Top Ziarul Metropolis: Cele mai bune filme românești ale anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/top-ziarul-metropolis-cele-mai-bune-filme-romanesti-ale-anului-2/

Anul 2015 a fost unul destul de bun pentru cinematografia română, după un dezastruos 2014: peste 20 de lungmetraje de ficţiune şi documentare, dintre care multe debuturi, lansate în cinematografe sau exclusiv la HBO, prezenţe în festivaluri importante şi câteva premii.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 Decembrie 2015

Anul 2015 începea foarte bine pentru cinematografia română. Primele două festivaluri mari, primele patru filme anunţate.

Documentarul „Chuck Norris vs. Communism”, regizat de Ilinca Călăgăreanu, era prezentat, la sfârşitul lunii ianuarie, în secţiunea competiţională World Cinema Documentary a celebrului festival de film independent Sundance din SUA.

Filmul, care aduce în atenţie comerţul subteran şi vizionările de casete video cu filme americane în timpul comunismului în România, a mai rulat de-a lungul anului în câteva festivaluri din ţară, iar la sfârşitul lunii noiembrie a avut premiera oficială, nu în cinematografe, ci la postul de televiziune HBO.

Din cauza exagerării nepermise a rolului pe care această contracultură şi Irina Margareta Nistor, cea care dubla filmele respective, l-ar fi avut pentru dorinţa de libertate a tinerilor în decembrie 1989, documentarul, de altfel foarte aşteptat, îşi ratează complet ţinta.

Tot la Sundance, dar în secţiunea Evenimente Speciale, a fost prezentat „Palatul Pionierilor B’92”, noul film al lui Bobby Păunescu, autorul lungmetrajului „Francesca” (2009).

„Palatul Pionierilor B’92”, lansat la începutul lunii decembrie în doar una-două săli de cinema din Bucureşti, este, de fapt, un experiment în care Bobby Păunescu aduce împreună pe ecran elevii şcolii sale de film, Mandragora Film Academy, alături de câţiva actori cunoscuţi. Un simplu exerciţiu, neglijabil din perspectiva publicului larg şi fără vreo valenţă cinematografică deosebită.

Marele succes al anului a venit însă în februarie, la Berlinală, acolo unde „Aferim!”, noul film (alb-negru) regizat de Radu Jude, obţinea, ex aequo, premiul de regie. Filmul a intrat apoi imediat şi în sălile din România, a făcut turul mai multor festivaluri naţionale şi internaţionale, a stârnit numeroase discuţii şi, până la urmă, a reuşit să adune aproape 80.000 de spectatori, conform Cinemagia.

Cifra, deşi mică, îl plasează pe primul loc între filmele româneşti ale anului în funcţie de numărul de bilete vândute. A fost şi propunerea României la Oscar la categoria film străin, însă nu a intrat pe lista scurtă anunţată recent de Academia Americană. Un film care marchează nu doar o schimbare în cariera lui Radu Jude, dar, prin inovaţiile pe care le propune, are toate şansele să rămână un reper al Noului Cinema Românesc.

Tot la Berlin, dar în secţiunea Panorama, a avut premiera şi noul lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, „De ce eu?”. Din nou, un film extrem de circulat şi dezbătut, în special datorită subiectului: cazul procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, pe fondul presiunilor politice asupra sa.

Un nou premiu la Cannes

În mai, Festivalul de la Cannes, cel fără de care Noul Cinema Românesc nu ar fi devenit cunoscut, a inclus două lungmetraje româneşti. Nu în Competiţia oficială, dar în de mult ori la fel de puternica secţiune Un Certain Regard. Corneliu Porumboiu a prezentat al treilea film al său în tot atâţia ani (o performanţă în rândul cineaştilor români), „Comoara”, laureat în cele din urmă cu un premiu special, Un Certain Talent. Radu Muntean a fost selectat cu „Un etaj mai jos”, un pseudo-thriller intens, lansat la cinci ani de la „Marţi, după Crăciun”.

Cinematografia română a fost de asemenea premiată şi în iulie, la importantul festival de la Karlovy Vary. „Box”, al doilea film al lui Florin Şerban, după debutul cu „Eu când vreau să fluier, fluier” (2010), a fost inclus în secţiunea competiţională, unde a primit premiul criticii, FIPRESCI.

