Top 5 cele mai așteptate expoziții din Europa din toamna aceasta
https://www.ziarulmetropolis.ro/top-5-cele-mai-asteptate-expozitii-din-europa-din-toamna-aceasta/

Perturbată de măsurile impuse de pandemia COVID-19, viaţa culturală din toată lumea face eforturi să se întoarcă la normal.

Un articol de Dana Ionescu|11 septembrie 2020

Nenumărate evenimente au fost anulate, dar instituțiile depun eforturi pentru restabilirea normalității. Și viața expozițională se străduiește să țină pasul cu vremurile. Deși s-au suspendat și s-au anulat manifestări importante, unele au rămas pe agendă și au cu ce să atragă publicul.

Ziarul Metropolis vă propune un top 5 al celor mai așteptate expoziții din Europa din toamna anului 2020.

1.

„Matisse, comme un roman”, Centre Pompidou, Paris.

Cu ocazia celor 150 de ani de la nașterea importantului pictor francez, Centre Pompidou nu pregătește o expoziție academică, ci una care să pună în lumină legătura dintre pictura lui și literatură, dintre pictor și diferiți scriitori din cercul său. Cei care vor merge la evenimentul de la Palatul Beaubourg din Paris în perioada 21 octombrie 2020 – 22 februarie 2021 vor vedea cea mai mare expoziție Matisse organizată în Franța după cea care a avut loc la Grand Palais în 1970. Viața și opera lui prezentate, așa cum anunță și titlul, ca un roman, unul în nouă capitole, vor fi reconstituite prin expunerea a diferite creații aflate în proprietatea centrului, într-un discurs integrator, amplu, care privește din multiple perspective arta lui Matisse.

2.

„Andy Warhol”, Tate Modern, Londra.

Până în 15 noiembrie, cine ajunge la Londra poate vizita prima retrospectivă importantă Andy Warhol organizată la Tate Modern în ultimii douăzeci de ani. Marilyn Monroe și Coca-Cola în imagini iconice, precum și lucrările cu celebrele cutii de supă Campbell i-au asigurat artistului un loc în posteritate și au fost incluse în expoziție. De asemenea, vizitatorii vor putea vedea și creații mai puțin cunoscute, unele dintre ele expuse acum pentru prima dată în Marea Britanie. 25 de lucrări din seria „Ladies and Gentlemen” se văd acum pentru prima dată după treizeci de ani, au anunțat organizatorii, care consideră oportună această retrospectivă a unei opere care a provocat prezentul și a schimbat semnificativ istoria artei.

3.

„Kimono: Kyoto to Catwalk”, Victoria and Albert Museum, Londra.

Tot în capitala Marii Britanii se mai poate admira, până pe 25 octombrie, un adevărat eveniment: prima mare expoziție de chimonouri din Europa. De la 1600 până în zilele noastre, acest obiect vestimentar simbolic a parcurs un drum lung, în Japonia, dar și în alte părți și pe el îl reflectă expoziția. Peste 300 de exponate prezintă atât dimensiunea simbolică, cât și dimensiunea practică, modernă, flexibilă a acestei piese vestimentare. De la rarități din secolele XVII-XVIII, care nu au mai fost prezentate în Marea Britanie până acum, se trece la costume de scenă și creații contemporane, semnate de Yves Saint Laurent sau Alexander McQueen.

4.

„Klimt Inspired by Monet, Van Gogh, Matisse…”, Muzeul Van Gogh, Amsterdam.

Din 2 octombrie 2020 până în 10 ianuarie 2021 se poate admira la Amsterdam o expoziție care se anunță cât se poate de tentată. Pe urmele pictorului austriac Gustav Klimt au pornit istoricii de artă de la Muzeul Van Gogh și cu cei de la „Belvedere” din Viena, urmărind să le arate vizitatorilor ce se află dincolo de splendorile din tablourile lui Klimt, ce fel de influențe se deslușesc în pictura lui și cum se explică ele, anunță dailyartmagazine.com. De la lucrări tip pastel la creații de avangardă și spectaculoase portrete de femeie, expoziția va cuprinde o serie consistentă de lucrări semnate de Gustav Klimt, alături de tablouri pictate de artiști importanți ai epocii moderne.

5.

„Gabrielle Chanel, manifeste de mode”, Palatul Galliera, Paris.

Pe 1 octombrie se va redeschide, în capitala Franței, Palatul Galliera, cunoscut și ca Muzeul Modei. Cu această ocazie  va avea loc și vernisajul expoziției „Gabrielle Chanel, manifeste de mode”, care își va aștepta vizitatorii până pe 14 martie 2021. Casa Chanel, care a finanțat lucrările de reabilitare a cunoscutului edificiu, va propune o expoziție în care să se poată admira cele mai importante piese vestimentare semnate de celebra creatoare de modă – de la costumul din anii 1950 la cunoscutele ei modele de rochii. Alături de creații Chanel, vizitatorii vor vedea și exponate semnate de alți creatori, relevante pentru viziunea Chanel despre modă: accesorii și parfumuri. Iar la expoziție nu sunt așteptați numai cunoscătorii, ci mai ales publicul larg, interesat să pătrundă în lumea unei creatoare care a schimbat istoria vestimentației.

23
/08
/22

Cel mai nou proiect inițiat de compania de teatru independent Vanner Collective, „Cele care nu se văd” prezintă 10 personaje feminine din literatura română, întâmplător create de bărbați, care, reimaginate prin perspectiva a 10 fotografe, sparg stereotipurile în care au fost integrate inițial. Instalația fotografică mai poate fi văzută până pe 2 septembrie, de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00 la Sala Acvariu a Muzeului Național al Țăranului Român.

23
/08
/22

Sala Omnia așa cum nu a fost văzută niciodată! Concepută de colectivul artistic austriac mutual loop special pentru acest spațiu cu un trecut deloc liniștit, instalația imersivă și interactivă „Omission Possible” deschide în mod cu totul excepțional această clădire aproape uitată, într-un demers care chestionează percepția omului contemporan asupra efectelor trecerii timpului peste construcții și simboluri istorice.

19
/08
/22

Ai Weiwei, unul dintre cei mai mari artiști ai secolului XXI, rememorează istoria vieții sale și a tatălui său în volumul autobiografic „1000 de ani de bucurii și dureri” (Editura Trei, 2022), oferind în același timp o captivantă incursiune în istoria recentă a Chinei.

09
/08
/22

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea primului academician provenit din rândul artiștilor plastici, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores, organizează prima ediție a Concursului Internațional de arte plastice „Gheorghe Petrașcu”.

21
/07
/22

Deși am trecut prin doi ani de pandemie, iar anul 2022 a început cu un război, oamenii de bine continuă să se mobilizeze pentru a-i susține pe cei în nevoie. În primele șase luni ale acestui an, pe platforma Galantom s-au făcut 10.707 donații, în valoare totală de 1.620.231 lei. Donațiile au fost strânse în cadrul a 1.241 de campanii individuale inițiate de oameni de bine, galantomi, care și-au mobilizat apropiații pentru cauzele în care cred cu tărie.