TOP Cele mai bune filme românești din 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/top-cele-mai-bune-filme-romanesti-din-2019/

ANALIZĂ A fost un an cu de toate pentru cinematografia română: succese internaţionale, apariţia unor noi voci promiţătoare, cineaşti care se reinventează, prelungiri reuşite ale realismului Noului Val, epigonism, insistenţa pe tema comunismului, filme de public, dar şi un scandal în jurul concursului organizat de Centrul Naţional al Cinematografiei.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 decembrie 2019

E dificil de făcut o analiză exhaustivă a anului cinematografic românesc 2019. Oricât ar putea părea de paradoxal sau de surprinzător pentru cineva din afară, cinematografia română, cu toate problemele ei vechi (de la banii prea puțini și până la lipsa sălilor pentru filme de autor), este suficient de dinamică și de diversă pentru a îngreuna realizarea unui portret complet.

Sunt câteva filme care atrag atenția, fie prin reușita în câte un festival, fie prin succesul la public (un succes care e, bineînțeles, relativ atunci când îl raportăm ce se întâmplă în alte țări). Însă dincolo de ele pot fi găsite câteva zeci de titluri care fie trec cvasi-neobservate prin cinematografe, fie nu ajung deloc în săli, fiind văzute doar prin festivaluri, la televiziune sau în diverse proiecții, așa cum se întâmplă cu unele documentare și, bineînțeles, cu scurtmetrajele.

În plus, distribuția în cinematografe nu este foarte coerentă și nici previzibilă: filme care au avut premiera mondială în 2018 au ajuns în săli abia în acest an, la fel cum filme prezentate în festivaluri străine în 2019 vor da testul publicului român abia anul viitor.

Pe plan internațional, filmul românesc pare să fi avut un nou an bun, chiar dacă nu a existat niciun mare premiu. Fiecare festival de prestigiu a avut cel puțin un titlu din România, inclusiv Berlin, Cannes, Veneția și Locarno, ceea ce este un moment istoric. Acest fapt merită salutat, dar trebuie și contextualizat: festivalurile sunt într-o concurență dementă după premiere mondiale și, în plus, programează la fiecare ediție zeci sau sute de filme, așa că e loc cam pentru toată lumea.

„Monștri.”, debutul lui Marius Olteanu, a fost bine primit la Berlinale, în secțiunea Forum, iar apoi a avut un spectaculos traseu festivalier, care a însemnat și premiul pentru cel mai bun film la Sofia. Corneliu Porumboiu a intrat cu „La Gomera” în premieră în competiția de la Cannes, festivalul care l-a lansat și consacrat. După foarte mult timp, Veneția și-a deschis selecția și pentru un lungmetraj românesc – documentarul „colectiv”, de Alexander Nanau, proiectat în afara competiției (filmul nu a avut în 2019 nicio proiecție în România, ci doar în festivaluri în străinătate, așa că va fi comentat anul viitor).

La Locarno, noul film al Ivanei Mladenovic, „Ivana cea Groaznică”, a fost inclusiv în competiția pentru tinerii regizori, Cineasti del presente, unde a și câștigat un premiu special al juriului. La Karlovy Vary, cinematografia română a fost reprezentată de „Arest”, de Andrei Cohn, în competiția East of the West.

O selecție foarte importantă a fost obținută de Anca Damian: noul ei lungmetraj de animație, „Călătoria fantastică a Maronei”, a fost în competiția de la Annecy. Iar în decembrie a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, la categoria animație. Asta după ce, la începutul anului, scurtmetrajul ei de animație „Telefonul” a fost selectat la Sundance.

Festivalul de la Sarajevo, un eveniment care și-a tot pierdut din strălucire, a făcut o obișnuință din a aduce în competiție cel puțin două titluri românești. În 2019, a fost cazul noului film al lui Cătălin Mitulescu, „Heidi”, selecție care reprezintă totuși o retrogradare pentru un regizor ce altădată își găsea loc la Cannes, și al debutului regizorului Radu Dragomir, „Mo”. Tot la Sarajevo, dar în competiția de documentare, au fost „Fata de aur”, de Denisa Morariu-Tamaș și Adrian Robe (disponibil pe HBO Go), și „Grădina sovietică”, de Dragoș Turea, co-producție Republica Moldova-România.

Dintre festivalurile importante ale toamnei, San Sebastian a ocolit de data asta cinematografia română. Filmul românesc a fost totuși prezent la Varșovia: „5 minute”, noul lungmetraj al lui Dan Chișu, a concurat în competiția principală, iar „Cărturan”, debutul lui Liviu Săndulescu, în competiția paralelă, 1-2, după ce avusese premiera mondială la Busan. „Zavera”, noul lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, și-a găsit loc numai la Festivalul de la Cairo, iar „Urma”, debutul în regia de lungmetraj al actorului Dorian Boguță, a fost la Festivalul Internațional de Film Francofon de la Namur.

