anish Kapoor a înregistrat propria versiune de parodie a aceluiaşi clip, pentru a-şi exprima sprijinul faţă de colegul său de breaslă din China.

 

În august, Cecilia Gimenez, o octogeneră din Spania, a obţinut o celebritate nedorită, atunci când a încercat să restaureze după propria pricepere o frescă cu Iisus Hristos, foarte preţuită în ţara ei. Fresca „Ecce Homo”, de Elias Garcia Martinez, a decorat zidurile bisericii Sanctuarul Milei din apropiere de Zaragoza de peste 100 de ani. Versiunea restaurată realizată de Cecilia Gimenez – o încercare eşuată – a stârnit amuzamentul internauţilor din lumea întreagă, cu atât mai mult cu cât octogenara spaniolă nu părea deloc să se căiască şi a susţinut fără încetare că a avut permisiunea preotului din localitate pentru a efectua acea restaurare.

 

Cea mai recentă operă semnată de controversaţii fraţi Jake şi Dinos Chapman, expusă într-o galerie din Lancashire, a fost considerată „lipsită de gust” şi „fără niciun fel de valoare artistică”. Lucrarea fraţilor Chapman îl prezintă pe Adolf Hitler sub forma unui ornament pentru jocul de mini-golf, având o gaură ce permite trecerea mingii de golf. Curatorul galeriei susţine că opera în cauză are scopul de a îl „ridiculiza” pe dictatorul nazist.

 

Opera „The Lady of The North” sau „Northumberlandia” – având o înălţime de 34 de metri şi o lungime de 400 de metri – a fost dezvelită în septembrie. Această operă de artă, creată de artistul Charles Jencks, a fost realizată ca parte integrantă a peisajului din localitatea Cramlington din Northumberland. Această sculptură uriaşă a fost realizată din 1,5 milioane de tone de pietriş, roci, sol şi argilă, fapt care i-a atras porecla de „Slag Alice”. Creatorii ei au sperat că ea va rivaliza în ceea ce priveşte popularitatea cu mult mai cunoscuta lucrare „Angel of the North”, aflată la circa 20 de kilometri distanţă, înGateshead.

 

 

Cariera ei de peste trei decenii a fost de multe ori marcată de controverse şi proteste, iar în 2012, Madonna a arătat din nou că nu îi este frică de aceste lucruri. În noul ei turneu mondial, cântăreaţa americană în vârstă de 53 de ani şi-a arătat un sân la Paris, fesele la Roma, a militat pentru eliberarea din închisoare a trupei Pussy Riot la Moscova şi pentru toleranţă în Franţa, folosind imaginea liderului local al partidului Frontul Naţional, Marine Le Pen, peste care era suprapusă o svastică. Însă folosirea de către Madonna a unor arme de foc şi a unor imagini cu arme de foc, în concertele susţinute după masacrul armat dintr-un cinematograf din Colorado, soldat cu 12 morţi, a fost evenimentul care i-a supărat cel mai tare pe fanii ei americani.

 

 

În octombrie, Vladimir Umanets, fondatorul mişcării artistice „Yellowism”, şi-a scris numele pe pictura „Black on Maroon”, de Mark Rothko, expusă la muzeul Tate Modern din Londra. Acest artist de origine poloneză a pledat vinovat în procesul în care a fost acuzat de distrugere criminală a unei opere de artă şi a fost condamnat la doi ani de închisoare. Experţii sunt de părere că pictura ar avea nevoie de 18 luni de muncă pentru a putea fi restaurată, iar costul operaţiunii ar fi de 200.000 de lire sterline. La începutul acestui an, tabloul „Orange, Red, Yellow”, de Mark Rothko, s-a vândut cu 53,8 milioane de lire sterline, stabilind un record de preţ pentru operele acestui artist.

 

 

Artistul Damien Hirst, recompensat cu prestigiosul Turner Prize, i-a încântat şi i-a frustrat în egală măsură pe rezidenţii localităţii Ilfracombe din comitatul Devon, prin sculptura „Verity”, o statuie din bronz înaltă de 20 de metri, ce reprezintă o femeie goală şi însărcinată, care are braţul stâng ridicat, în care ţine o sabie. Această operă uriaşă, ce are o greutate de 25 de tone, a ajuns în portul oraşului, purtată de un camion de mare tonaj, în luna octombrie. Descrisă de unii ca fiind „minunată” şi „fantastică”, iar de alţii ca fiind „îngrozitoare” şi „oribilă”, sculptura le va oferi localnicilor destul de mult timp pentru a se obişnui cu ea, întrucât opera reprezintă un împrumut al artistului pentru această comunitate, unde va rămâne pentru cel puţin 20 de ani.

 

 

 

 

Sursa: Mediafax

19
/10
/15

Timp de șase decenii, pana lui Sadoveanu a dăruit lumii peste 100 de volume în care a cugetat despre oameni, despre viaţă, despre natură, într-o limbă viu colorată. „Neamul Şoimăreştilor”, „Hanul Ancuţei”, „Baltagul” sunt dovada unui fel de a povesti care rămâne etern. Scriitorul şi omul politic s-a născut pe 5 noiembrie 1880, la Paşcani, şi a decedat pe 19 octombrie 1961, la Vânători-Neamţ.