Tot în competiţiea festivalului din Cehia a rulat şi „Muntele magic”, noul documentar de animaţie al Ancăi Damian, a doua parte a unei „trilogii a eroismului” începută în 2011 cu mult mai reuşitul „Crulic – drumul spre dincolo”. „Muntele magic” a fost încununat cu o menţiune specială a juriului. Un film ambiţios, care, din cauza aglomerării de tehnici de animaţie şi de evenimente narative, nu îşi găseşte o direcţie clară.

Ambele filme au avut premiera în cinematografe în toamnă, fără a avea însă parte de o distribuţie şi de o promovare deosebite.

Trei dintre cele mai proaspete filme româneşti lansate în acest an (şi prezente de asemenea în diverse festivaluri internaţionale) au fost debuturi: îndrăzneţul „Autoportretul unei fete cuminţi”, de Ana Lungu, atipicul „Acasă la tata”, de Andrei Cohn, şi surprinzătorul „Lumea e a mea”, de Nicolae Constantin Tănase. Trei stiluri diferite (chiar dacă imperfecte) de a face cinema, dar fiecare curajos în felul său.

Două reuşite demne de a fi semnalate au fost alte două debuturi, gata încă din 2013, însă ajunse abia în 2015 pe marile ecrane, unde au rulat, din păcate, prea discret şi prea puţin: „Carmen”, o melodramă bine temperată, în regia lui Doru Niţescu, totodată profesor la UNATC; şi „Marussia”, un film realizat de regizoarea de origine română Eva Pervolovici în Franţa, ţara unde s-a şi stabilit.

Tot un debut în regie, cu premise bune, însă complet eşuat, a fost şi „Live”, al producătorului şi fostului director de imagine Vlad Păunescu.

Dan Chişu a lansat nu mai puţin de două filme, „Bucureşti Non-Stop”, un lungmetraj de ficţiune nu foarte original, şi documentarul „YouTube Bazaar”.

În rest, la capitolul filme de ficţiune, au mai ajuns prin cinematografe câteva producţii inutile, dacă nu chiar insuportabile: „Cel ales”, de Cristian Comeagă, „Doar cu buletinul la Paris”, de Şerban Marinescu, „Fata cu ochii verzi”, de Mihai Mihăescu, sau „Poveste de dragoste”, de Cristina Iacob. Doar în câte un festival din ţară sau proiecţie specială – deci în afara difuzării obişnuite – au mai fost prezentate şi filmele de ficţiune „2+2”, de Thomas Ciulei, „Be My Cat: A Film for Ann” (descris ca un „found footage horror”), în regia lui Adrian Ţofei, şi ridicolul „Atât de strălucitoare e vederea”, de fraţii gemeni de origine franco-română Michael şi Joel Florescu.

Mult aşteptatul nou film al lui Marian Crişan, „Orizont”, nu a fost prezentat deocamdată decât la Festivalul Tallin Black Nights din Estonia, urmând a avea premiera în România în februarie 2016.

Pentru că numărul de producţii lansate o permite, dar şi pentru că au existat cu adevărat destule interpretări demne de evidenţiat, topul de mai jos al celor mai bune reuşite filme din acest an este completat de topuri cu cei mai buni cinci actori şi cele mai bune cinci actriţe în roluri principale. Sunt clasamente dominate, inevitabil, de un anume subiectivism, însă toţi cei zece actori aleşi (şi care ar mai fi putut fi completaţi şi cu numeroase nume în roluri secundare) au una sau chiar mai multe interpretări care emoţionează, intrigă sau inspiră admiraţie.

Documentare de succes

Anul care tocmai se încheie a adus, surprinzător, şi câteva documentare inspirate, lansate în cinema sau prezentate doar în festivaluri ori la HBO. Pe lângă cele enumerate, răzleţ, mai sus, au mai putut fi văzute: un aşa-numit „mockumentary”, „Experimentul Bucureşti”, de Tom Wilson; povestea plecării evreilor din România, documentată în „Aliyah DaDa”, debutul în regie al producătoarei Oana Giurgiu; „Cinema, mon amour”, de Alexandru Belc, care se concentrează pe directorul singurului cinematograf din Piatra Neamţ, caz simptomatic pentru situaţia dezastruoasă a sălilor de cinema de stat în România; un film intrigant, „Outside”, al regizorului Andrei Schwartz, stabilit în Germania; plus emoţinantul „Roboţelul de aur”, al tinerilor Mihai Dragolea şi Radu Mocanu.