Sfârșitul de an a venit cu anunțul că documentarul „Acasă”, de Radu Ciorniciuc, va merge la Sundance, în ianuarie. Și este de așteptat ca Festivalul de la Berlin să anunțe de asemenea câteva filme românești: cu siguranță „Malmkrog”, de Cristi Puiu, și posibil „Tipografic Majuscul”, de Radu Jude. Prin urmare, va fi un început de an promițător.

Primele luni din 2020 vor aduce în cinematografe următoarele filme: „Dragoste 2. America” (2018), de Florin Șerban, documentarul independent „Superhombre”, de Lucian Mircu și Mircea Gherase, „Tipografic Majuscul” (2020), de Radu Jude, „Miami Bici” (2020), de Jesús del Cerro, „colectiv” (2019), de Alexander Nanau, „Urma” (2019), de Dorian Boguță, „Ivana cea Groaznică” (2019), de Ivana Mladenovic, și „5 minute” (2019), de Dan Chișu.

La capitolul scurtmetraje, se impune semnalarea traseului internațional incredibil continuat și în 2019 de „Cadoul de Crăciun”, de Bogdan Mureșanu, și care a culminat cu premiul cel mare la Clermont-Ferrand, trofeul pentru cel mai bun scurtmetraj la gala premiilor Academiei Europene de Film și includerea în cele 10 scurtmetraje finaliste care intră în cursa pentru o nominalizare la Oscar, o premieră pentru un film românesc.

Trei evenimente merită de asemenea reținute: scandalul din jurul concursului de finanțare organizat de Centrul Național al Cinematografiei (am scris pe larg aici), programul amplu de cinema românesc curatoriat de Andrei Tănăsescu în cadrul Festivalului Europalia (mai multe, aici) și apariția unei noi cărți a criticului Andrei Gorzo, „Viața, moartea și iar viața criticii de film” (Editura Polirom), asupra căreia voi reveni la începutul anului viitor.

Dincolo însă de această înșiruire de selecții care poate părea impresionantă și care e relevantă în special pentru palmaresul echipelor acestor filme și pentru istoria cinematografiei române, ce rămâne din 2019? Care sunt cele mai bune titluri?

Top

1. Filmul care mi-a plăcut cel mai mult și pe care îl consider și cel mai proaspăt este „Ivana cea Groaznică”, de Ivana Mladenovic, una dintre vocile nou-apărute în cinematografia română (în 2017 lansa „Soldații. Poveste din Ferentari”). Filmul consfinţeşte probabil cea mai stimulantă schimbare a ultimilor ani: dezvoltarea unei direcţii caracterizate, formal, printr-un amestec inspirat de ficţiune şi documentar şi, tematic, printr-un intimism accentuat. Cronica pe care am dedicat-o acestui revigorant film, care va ajunge în cinematografe abia anul viitor, dar care a avut deja 2-3 proiecții în România, poate fi găsită aici.

2. Din aceeași direcție fertilă face parte și „Touch Me Not”, de Adina Pintilie, care a câștigat în 2018 la Berlin atât Ursul de Aur, cât și premiul de debut, dar care abia în acest an a intrat în săli. E un film radical și îndrăzneț, care îmbină de asemenea ficțiunea și documentarul și chestionează intimitatea și sexualitatea. Cronica e disponibilă aici.

3. Pe poziția a treia aș plasa „Arest”, de Andrei Cohn, care arată că estetica realistă a Noului Val încă mai poate oferi un cinema valoros, dacă e asumată până la capăt și dacă e adaptată subiectului. Un film care tratează tema trecutului comunism dintr-o perspectivă inedită în cinematografia română.

4. Aș mai reține din anul 2019 „La Gomera”, de Corneliu Porumboiu, un film de gen, neo-noir, care i-a cam luat prin surprindere pe fanii regizorului (în discuții private, mai mulți cineaști s-au declarat extrem de dezamăgiți) și care a avut parte de o receptare amestecată în rândul criticii din România (cronicile care au salutat noutatea adusă de Porumboiu au fost contracarate de texte care i-au reproșat lejeritatea, concesiile făcute cinema-ului popular și clișeele). Îl consider un film isteț și entertaining, important atât pentru cariera lui Porumboiu, cât și pentru cinema-ul românesc, și a cărui valoare va deveni mai clară în timp. Despre schimbarea pe care o aduce filmul am scris aici.

