TOP Cele mai frumoase spectacole ale anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/top-cele-mai-frumoase-spectacole-ale-anului/

La sfârşit de an, vă propunem un top al celor mai frumoase 5 spectacole din Bucureşti, care au avut premiera în anul 2017. Cinci spectacole cu personalitate, cinci spectacole de cinci stele!

Un articol de Monica Andronescu|2 Ianuarie 2018

Se produce mult teatru în România, sute de spectacole pe an, atât în teatrul independent, cât și în teatrul de stat. Teatru pentru toate gusturile, teatru de artă, teatru social, se mai fac din când în când și experimente, se fac multe spectacole de entertainment de mai bună sau mai proastă calitate, se fac multe comedii și foarte puține bune, se fac multe spectacole fără motivație reală, se fac foarte puține spectacole cu adevărat valoroase.

Am ales, așadar, pentru acest top de sfârșit de an, cinci spectacole din București, câte unul din creația fiecărui regizor, pe care le considerăm cele mai frumoase și mai valoroase creații ale anului.

1.„Hamlet” de W. Shakespeare, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis.

„Hamlet” de la Teatrul Metropolis are toate datele capodoperei – care atât de rar se naște pe scenă, printre sute de spectacole călduțe, pe care le uiți imediat a doua zi. Acest „Hamlet” este unul din spectacolele care te marchează o viață. Pentru că are forța catharsis-ului – un concept perimat și neglijat în lumea noastră obsedată de sincronizare și de un nou tip de agitprop. „Hamlet”, așa cum este pus în scenă de Victor Ioan Frunză, este o montare care atinge acele zone periculoase de dincolo de conștient, activând energii pe care, doar forța catharsis-ului le poate activa. În rolul prințului Hamlet, Victor Ioan Frunză îl distribuie pe Andrei Huțuleac. Și întreaga lui personalitate artistică își va pune puternic amprenta asupra acestui Hamlet – e tenebros, e misterios, e copilăros, e ironic, teribil de ironic, e fragil și puternic în același timp, e acid, e crud, e violent, e tandru și dornic de dragoste, e revoltat, e scârbit, e nebun și atât de lucid, e obraznic și e teribil de inteligent și teribil de zbuciumat și, mai presus de toate, e trist. O tristețe metafizică pe care o lasă ca pe o amprentă în aerul pe care-l respiră și-n fiecare replică, și-n fiecare gest. Energia lui umple scena și rămâne acolo aproape palpabilă și când a ieșit, iar acesta e marele pariu al lui Hamlet în orice montare… (Foto Adriana Grand)

Foto Florin Ghioca

2.„Regele moare” de Eugène Ionesco, regia Andrei și Andreea Grosu, Teatrul Național București.

„Am fost mereu obsedat de moarte”, spunea Ionesco. „De la vârsta de patru ani, de când am știut că voi muri, angoasa nu m-a mai părăsit. E ca și cum aș fi înțeles, dintr-odată, că nu era nimic de făcut ca să scapi de ea și că nu mai era nimic de făcut în viață”.

Un text care vorbește despre experiența întâlnirii iminente cu moartea, acum, aici, într-o oră și treizeci de minute, până la sfârșitul spectacolului, un text care a prilejuit montări celebre. „Regatul” pe care-l gândesc Andrei și Andreea Grosu în Sala Mare de la Teatrul Național din București, pentru acest nou spectacol, avându-l în rolul Regelui Bérenger Întâiul pe Victor Rebengiuc este… o mică sufragerie. Iar marea dramă sau marea provocare a întâlnirii cu moartea este coborâtă în sfera profund umană, profund intimă, acolo unde „regele” și „cerșetorul” devin egali, sondând cu un amestec teribil de sadism și cinism reacțiile concrete în fața sfârșitului.

3.„Deșteptarea primăverii”, poem teatral rock după piesa lui Frank Wedekind, regia Vlad Cristache, Teatrul Mic.

Vlad Cristache nu operează o contemporaneizare forțată a textului lui Frank Wedekind, un text scris la sfârșit de secol al XIX-lea ca un răspuns la rigiditatea epocii și care astăzi, în lumea educației sexuale făcute deja în școli, la nivel larg, în lumea în care emanciparea adolescenților se produce la vârste foarte fragede, iar pierderea virginității la 14 ani începe să devină o modă, pare aproape anacronic. Și totuși, ceea ce construiește regizorul pe scenă trece dincolo de această barieră de timp și vorbește despre acel moment în care copilăria se transformă în maturitate, în fond despre uciderea copilăriei, despre moartea inocenței, despre chestionarea primelor impulsuri sexuale, despre trezirea instinctelor primare, a gustului spre pervers inocent, despre primii fiori erotici și, nu în ultimul rând, despre rigiditatea gândirii adulților.

Spectacolul lui Vlad Cristache pune în oglindă ca-ntr-un fel de război sisific cele două lumi: copiii-adolescenții și de partea cealaltă adulții. Primii, înfățișați într-o superbă lumină a firescului, surprinși în cel mai tainic moment al vieții lor, acela când se trece linia între ceea ce sunt și ceea ce urmează să facă societatea din ei, acela când trăiesc și visează la unison, acela când timpul ar trebui oprit în loc, și de partea cealaltă, adulții-profesorii, construiți într-o excelentă zonă de grotesc…

4.„Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts, regia Vlad Massaci, Teatrul Mic.

