Tora Vasilescu: „Mă simt jenată când aud laude”
https://www.ziarulmetropolis.ro/tora-vasilescu-ma-simt-jenata-cand-aud-laude/

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.

Un articol de Ionuț Mareș|9 Iunie 2017

Născută în Tulcea, pe 22 martie 1951, Tora Vasilescu a debutat în cinema la mijlocul anilor ’70, când încă se afla pe băncile facultății, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. În întreaga sa carieră, a jucat în zeci de filme, printre care „Cursa” (1975), „Gloria nu cântă” (1977), „Casa dintre câmpuri” (1979), „Probă de microfon” (1980), „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), „Glissando” (1985), „Cuibul de viespi” (1987), „Șobolanii roșii” (1990), „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), „Occident” (2003), „Legături bolnăvicioase” (2006) sau „Q.E.D.” (2013).

A colaborat cu regizori precum Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Mircea Veroiu sau Alexandru Tatos și i-a avut ca parteneri de platou pe câțiva dintre cei mai mari actori români

La ediţia din acest an a TIFF, Tora Vasilescu este recompensată cu Premiul de Excelenţă, pentru meritele sale artistice deosebite și pentru contribuția adusă cinematografiei românești.

Ionuţ Mareş: Ce înseamnă pentru dumneavoastră acest Premiu de Excelenţă oferit de TIFF?

Tora Vasilescu: Gândul că sunt alături de nişte mari actori care au fost laureaţi înaintea mea. Şi asta mă bucură, normal. Mai ales că îmi şi amintesc de unii care nu mai sunt printre noi: Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Mircea Albulescu. Cu toţi am filmat. Dar şi de unii care sunt printre noi: Dorel Vişan, Tamara Buciuceanu, cu care am jucat chiar acelaşi rol, în „Dimineaţă pierdută”, spectacol după Gabriela Adameşteanu, Luminiţa Gheorghiu, cu care am jucat la Bulandra, unde am fost angajată atâţia ani, până m-am pensionat, în spectacolul „Tacâmuri de pui”, în regia lui Gelu Colceag. Uite că îmi aduc aminte! Îl întrec pe Piersic (râde – n.r.).

Oricum, actorii au memorie bună.

Actorii, în general, şterg repede prostiile din scenarii după ce le-au filmat. Dar şterg şi alte lucruri foarte interesante.

Rămân amintirile cele mai plăcute.

Dacă eşti preocupat mereu de a trăi în trecut, rămân. Dacă nu, sunt destul de şterse. Uneori le mai improvizezi.

Vă place să trăiţi în trecut?

Nu, în prezent.

Pe de o parte, este bucuria de a face parte din această galerie de actori care au primit un astfel de premiu. Pe de altă parte, bănuiesc că este bucuria recunoaşterii carierei dumneavoastră.

În general, mă simt jenată când aud laude.

De ce?

Poate datorită literaturii sau poate datorită caracterului meu, tot ce nu e sincer, tot ce e mândrie, tot ce e în centrul atenţiei mă oripilează. De ce? O să înţelegeţi mai târziu. Până la urmă, suntem milioane de furnici care ne premiem între noi.

Dar bănuiesc că aţi acceptat cu bucurie o astfel de invitaţie.

Da, sigur. Bineînţeles. Mulţumesc celor care s-au gândit. Dar nu trebuie să se exagereze. De exmplu, la Oscar, sunt actriţe, foarte bune, cum este Julia Roberts, care au nişte reacţii absolut sonate. Urlă, încep să râdă necontrolat. Probabil că acel premiu valorează atât de mult în bani… Oricum ele au onorarii de milioane de dolari. Cum să te compari, când pe aceeaşi scenă (de la TIFF – n.r.) au apărut actriţe precum Catherine Deneuve, Sophia Loren, Vanessa Redgrave. Şi apari şi tu… Eu am pensia de 1.200 de lei de la teatru. Cum să fii mândru?