Mai merită menţionate aici „Reţeaua”, de Claudiu Mitcu, important în special prin subiectul pe care îl investighează, criza citostaticelor, şi alte două documentare care au în centru personaje deosebite: un simpatic şahist bătrân, în „Bondoc”, de Mihai Voinea, Mihai Mincan şi Cristian Delcea, şi un meteorolog, în „Stația #15033”, regizat de Iulia Matei.

Deşi abia anul acesta a ajuns în câteva cinematografe, iar recent a fost nominalizat inclusiv la premiile Academiei Europene de Film, puternicul documentar „Toto şi surorile lui”, de Alexander Nanau, nu a mai fost inclus în topul pe 2015, deoarece s-a plasat deja pe primul loc în 2014, datorită lansării sale la HBO în luna decembrie a anului trecut.

Prin urmare, cel mai bun documentar românesc din acest an, prezentat în premieră tot în 2014, la Astra Film Festival, dar reluat în 2015 la alte festivaluri, este „Waiting for August”, filmat la Bacău şi realizat de o tânără cineastă, Teodora Mihai, stabilită în Belgia.

Dătător de speranţă este că 2016 se anunţă un an în care, pe lângă debuturi neaşteptate, am putea vedea noi filme de Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Radu Jude, Nae Caranfil, Călin Peter Netzer, Cătălin Mitulescu, Adrian Sitaru sau Gabriel Achim. Prin urmare, nu ar fi de mirare noi premii la cele mai mari festivaluri din lume, pentru filme care nu vor avea unde să fie văzute apoi în ţară, din cauza lipsei unei reţele de cinematografe de stat.

Topul celor mai bune zece filme româneşti de ficţiune lansate în cinematografe

1. „Aferim!” – Radu Jude

Radu Jude reușește, succesiv, să scoată și să reintroducă spectatorul în film cu o ușurință impresionantă. Imaginea alb-negru semnată de Marius Panduru este primul semnal al distanței pe care cineastul o pune între public și ceea ce se desfășoară pe ecran. Un obiectiv dublat și de trimiterea la un anume clasicism al compoziției. Opțiunea alb-negrului reprezintă și un racord cu fotografiile vechi. Dar, probabil, și o reflectare a convingerilor lipsite de nuanțe ale protagoniștilor, (încă) insuficient de îndrăzneți pentru a-și rosti până la capăt dilemele incipiente. (…)

Voit livrești și căutat emfatice, replicile – o bună parte, aforisme intenționate – amplifică efectul de distanțare. Extrase din surse literare și istorice ale vremii, dialogurile, bogate în arhaisme și punctate de „sudălmi” delicioase, nu permit în niciun moment spectatorului să uite că asistă la o operă cinematografică (neînțelegerea unora dintre ele poate crea frustrare, dar se înscrie în tentativa de chestionare a cât de mult ne putem apropia cu adevărat de trecut).

2. „Un etaj mai jos” – Radu Muntean

„Un etaj mai jos”, noul lungmetraj al lui Radu Muntean, este un pseudo-film de gen, ambalat în estetica realistă şi antispectaculară a Noului Cinema Românesc. Radu Muntean împrumută şi îşi asumă deschis o parte din mărcile clasice ale filmelor de suspans, pe care le foloseşte într-o formă atenuată, pentru a-şi continua radiografia lucidă asupra mentalului clasei de mijloc urbane.

3. „Autoportretul unei fete cuminţi” – Ana Lungu

„Autoportretul unei fete cuminți” se plasează pieziș nu doar față de cinemaul înțeles ca spectacol, dar inclusiv față de estetica realistă a Noului Cinema Românesc, înrudindu-se cu cele mai radicale forme ale sale de până acum, exprimate prin autoreflexivele „Aurora”, al lui Cristi Puiu, și „Când se lasă seara peste București sau Metabolism”, al lui Corneliu Porumboiu. Fără a atinge, însă, îndrăzneala conceptuală a acestora. Filmul Anei Lungu împarte, totuși, cu cele două înclinația extremă spre dedramatizare sau, mai exact, spre un concept narativ aparent criptic, neconvențional, care nu se lasă ușor devoalat, cel puțin în raport cu normele limbajului cinematografic mainstream.