Povestea lui Tracy Letts poate fi rezumată într-o singură frază: toți membrii unei familii se adună la o înmormântare. Pe scena sălii Atelier de la Teatrul Mic, Vlad Massaci descoperă și potențează fiecare resursă a acestui text și creează un spectacol complex, în spatele căruia intuiești un întreg laborator de creație. Casa copilăriei devine treptat neîncăpătoare, fiecare ușă se deschide și secretele iau cu asalt nou-veniții. Mama, Violet, își așteaptă cele trei fiice, Barbara, Ivy și Karen să rezolve dispariția tatălui lor în locul ei. Violet nu mai e în stare să se ocupe de nimic, are cancer, e ușor iritabilă și nu are nevoie decât de Barbara. Sinucidere, minciună, incest, vinovăție! Iată cuvintele cheie într-un spectacol care se dezvăluie ca un măcel al destinelor, din care nimeni n-ar putea ieși viu… Vlad Massaci își suspendă spectatorul într-o clepsidră în care vieți întregi curg în ritm alert, tensionat.

Foto Oana Monica Nae

5.„Pe jumătate cântec”, de Crista Bilciu, regia Crista Bilciu, Teatrul de Foc.

O monodramă care spune povestea unei femei, care a fost odată o fetiță, pe care tatăl o punea să stea în genunchi pe boabe de fasole… Un spectacol care ar fi trebuit să facă parte – conform premiului concursului de dramaturgie de la Bacău, din repertoriul Teatrului Bacovia, dar care și-a construit singur traseul și care, în acest an, a fost prezent în selecția celor mai importante festivaluri de teatru, inclusiv FNT, o producție Teatrul de Foc și care vorbește despre adevăratul spirit al teatrului independent în România. Povestea Francescăi începe la 5 ani, de ziua ei, când stă pedepsită într-un colț, în timp ce musafirii roiesc în jurul ei, iar ea e chinuită de rușine… rușinea umilinței care începe să-i curgă prin vene. Și continuă cu fiecare dintre vârstele Francescăi, care trece pe rând prin suferințele copilului neînțeles și de ale cărui sentimente du-i pasă nimănui, copilul dus la frizerie cu forța și tuns cu brutalitate, pentru că are păduchi, copilul a cărui singură prietenă adevărată este păpușa, copilul care n-are voie să se joace cu „țiganii” și care mănâncă bătaie la orice abatere – căci „bătaia e bună că dezvoltă plămânii” – copilul însingurat în propria viață, copilul tânjind după dragoste în cei mai importanți ani, copilul care învață să trăiască singur, în spatele a sute de ziduri. Iar Anda Saltelechi surprinde excelent fiecare dintre schimbările care survin de la o vârstă la alta în personalitatea fetiței care se maturizează într-o lume bolnavă, în care pare că totul o agresează. Un amestec de inocență, tristețe, veselie firească a vârstei, neînțelegere, acceptare, copilărie – așa își construiește Anda Saltelechi personajul, dezvăluindu-se pe sine ca o actriță extrem de nuanțată, de mare forță și cu o sensibilitate aparte.

12
/12
/18

TOP Documentarele își fac cu greu loc în cinematografe. Așa că pentru a viziona cele mai noi filme de nonficțiune nu ne rămân decât festivalurile și diferitele platforme. Am ales 10 documentare care m-au impresionat cel mai mult dintre cele văzute în 2018. Sunt filme extrem de stimulante și de îndrăznețe.

09
/12
/18

TOP Am ales cele mai relevante filme românești ale anului, din cele 25 de titluri de ficțiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeții 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.

22
/11
/18

DANS PRINTRE CUVINTE Deschizi televizorul şi eşti bombardat cu o limbă română de multe ori aproximativă, citeşti ce-a mai rămas din presa scrisă şi se întâmplă acelaşi lucru. Iar pe reţelele de socializare e jale. Cui îi mai pasă azi, în secolul vitezei, de gramatică? Ziarul Metropolis îţi propune un joc nou de gramatică, fără să te scoată la tablă…

14
/11
/18

METROPOLIS SPECIAL Niciunde în lume sfârșitul Primului Război Mondial nu a fost trăit mai spectaculos decât în Parisul anilor nebuni. Vă prezentăm o colecție de momente douăzeciste avându-i ca protagoniști pe Coco Chanel, Picasso, Hemingway, Isadora Duncan, Joyce, Josephine Baker, Proust, Colette, Stravinski...

24
/10
/18

TURISM CULTURAL Știam despre războiul de la Sarajevo din documentare, din filme, din presă. Imaginile cu clădiri în flăcări, cu oameni disperați, agățați de ziduri, cu bombe care explodează în plină stradă, cu oameni care suferă atroce, existau undeva în memoria mea de adolescentă, bine și adânc îngropate.

14
/10
/18

METROPOLIS SPECIAL Între 3 și 7 octombrie, pășeai prin Iași ca pe tărâmul literaturii. Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași transformase orașul în spațiul fermecat în centrul căruia întâlneai la tot pasul scriitori, iar dacă aveai noroc aceștia erau Jón Kalman Stefánsson, Jonathan Franzen, Veronica Roth...

25
/09
/18

TURISM CULTURAL Am participat la începutul lunii septembrie la al treilea congres internațional dedicat lecturii, desfășurat la Astana, în Kazahstan, prilej de rodnice întâlniri cu stepa Asiei Centrale. Iată ce am aflat – așadar, o dare de seamă.

09
/09
/18

Era cea mai lungă noapte a anului 1956, 21 spre 22 decembrie. Într-o cameră a Spitalului „Central” din Bucureşti, după zece zile de speranţe şi disperări, Nicolae Labiş înţelegea că va muri, că drumul înapoi spre viaţă îi fusese iremediabil închis atunci când destinul sau o mână „prietenoasă” îl împinsese spre linia tramvaiului de la Colţea.

Page 1 of 1012345...10...Last »