Dar nu am antipatie doar pentru această mândrie. Nu e vorba numai de bani. Fondul meu aşa e. Nu-mi plac oamenii care se cred centrul Pământului. Nu îmi plac cei care sunt categorici, care au găsit secretul vieţii, când fiecare clipă îţi aduce o nouă lecţie. Să iei o notă de trecere, în principiu, asta e ideea mea.

Ce v-a atras la cinema? Ce v-a plăcut? Ce v-a oferit cinema-ul?

Au fost ani în care, în fiecare seară, când mergeam la culcare, îmi făceam rugăciunea „Tatăl nostru”, cerându-i să primesc un rol. Da, am fost pătimaşă. Dar, la un om normal, patima se termină, pentru că, altfel, eşti dus cu sorcova dacă vrei să mori pe scenă. Cuvinte din acestea mari – „să mor pe scenă” – nu sunt pentru mine.

Cinema-ul mi-a adus multă bucurie. Mi-a fost uşor să fac profesia asta. Cu excepţia situaţiilor în care am găsit regizori încăpăţânaţi cu care, ca femeie, de exemplu, de multe ori – pentru că sunt misogini, ce să ne mai ascundem – nu puteai să discuţi o teorie filosofică despre rol. Şi, atunci, am învăţat următoarea şmecherie: „Stai să îţi arăt!”. Aşa îi păcăleam, de cele mai multe ori. Pentru că atunci când intram în conversaţii, apărea mândria bărbătească – vănătorul de profesie ancestrală (râde – n.r.).

Cu ce tip de regizori vă plăcea să lucraţi? Cum vedeaţi această relaţie a dvs., ca actor, cu un regizor?

Când am făcut facultatea, regizorii erau colegi cu noi. Aşa am văzut relaţia – ca pe un una colegială. Nu ca el să se considere cu zece trepte mai sus, iar noi să fim nişte soldăţei în serviciul comandantului. Eu am suportat greu acest lucru. Este o minune când întâlneşti regizori care chiar îşi arată admiraţia când îţi iese o secvenţă – pentru că noi jucăm cu „materie” emoţională – şi înţeleg şi respectă acest lucru. Atunci când fiecare vine cu o idee, participă, în faţa camerei de luat vederi se naşte emoţia. Aşa, când vii din afara cadrului plângând, oricine poate. Când eşti filmat şi poţi construi acea emoţie – acestea sunt lucrurile pentru care se ia premiul Oscar (râde – n.r.).

Tora Vasilescu și Șerban Ionescu, în filmul „Imposibila iubire” (1983; regia: Constantin Vaeni), pentru care actrița a fost distinsă cu Placheta de aur la Festivalul de Film Neorealist „Laceno D’Oro” de la Avellino.

Cum vă priviţi acum perioada anilor ’70, când aţi debutat, şi apoi anii ’80, care au fost foarte fructuoşi pentru dvs.?

Un bărbat poate să fie în cuplu cu o femeie, actriţă sau nu, cu 20-30 de ani mai tânără decât el. Pentru femei e mult mai dur. În general, cuplul de actori principali sunt doi tineri sau (un bărbat mai în vârstă – n.r.) şi o tânără.

Bine că am prins acea perioadă în cinematografie, deşi am intrat la 25-26 de ani. Chiar în unul din roluri jucam o fată de 18 ani. Zilele trecute am nimerit câteva secvenţe la televizor – că nu mai am răbdare să văd tot filmul – din „Gloria nu cântă” (1976 – n.r.) – şi arătam de 18 ani. Îmi făcusem şi vocea puţin mai cristalină. E o bucurie când revezi un joc care consideri că e bun. Dacă nu e bun, e o mare strângere de inimă.

Aveţi şi regrete din acea perioadă?

