Tora Vasilescu, 66
https://www.ziarulmetropolis.ro/tora-vasilescu-66/

“Noi toţi vrem ca oamenii să nu ne mintă şi totuşi ne doare cumplit adevărul.” – Tora Vasilescu. Actriţa care a debutat pe vremea studenţiei în “Cursa” lui Daneliuc (1975) împlineşte, astăzi, 66 de ani.

Un articol de Petre Ivan|22 martie 2017

Tora Vasilescu s-a născut la 22 martie 1951, în Tulcea, o parte a copilăriei petrecând-o, între 3 şi 5 ani şi jumătate, la bunica din satul Iazurile, judeţul Tulcea.

În 1972 a intrat la IATC, iar trei ani mai târziu a debutat în lungmetrajul „Cursa”, în regia lui Mircea Daneliuc, viitorul său soț.

Apare apoi în numeroase alte filme precum: „Gloria nu cântă” (1976), „Proba de microfon” (1980), „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), „Imposibila iubire” (1983), „Marele premiu”(1985) şi controversatul „Glissando” și, după Revoluție, „Şobolanii roşii”(1990), „Cel mai iubit dintre pământeni”(1993), „Occident” (2002) ori „Legături bolnăvicioase”(2006).

Teatrul, din păcate, i-a oferit roluri mai puţine, jucând în spectacolele unor regizori de anvergură ca: Alexandru Colpacci, Valeriu Moisescu, Alexandru Tocilescu, Mihai Măniuţiu, Cătălina Buzoianu sau Alexandru Darie.

A câștigat de trei ori Premiul pentru Interpretare al Uniunii Cineaştilor din România, a primit Placheta de aur la Festivalul „Laceno D’Oro” de la Avellino pentru Cel mai bun rol feminin secundar pentru “Şobolanii roşii” de Florin Codre și a fost distinsă cu Ordinul Naţional Serviciu Credincios în grad de Cavaler pentru întreaga carieră.

Foto: Tora Vasilescu – facebook

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.