4. „Comoara” – Corneliu Porumboiu

„Comoara” pare a semnaliza o schimbare de direcţie în cariera lui Corneliu Porumboiu: o preocupare mai redusă pentru îndrăzneli formale şi o insistentă căutare a unei simplităţi, păstrând în acelaşi timp spiritul ludic (…) Cineastul pare să fi optat pentru o anumită lejeritate, pentru o cât mai discretă prezenţă regizorală: nu mai întâlnim cadrele secvenţă lungi, planurile alternează suspect de repede, stilul devenind mai accesibil. Mizanscena este, de asemenea, mai puţin ofertantă. A dispărut şi preocuparea obsedantă pentru limbaj şi capacitatea acestuia de a explica raporturile protagoniştilor cu lumea din jurul lor.

5. „Marussia” – Eva Pervolovici

„Marussia” este filmat în Paris, vorbit în rusă și franceză și regizat de o româncă. Stabilită de câțiva ani în Franța, Eva Pervolovici folosește pentru filmul său o poveste simplă, inspirată dintr-o situație reală: o tânără rusoaică nonconformistă, imigrantă de mai mulți ani care încearcă să obțină azil în Franța, cutreieră străzile Parisului împreună cu fiica sa de șase ani, căutând în fiecare noapte câte un loc de dormit, după ce este evacuată din fosta locuință. (…) „Marussia” este un film despre libertatea trăită cu voluptate și fără apăsarea vinovăției, realizat fără crispare și cu maximă delicatețe feminină.

6. „De ce eu?” – Tudor Giurgiu

Tudor Giurgiu își poartă protagonistul, Cristian Panduru (jucat de Emilian Oprea), prin culoare lungi, neluminate, neliniștitoare, în clădiri impunătoare, reci, și în birouri kafkiene, pentru a sugera strivirea sa de către un sistem intimidant și impunisabil, ai cărui reprezentanți sunt lipsiți de scrupule.

Eclerajul are pe alocuri note expresioniste, directorul de imagine Marius Panduru optând pentru culori estompate, imagini întunecate, un cenușiu generalizat. Nu lipsesc nici cadrele care sugerează supravegherea lui Cristian, dar și posibila sa paranoia, pe măsură ce tentativa de a se opune sistemului capătă contur.

7. „Acasă la tata” – Andrei Cohn

Bazat pe o piesă de teatru şi un scenariu scrise de (actorul şi dramaturgul) Mimi Brănescu, „Acasă la tata”, debutul în regie al lui Andrei Cohn, se afişează ca o farsă sub care se ascunde o dramă la foc mic despre sentimentul ratării şi regretul pierderii tinereţii.

8. „Carmen” – Doru Niţescu

Bazându-se pe un scenariu scris împreună cu Tudor Voican, Doru Niţescu tratează un subiect foarte sensibil, riscant chiar: drama unei mame neputincioase în faţa bolii incurabile a fetiţei sale. Rezultă o melodramă asumată, dar destul de bine temperată (chiar şi în ciuda muzicii pe alocuri sentimentale şi manipulatorii), în care Rodica Lazăr, una din cele mai complexe actriţe ale momentului, face, în interpretarea mamei, un rol emoţionant. Un film discret, fără pretenţii de capodoperă, însă elegant strunit.

9. „Lumea e a mea” – Nicolae Constantin Tănase

Până la un punct, combinaţia de realism brut în care camera de filmat urmăreşte – nervos, insistent şi de foarte aproape – un singur personaj şi de scurte explozii de fantastic ca reprezentări ale unei lumi interioare tulburate, dublată de muzică hip-hop, poate fi atractivă. Trebuie să recunoaştem: nu găseşti pe toate drumurile cinematografiei române un astfel de amestec. Ana Maria Guran, în rolul protagonistei de 16 ani (Larisa) şi, de fapt, marea descoperire a filmului, produce câteva momente electrizante, chiar emoţionate, prin dezinvoltura şi voluptatea jocului şi prin felul în care ţine captiv aparatul de filmat asupra chipului ei expresiv.

10. „Box” – Florin Şerban

„Box”, noul film scris şi regizat de Florin Şerban, începe foarte promiţător. Cu bluze ce îi dezvăluie spatele, tocuri, blugi strâmţi sau fuste ce se unduiesc pe şolduri, o femeie atrăgătoare (jucată de Hilda Peter) – despre care aflăm rapid că este actriţă de teatru de limbă maghiară şi profesoară de dans pentru copii – este urmărită pe străzile de la marginea şi din centrul unui oraş pe care un indicator ni-l relevă ca fiind Sibiu. În astfel de scene, camera se substituie de multe ori privirii unui alt personaj şi, prin insistenţa cu care se deplasează în spatele protagonistei, nedezlipită de mişcările sale, sugerează, în cel mai pur şi clasic limbaj cinematografic, o atracţie, în primul rând fizică.