Nu stau să mă gândesc la regrete. Am gândit mereu la ce trebuie să fac eu, la ce e scris, şi am scăpat de invidie. Apoi, în primii ani, m-am simţit puţin protejată, fiind măritată cu un regizor (Mircea Daneliuc – n.r.). Şi nici nu am avut parte de alt gen de conflicte. Când am divorţat, deja aveam un nume. Cred că o anumită puritate sufletească se vede (în personaje – n.r.). Să ai grijă de trăirile tale din viaţă. Să cunoşti şi suferinţa. Să ai cunoştinţe. Talent cred că toată lumea are. Dar, dacă dacă nu ai bagaj de cunoştinţe, nu ai ce să exprimi, pentru că cel puţin 30% în orice personaj sunt propriile tale gânduri. Propria ta moralitate.

Ce aţi simţit că s-a schimbat fundamental în cinematografia românească şi în felul de a face filme în anii ’90?

Singura deosebire este sistemul video care se folosea. Înainte aşteptam cu emoţie materialul filmat. Nu mai e grija să tragi ca să prinzi dubla bună, pentru că acum poţi să tragi de câte ori vrei. Pe mine asta nu mă avantajează sau, mai exact, mi-e lene să mai repet atât. M-am plictisit. Eu sunt zodia Berbecului, aşa că mă puneam repede în priză. Întotdeauna ai eleganţa să îi aştepţi pe ceilalţi, chiar dacă greşesc. Să îi accepţi, să o iei de la început. Dar e o limită, totuşi. Nici în viaţă, nici în film, nu îmi place ineficienţa. Adică să ne facem că facem. Urăsc acest lucru.

Aţi jucat şi după 2000.

După 2000 am jucat mult în seriale. Dar am jucat şi în filme precum „Occident”, de Cristian Mungiu, sau „Legături bolnăvicioase”, de Tudor Giurgiu.

Cum vedeţi perioada în care aţi jucat foarte mult în seriale?

În primul rând, a fost vorba de aspectul material. Ieşisem deja la pensie. Şi a fost mai bine decât oriunde la filme. Era perioada în care PRO TV chiar făcea unul după altul, bune sau rele. Ca actor, mi-am văzut de treabă, ca toţi colegii mei, cât am putut de bine. Nu e uşor deloc. Se trag multe ore. E aşteptarea. După ultimul serial, când am făcut un puseu mare de tensiune, am spus gata. Îmi spusese înainte un vecin: „Tora, îţi mai trebuie un serial sau un film”. Şi aşa a fost.

Dar dacă vi s-ar mai propune să faceţi filme de ficţiune?

În principiu, nu vreau. Dar la bază e lenea. Nu mai vreau să muncesc. Credeţi-mă, m-am săturat de muncă. Ştiţi ce bine e să nu te împingă nimeni de la spate, să te scoli când vrei tu, să munceşti când ai tu chef? Ştiţi ce bună e viaţa la bătrâneţe? Lăsaţi-mă în pace cu munca. Nu mai vreau! Am muncit destul. (râde – n.r.).

Nu-mi plac oamenii care se cred centrul Pământului. Nu îmi plac cei care sunt categorici, care au găsit secretul vieţii, când fiecare clipă îţi aduce o nouă lecţie. Să iei o notă de trecere, în principiu, asta e ideea mea. (Tora Vasilescu)

Foto: TIFF

Citiţi şi:
23
/10
/17

Scurtmetrajul Offstage, scris și regizat de actorul Andrei Huțuleac, a câștigat sâmbătă seara Trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune în cadrul celei de-a 33-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia.

23
/10
/17

În data de 26 octombrie, de la ora 19:00, va avea loc lansarea platformei online www.cineama.ro, o colecție unică de filme de scurtmetraj digitizate de pe suport peliculă de 16 mm în perioada 1957-1989, documentare (etnografice, agricole, reportaje sportive, de protecția muncii), filme de ficțiune și de animație, precum și articole și interviuri cu cei mai activi cineamatori ai vremii.

23
/10
/17

„Bărbaţii sunt buni, dar femeile sunt magice.” – Catherine Deneuve. Îndrăgita actriță franceză a împlinit 74 de ani. În anull 2008, Deneuve a fost omagiată cu Premiul de Excelenta la cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania TIFF.

