Torța Patrimoniului, la Ateneul Român, în Anul Centenarului Marii Uniri
https://www.ziarulmetropolis.ro/torta-patrimoniului-la-ateneul-roman-in-anul-centenarului-marii-uniri/

Torţa Patrimoniului Religios, proiect organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, a fost găzduit vineri, 28 septembrie, la Ateneul Român, în prezenţa Ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu. 

Un articol de Ziarul Metropolis|3 octombrie 2018

„Astăzi, fiecare dintre cei de aici are în mână o scrisoare pentru viitor. Astăzi, cultura noastră veche nu se mai sprijină doar pe credința religioasă, ci și pe cea din viitorul nostru comun european. Înainte de a fi o realizare politică sau economică, Uniunea viitoare este în primul rând un șantier cultural și o încercare de credință pentru sufletul fiecăruia. Văd un semn de bun augur în faptul că pornim împreună pe acest drum de la București, în anul aniversar al Marii Uniri a tuturor românilor.” a declarat George Ivașcu, Ministrul Culturii și Identității Naționale.

Ceremonia Torței, inspirată de torţa olimpică de la Atena, este o inițiativă desfășurată în întreaga Europă, care îşi propune să contribuie la cunoaşterea, înţelegerea şi conservarea patrimoniului european religios, care în România își găsește una dintre cele mai înălțătoare expresii. De-a lungul timpului, la acest eveniment au fost invitați să participe miniștri ai culturii din statele membre ale Uniunii Europene, alături de distinşi membri ai comunităţii internaţionale (artişti, oameni de ştiinţă, politicieni, cercetători).

Ceremonia a inclus și un moment artistic susținut de ansamblul Violoncellissimo, creat și condus de profesorul și violoncelistul Marin Cazacu, iar invitații au fost împărtășit amintiri personale în legătură cu patrimoniul religios, îmbogățind astfel impresionanta colecție de scrisori care va fi prezentată Comisarului European pentru Educație, Cultură, Tineret și Sport, domnul Tibor Navracsics, în cadrul conferinței FRH care va avea loc la Paris, în luna octombrie a.c.

 Evenimentul a avut loc în cadrul Congresului ENCATC 2018, cel mai important congres de management și politici culturale, desfășurat în premieră la București și co-organizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală. Partener al Torței Patrimoniului Religios a fost Institutul Național al Patrimoniului.

Congresul ENCATC și Ceremonia Torței fac parte din lista de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri. Ediția de anul acesta a Congresului s-a desfășurat, în plus, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, E.S. Klaus Werner Iohannis, fiind inclusă astfel în lista de evenimente de referință care au loc în acest an aniversar.

Ceremonia Torței s-a desfășurat în prezența unor personalități ale vieții culturale și religioase, dintre care amintim:

  • Domnul George IVAȘCU, Ministrul Culturii și Identității Naționale
  • Doamna Lilian GROOTSWAGERS, Membru al Consiliului FRH – Future for Religious Heritage
  • Doamna Francesca IMPERIALE, Președinte al rețelei ENCATC
  • Doamna Giannalia COGLIANDRO-BEYENS, Secretar general ENCATC
  • Părintele Florin ȘERBĂNESCU, Consilier al Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române
  • Domnul Iusuf MUURAT, Muftiul Cultului Musulman în România
  • Domnul Aurel VAINER, Președintele Federației Comunităților Evreiești din România
  • Domnul Nigel BELINGHAM, Directorului British Council
  • Domnul Virgil NIȚULESCU, Directorului Rețelei Naționale a Muzeelor din România
  • Pastorul Andrei PINTE, Biserica Evanghelică din Sibiu
  • Excelența Sa Episcopul-Vicar GYERÖ David, Biserica Unitariană Maghiară

Gazdele evenimentului au fost:

  • Doamna Carmen CROITORU, Director general al Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală
  • Domnul Ștefan BÂLICI, Director general al Institutului Național al Patrimoniului.

Foto: Torța Patrimoniului – facebook

31
/05
/19

Gorzo ridică la propriu cea mai recentă sculptură a lui în fața Muzeului Național de Artă Contemporană. Se numește GHEORGHE și înainte să ajungă la MNAC a fost o casă. Casa bunicului lui Gorzo din Ieud, Maramureș.

30
/05
/19

"Nu e nevoie de multe cuvinte, ci de donaţii şi fapte. E un proiect curajos iniţiat de oameni curajoşi şi frumoşi. Griviţa 53 e o victorie a unor oameni, împotriva unui sistem." - Oana Pellea, actriţă. OUĂLE GRIVIŢA 53 sunt la Globalworth, între 29 mai si 10 iunie - ultima expoziţie publică a OUĂLOR GRIVIŢA 53 înainte de vânzare. Ouăle sunt expuse în Galeria temporară Globalworth, Barbu Văcărescu 201.

28
/05
/19

În calitate de broadcaster oficial - producător exclusiv al conţinutului audio-video al tuturor evenimentelor şi ceremoniilor prilejuite de vizita în România a Sanctităţii Sale Papa Francisc - TVR oferă cea mai amplă transmisie în direct din istoria televiziunii în România, urmărind îndeaproape toate cele 12 locuri ale vizitei Suveranului Pontif.  

23
/05
/19

Artmark Historical Estate, singura companie de consultanță imobiliară din Româniaspecializată în promovarea și tranzacționarea de proprietăți istorice și artistice, a lansat noulcatalog, ediția Primăvară 2019. Catalogul cuprinde peste 40 de proprietăți istorice șicontemporane și o insulă din Delta Dunării. Cel mai scump imobil este un palat de peste 10 milioane de euro.

21
/05
/19

Evenimentul Noaptea Muzeelor, care a avut loc sâmbătă, a atras peste 1.000.000 de vizitatori la nivel naţional şi a propus publicului expoziţii în diferite muzee, intervenţii şi experienţe artistice, proiecţii, dans, piese de teatru şi concerte. În Bucureşti au fost peste 50 de muzee şi spaţii expoziţionale neconvenţionale, iar în restul ţării numărul acestora a depăşit 150. 

Pagina 11 din 57« Prima...910111213...203040...Ultima »