Cele mai bune cinci interpretări masculine

1. Teo Corban („Un etaj mai jos”, „Aferim!”)

teo corban - un etaj mai jos

Teo Corban

 

2. Emilian Oprea („De ce eu?”)

3. Toma Cuzin („Comoara”, „Aferim!”)

4. Alexandru Papadopol („Acasă la tata”)

5. Rafael Florea („Box”)

Cele mai bune cinci interpretări feminine

1. Rodica Lazăr („Carmen”, „Live”)

rodica lazar - carmen

Rodica Lazăr

2. Elena Popa („Autoportretul unei fete cuminți”)

3. Ana Maria Guran („Lumea e a mea”)

4. Dinara Drukarova („Marussia”)

5. Hilda Peter („Box”)

Cele mai bune trei documentare româneşti ale anului

1. „Waiting for August” – Teodora Mihai
(prezentat la Astra Film Festival 2014, One World Romania 2015)

Regizat de tânăra Teodora Mihai, „Waiting for August” tratează, în manieră observaţională, dar şi cu un lirism bine temperat, problema copiilor cu părinţii plecaţi în străinătate (…) Camera de filmat este martorul tăcut, invizibil, care îi surprinde pe cei șapte copii în intimitatea lor, dezvăluind candoare și unitate, iubire și maturizare forțată.
waiting for august

2. „Afară” – Andrei Schwartz

(prezentat la One World Romania 2015, TIFF 2015, Ceau, Cinema! Timişoara 2015, Astra Film Festival 2015)

Regizat de româno-germanul Andrei Schwartz, „Afară” aduce în prim-plan un personaj spectaculos, tocmai eliberat din închisorile românești. Şi lansează, indirect, delicata întrebare: Cât de ușor ne lăsăm manipulați de povești și de cinema? Dublată, imediat, de altele conexe: Care ar trebui să fie raportul dintre un regizor de documentar şi „subiectul” observaţiei sale? Cât de reliable este acesta din urmă şi cât poate aduce la suprafaţă camera de filmat?

3. „Roboţelul de aur” – Mihai Dragolea şi Radu Mocanu
(ales cel mai bun film la festivalul Docuart Bucureşti, 2015)

Emoţionantul „Roboţelul de aur”, realizat de tinerii Mihai Dragolea şi Radu Mocanu, este un film simplu, dar foarte sincer şi direct, cu un personaj special, Steluţa Duţă – crescută la casa de copii şi ajunsă apoi pe stradă, ea a devenit de mai mulţi boxer amator cu medalii naţionale şi internaţionale.

24
/01
/20

CRONICĂ DE FILM Regizat de Sam Mendes, "1917" (2019) este în primul rând o demonstraţie de virtuozitate tehnică. Un film care trivializează tragedia teribilă a războiului şi o transformă într-o cursă contracronometru cu obstacole, ca un joc pe calculator. Spectaculos, dar sărac în idei.

21
/01
/20

În marginea filmului de cinema "Dolor y gloria" (nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, și în care Antonio Banderas face un rol pentru care e, de asemenea, nominalizat).

20
/01
/20

Filmele „Tipografic” și „Ieșirea trenurilor din gară”, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera internațională în secțiunea FORUM a Festivalului de Film de la Berlin.

18
/01
/20

Într-o localitate de pescari din nordul Danemarcei se întâmplă un lucru neobișnuit, sunt tot mai mulți bărbați danezi căsătoriți cu femei tailandeze. Documentarul danez „Unde te poartă inima” (regia: Sine Plambech, Janus Metzva) fi proiectat joi, 23 ianuarie, de la ora 19, la Astra Film Cinema.

17
/01
/20

Primul episod al noii producții HBO, „Avenue 5”, realizată de Armando Ianucci, cu Hugh Laurie în rolul principal, va avea premiera la HBO și pe HBO GO pe 20 ianuarie.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

10
/01
/20

Oscar Weekend aduce anul acesta șase din cele 10 filme rămase pe lista scurtă pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, care va fi acordat în cadrul celei de-a 92-a ediții a Premiilor Academiei Americane de Film. În weekendul 17-19 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, propunerile Ungariei și Senegalului vor fi prezentate în premieră pe marele ecran în România, alături de avanpremiere ale reprezentantelor Franței și Rusiei și proiecții ale filmelor din Coreea de Sud și Spania.

Page 1 of 25612345...102030...Last »