22
/10
/17

Regizorul Wong Kar-wai a primit vineri în Franța, la Lyon (centru-est), Premiul Lumiere pentru întreaga carieră. La 59 de ani, el este primul regizor chinez care a primit acest premiu. ''Dedic această onoare care mi s-a făcut soției și muzei mele, Esther. Există fragmente din ea în fiecare dintre personajele feminine din filmele mele'', a spus regizorul după ce a primit premiul din mâinile actriței Isabelle Adjani.

22
/10
/17

“Capace” intră pe marile ecrane din România începând cu 27 octombrie. Filmul semnat de Sorin Marin îl aduce în fața publicului pe Vlad Ivanov într-o ipostază mai puțin obișnuită, personajul interpretat de celebrul actor ieșind din zona personajelor negative – ”Capace” este povestea unui bărbat bogat și puternic, dar singur (interpretat de Vlad Ivanov), care își conduce afacerile cu autoritate și fără scrupule.

19
/10
/17

„The Square”, în regia lui Ruben Östlund, e un film ca un tur de rollercoaster pe pastile, iar la avanpremiera de la Les Films de Cannes à Bucarest s-a râs zgomotos și prelung într-o sală arhiplină.

19
/10
/17

Premiul pentru pseudoştiinţă din acest an i-a fost acordat anul acesta celebrei actrițe Gwyneth Paltrow, pentru site-ul său Goop, care promovează tratamentele homeopatice sub forma unor forme de tratament ştiinţifice. The Skeptic Magazine oferă anual premiul Rusty Razor Award / Lama Ruginită persoanelor care prezintă un tip de pseudoştiinţă exagerat.

17
/10
/17

Marele câștigător al Trofeului Transilvania cu „Stockholm”, Rodrigo Sorogoyen, revine cu un thriller pe muchie de cuțit despre doi polițiști ale căror acțiuni devin la fel de suspecte precum cele ale criminalului în serie pe care îl urmăresc. „Dumnezeu să ne ierte”, filmul care a închis ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania, va ajunge în cinematografele din România din 27 octombrie.

15
/10
/17

Joi, 19 octombrie, regizorul Cristian Mungiu va fi decorat de ambasadoarea Franței la București, Michele Ramis, cu însemnele de Cavaler al Ordinului Național Legiunea de Onoare, recunoaștere din partea președintelui Republicii Franceze, a anunțat directorul Institutului Cultural Francez, Christophe Gigaudaut, vineri seară, la deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.

13
/10
/17

Unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale toamnei începe astăzi, 13 octombrie, și va cuprinde Bucureștiul timp de zece zile, Brașovul timp de o săptămână (13-19 octombrie) și Clujul pentru un weekend (13-15 octombrie).Peste 10.000 de bilete s-au vândut deja în avans pe Eventbook.ro înainte de începerea festivalului. Les Films de Cannes à Bucarest are loc anul acesta la CinemaPRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Eforie.

12
/10
/17

David Lynch, Xavier Dolan, Vanessa Redgrave și Nanni Moretti se numără printre invitații Festivalului de Film de la Roma, a cărei ediție din 2017, organizată între 26 octombrie și 5 noiembrie, se dorește o veritabilă sărbătoare a cinematografiei mondiale și va prezenta câteva zeci de lungmetraje, dintre care 14 vor fi proiectate în premieră mondială.

10
/10
/17

INTERVIU Andi Vasluianu și-a petrecut copilăria în Teatrul Nottara, unde bunicul său era regizor. Astăzi îl vedem pe scena aceluiași teatru, dar mai ales ne-am obișnuit să-l vedem în filme. Cel mai nou dintre acestea este „Breaking News”, în regia Iuliei Rugină, film pe care îl găsiți în aceste zile în cinematografe și de la care pornește și discuția de față.

Page 1 of 18512345...102030...Last »