Tora Vasilescu, Premiul de Excelență la TIFF 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/tora-vasilescu-premiul-de-excelenta-la-tiff-2017/

Una dintre cele mai iubite actriţe de teatru şi film din România, Tora Vasilescu,va fi celebrată la cea de-a 16-a ediţie a FestivaluluiInternaţional de Film Transilvania. La gala de închidere din 10 iunie, de la Teatrul Naţional Cluj-Napoca, actriţa va fi distinsă cu Premiul de Excelenţă pentru meritele sale artistice deosebite şi pentru contribuţia adusă cinematografiei româneşti.

Un articol de Petre Ivan|16 mai 2017

După mai bine de 40 de ani de carieră, timp în care a strălucit pe scenă și pe marile ecrane în zeci de roluri memorabile, Tora Vasilescu va fi celebrată la TIFF, unde vor fi proiectate, cu această ocazie, capodopera lui Lucian Pintilie De ce trag clopotele, Mitică? (în care Tora o interpretează cu panaș pe eroina lui I.L. Caragiale, Didina) și filmul Să mori rănit din dragoste de viață (1983), una dintre operele remarcabile stilistic semnate de Mircea Veroiu, din distribuția căreia mai fac parte Gheorghe Visu, Claudiu Bleonț și Marcel Iureș.

Născută în Tulcea pe 22 martie 1951, Tora Vasilescu a obținut primul rol într-o peliculă românească pe vremea când încă se afla pe băncile facultății, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Cursa (1975), filmul în care a interpretat-o pe Maria, este și debutul puternic al lui Mircea Daneliuc.

Rolul i-a adus primul dintre cele trei trofee pentru interpretare pe care Asociația Cineaștilor Români avea să i le ofere de-a lungul carierei.

A colaborat cu regizori precum Lucian Pintilie, Mircea Daneliuc, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos, Șerban Marinescu și i-a avut ca parteneri de platou pe câțiva dintre cei mai mari actori ai vremii.

Efervescența, vitalitatea și naturalețea ei au cucerit publicul în filme precumGloria nu cântă (1977), Casa dintre câmpuri (1979), Probă de microfon(1980), De ce trag clopotele, Mitică? (1981), Glissando (1985), Cuibul de viespi (1987),Șobolanii roșii (1990), Cel mai iubit dintre pământeni (1993) sau în producții recente ca Legături bolnăvicioase (2006) și Q.E.D. (2013).

În paralel, a jucat în numeroase spectacole pe scenele Teatrului Bulandra și ale Teatrului Evreiesc.

În ultimii zece ani, Tora Vasilescu a fost una dintre actrițele preferate de către producătorii autohtoni de seriale TV și a dat viață unor personaje apreciate de telespectatorii români.

De-a lungul anilor, performanțele ei au fost aplaudate de public și recompensate de breaslă.

Tora Vasilescu a fost distinsă cu Placheta de aur la Festivalul de Film Neorealist „LacenoD’Oro” de la Avellino, pentru Imposibila iubire (1983), iar în anul 2000 a fost decorată de Președinția României cu Ordinul Național Serviciu Credincios în grad de Cavaler pentru întreaga carieră.

Foto: Tora Vasilescu – tiff.ro

Citiţi şi:
07
/07
/20

Mai bogată ca niciodată în premiere, selecția de filme românești de la cea de-a 19-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania cuprinde un număr record de 21 de lungmetraje și 16 scurtmetraje, care vor fi proiectate, în prezența realizatorilor, între 31 iulie și 9 august, la Cluj-Napoca.

05
/07
/20

CRONICĂ DE FILM Scris și regizat de Nicolas Bedos, „La Belle Époque” (2019), prezentat anul trecut la Cannes în afara competiției și programat să deschidă ediția amânată din acest a TIFF-ului clujean, este o comedie tipic franceză cu vedete. Eternul subiect al cuplurilor în criză este ambalat puțin diferit, însă fără nimic memorabil.

04
/07
/20

S-a deschis Grădina cu Filme – Cinema & More: film românesc, documentare despre mari coregrafi, muzicieni sau creatori de modă, concerte, teatru, spectacole de improvizație și dezbateri, într-un program special în aer liber.

01
/07
/20

O incursiune în lumea lui Ingmar Bergman, creionată de scriitoarea norvegiană Linn Ullmann, fiica regizorului, în romanul „Neliniște”, publicat în 2015 și apărut recent și în limba română, la Editura Polirom.

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

Pagina 4 din 267« Prima...23456...102030...Ultima »