Pe locurile 5-6 aș pune „Monștri.”, debutul lui Marius Olteanu, și „Călătoria fantastică a Maronei”, animația Ancăi Damian.

7. Și aș încheia topul cu „Heidi”, de Cătălin Mitulescu, un film despre care s-a scris puțin în presa românească, iar atunci când s-a comentat, cronicile nu au fost favorabile.

……………

Dintre titlurile lansate în 2019 în cinematografe, filme onorabile, însă deloc memorabile, au fost „Parking”, de Tudor Giurgiu, „Mo”, de Radu Dragomir, și „Să nu ucizi”, de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Șarga.

„Cărturan”, de Liviu Săndulescu, și „Zavera”, de Andrei Gruzsniczki, două filme fără imaginație și fără curaj, sunt încercări ratate de a imita stilistica dedramatizării și a planului-secvență.

În 2019, au apărut trei filme pe tema închisorilor comuniste, însă doar „Arest” merită semnalat, fiind cu mult peste modestul „Cardinalul”, al veteranului regizor Nicolae Mărgineanu, și insuportabilul „Între chin și amin”, de Toma Enache.

Pretinse filme de public au fost „Faci sau taci”, de Iura Luncașu, și „Oh, Ramona!”, de Cristina Iacob, tentative lamentabile de film comercial, categorie în care pare să se înscrie și „5Gang: Un alt fel de Crăciun”, de Matei Dima, programat să intre în cinematografe la 27 decembrie.

Un fenomen interesant a fost în schimb „Maria, Regina României”, de Alexis Sweet Cahill, un film slab, siropos, mai degrabă de televiziune, dar cu o actriță bună în rol principal, Roxana Lupu, și cu 135.000 de spectatori atrași în cinematografe, datorită în special subiectului.

Anul 2019 a mai adus două filme-fantomă, filme proaste cu doar câteva proiecții, fără spectatori: „Delfin Pentagon” de Pascal Ilie Virgil şi Adrian Popovici, și „Epava” (2019), de Cornel Gheorghiţă, rateul unui regizor talentat și promițător, „Cap și pajură”, al doilea lungmetraj al lui Nicolae Constantin Tănase, dar și trei filme „independente”, adjectiv care în aceste cazuri e de fapt un eufemism pentru amatoricești, fără nicio valoare: „Lara. Aribelle și mâna destinului”, de Ciprian Ioan Iacob, „Pisica verde”, de Narcis Contantinescu, și „Valea Orbilor”, de Ioan Ionescu.

În privința documentarelor, au ajuns în 2019 în săli două filme reușite, pe care le-am comentat deja în 2018, când au putut fi văzute în festivaluri: „Distanța dintre mine și mine”, de Mona Nicoară și Dana Bunescu, și „Timebox”, de Nora Agapi.

Am scris de asemenea favorabil și despre alte două documentare lansate în cinematografe: „Jurnalul familiei -escu”, de Șerban Georgescu, și „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Claudiu Mitcu și Mihai Mincan.

Am ratat în schimb „Guvernul copiilor 3D”, de Ioana Mischie, și „Omul care a vrut să fie liber”, de Mihai Mincan și George Chiper-Lillemark, care a fost proiectat la Astra și la Les Films de Cannes à Bucarest și care ar urma să ajungă în săli în 2020.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

30
/12
/17

SPECIAL Cinema-ul de autor nu a murit, aşa cum îl deplâng cinefilii nostalgici. Se fac în fiecare an multe filme foarte bune – o arată şi topul celor mai reuşite titluri de ficţiune văzute în 2017. Poate că se găsesc mai greu, dar ele există şi aşteaptă să fie descoperite.

11
/12
/17

SPECIAL Anul 2017 nu a fost nici rău, dar nici extraordinar de bun pentru cinematografia română - nici un foarte mare film. 20 de filme de ficţiune lansate în săli, trei documentare bune, câteva prezenţe în festivaluri (însă fără Cannes), surprinzător de multe debuturi şi câţiva actori foarte tineri şi promiţători.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

30
/08
/14

Eugen Doga va susține primul său concert în aer liber la București, duminică, 31 august, la ora 18.00, în Parcul Titan. Cele mai frumoase compoziții ale sale vor putea fi ascultate în cadrul Zilei limbii române, eveniment organizat de Centrul Cultural Casa Artelor, al Primariei sectorului 3.

27
/08
/14

Suntem o societate de consum în care rareori produsele pe care le cumpărăm ne trebuie cu adevărat. Ignorăm propriile puteri și ne lăsăm controlați de reclame ascunse sub un concept. Ce facem când teatrul ne aduce toate aceste elemente pe scenă?

Page 2 of 41234