19
/10
/15

Teatrul Țăndărică este invitat, pentru al cincilea an consecutiv, să joace în cadrul Festivalului Național de Teatru, fiind singurul teatru de animație care a participat, de-a lungul anilor, în FNT. La ediţia 2015, acesta va fi prezent în FNT cu spectacolul pentru tineri şi adulţi, Adunarea Păsărilor, de Farid Uddin Attar, în regia lui Cristian Pepino, care este reluat într-o formulă nouă la 20 de ani de la prima punere în scenă la Teatrul Ţăndărică.

19
/10
/15

Romeo şi Julieta, Războiul, Ubuzdup!, Viaţa e suferinţă, Spargerea, Somnoroasa aventură sau Aventurile unui bărbat extrem de serios, Slugă la doi stăpâni şi multe alte spectacole, în această săptămână, pe scenele teatrelor din Capitală.

19
/10
/15

Controversatul regizor francez de origine argentiniană Gaspar Noé revine la București la cinci ani după ce a fost invitatul special al Les Films de Cannes à Bucarest (23 – 29 octombrie). Acesta își va prezenta cel mai recent film, melodrama sexuală 3D Love, proiectată în afara competiției la Cannes și interzisă minorilor.

19
/10
/15

Filmul biografic "Steve Jobs", portret în trei acte al fondatorului Apple, regizat de Danny Boyle și avându-l în rolul principal pe Michael Fassbender, a încheiat duminică a 59-a ediție a Festivalului de Film de la Londra. Al doilea film despre Steve Jobs este ecranizarea biografiei autorizate scrise de Walter Isaacson de către scenaristul de succes Aaron Sorkin, câștigător al premiului Oscar pentru scenariul peliculei "The Social Network".

19
/10
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, “Acasă la tata”, va fi lansat de Mandragora în cinematografele din România luna viitoare, pe 6 Noiembrie. Pelicula a avut premiera internațională în cadrul celei de-a 21–a ediții a Festivalului de Film de la Sarajevo.

18
/10
/15

Cine nu-şi mai aminteşte de „Bădia”, actorul care a jucat în  “Drumul oaselor”,  „,Păcală se întoarce”, ”Dumbrava minunată” sau „Cireşarii” ? Actorul care a stat zece ani prin puşcării, a scris poezii, epigrame, o piesă de teatru şi a jucat în filme roluri memorabile?

18
/10
/15

Luni, 19 octombrie, de la ora 18.00, la Cinema Studio (Bd. Magheru 29) din Bucureşti, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Zilelor Filmului German, va avea loc premiera filmului documentar Le beau danger, regizat de René Frölke, şi dedicat prozatorului şi eseistului român Norman Manea cu ocazia împlinirii vîrstei de 75 de ani.

17
/10
/15

Zalabam, zalabam, zalabam! În apropierea Haloween-ului, Hârca face jocurile! Hârca trage sforile! “Hârca se întoarce” cu surprize! Miercuri, 28 octombrie, la ora 20.00, la Teatrul Elisabeta, spectatorii vor avea parte de o reprezentanție specială. Tot atunci, actorii Alexandru Suciu (alias Vlad) și Bogdan Talașman (alias Bâzu) se vor lupta, fiecare cu „armele” lui, pentru iubirea frumoasei Viorica (Diana Dumitrescu).

16
/10
/15

Nu, nu am de gând să vorbesc despre mirese şi nunţi, ci despre două discuri în aparenţă antagonice tocmai prin faptul că vin din partea a doi muzicieni foarte diferiţi, cu o experienţă foarte diferită. Totuşi, un lucru le uneşte: calitatea intrinsecă a muzicii de pe aceste două discuri. Protagoniştii sunt violonistul Ithzak Perlman şi compozitorul Max Richter.

16
/10
/15

O scrisoare scrisă de Wolfgang Amadeus Mozart unui prieten austriac, botanist de renume, a fost vândută în SUA pentru suma de 217.000 de dolari. În misiva de o pagină, scrisă în limba germană și nedatată, dar compusă probabil în iulie sau în august 1786, Mozart (1756-1791) îi cere prietenului său Nikolaus Joseph von Jacquin să îi restituie trei partituri prin curier.

16
/10
/15

Începând de astăzi şi până pe 25 octombrie, la Cluj se desfăşoară cea de-a șaptea ediție a festivalului Comedy Cluj. Din programul festivalului fac parte şi 5 filme distribuite în România de Independenta Film: La Famille Belier, Une heure de tranquillite, Le tout nouveau testament, La Rancon de Gloire şi Queen and Country.

16
/10
/15

Între 23 și 29 octombrie, la Cinema PRO, Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco, vor rula câteva dintre cele mai aplaudate filme de la Cannes, unele distinse cu marile premii – Dheepan (Palme d’Or), The Lobster (Premiul Juriului), The Assassin (Premiul pentru Regie), Chronic (Premiul pentru scenariu), maratonul de 338 de minute Arabian Nights, Tale of Tales (cu Salma Hayek și Toby Jones), Louder than Bombs, Mustang (un „The Virgin Suicides” în versiune orientală), La tierra y la sombra (Camera d’Or). Biletele pentru Les Films de Cannes à Bucarest au fost puse în vânzare pe Eventbook.ro și la casieriile cinematografelor în care va avea loc Les Films de Cannes à Bucarest.

16
/10
/15

Vineri, 16 octombrie, Marina Constantinescu deschide noul sezon Nocturne cu poveşti despre Aferim!, dar şi despre actorul care vine din lumea teatrului şi care a cunoscut faima datorită filmului. De la ora 23.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+