Topul celor mai bine plătiţi actori din lume
https://www.ziarulmetropolis.ro/topul-celor-mai-bine-platiti-actori-din-lume/

Robert Downey Jr., protagonistul filmelor din seria „Iron Man”, ocupă primul loc în topul celor mai bine plătiţi actori din lume, potrivit unui clasament publicat de revista Forbes. Pe poziţiile următoare se află Jackie Chan şi Vin Diesel.

Un articol de Petre Ivan|11 august 2015

Potrivit topului realizat de Forbes, actorul american Robert Downey Jr a obţinut venituri estimate la 80 de milioane de dolari în perioada 1 iunie 2014 – 1 iunie 2015, în mare parte datorită succesului de casă realizat de filmul cu supereroi „Răzbunătorii: Sub semnul lui Ultron/ The Avengers: Age of Ultron”, care a obţinut încasări de peste 1,3 miliarde de dolari pe plan mondial.

Locul al doilea a revenit actorului chinez Jackie Chan, cu 50 de milioane de dolari în ultimul an. Veniturile sale provin din încasările obţinute de o serie de coproducţii chinezo-hollywoodiene, precum „Dragon Blade”, dar şi din contracte de merchandising.

Starul hollywoodian Vin Diesel se află pe poziţia a treia, cu venituri de 47 milioane de dolari, generate în principal de procentul de încasări pe care îl obţine din franciza „Furios şi iute/ Fast and Furious”.

Locul al patrulea este ocupat de Bradley Cooper  – 41,5 milioane de dolari, în timp ce pe 5 se află Adam Sandler, cu 41 milioane de dolari în ultimul an.

Ultimele locuri din TOP 10 sunt ocupate de Tom Cruise – 40 milioane de dolari, indienii Amitabh Bachchan, Salman Khan – 33,5 milioane de dolari, 9 Akshay Kumar, un alt actor de la Bollywood, cu 32,5 milioane de dolari, şi Mark Wahlberg – 32 milioane de dolari.

Foto: actori, Robert Downey Jr, Jackie Chan şi Vin Diesel – cinemagia

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.