„Tosca”, cea mai puternică operă a lui Puccini, într-o nouă montare pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/tosca-cea-mai-puternica-opera-a-lui-puccini-intr-o-noua-montare-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă sâmbătă, 6 aprilie 2019, spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele şi light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naţionale Bucureşti va fi pregătit de către Daniel Jinga, iar corul de copii de către Smaranda Morgovan. Asistenţi de regie Claudia Machedon şi Paula Gherghe.  

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2019

Pentru premiera de pe scena Operei Naționale București, regizorul Mario De Carlo a pregătit o punere în scenă ambițioasă, după cum însuși declară:

TOSCA este cea mai tragică operă a lui Puccini. Covârșitoarea sa teatralitate se regăsește în totalitatepe scenă, în situații și în muzică. Un regizor sensibil are cu TOSCA o sarcină ușoară: trebuie să închidă ochii și… să se lase purtat. Puccini nu e un compozitor asociat verismului, dar e indubitabil că în „Tosca” autorul insistă pe detalii realiste și că este în căutare de efecte scenice în nuanțe puternice. Tocmai exacerbarea aspectelor de cruzime și morbiditate constituie un trait d’union cu coduri reprezetantive ale unui teatru care pleacă din trucurile lui Seneca și, de-a lungul execuției în scena Teatrului Elisabetan, ajunge până la râurile de sânge specifice teatrului Grand Guignol. Toți trei protagoniștii mor, și au parte de o moarte violentă. Suntem la ani lumină depărtare de morțile languroase ale eroilor și eroinelor din melodrame. Aici este nimicirea care învinge sentimentele, impulsurile și pasiunile. Supliciul este adevăratul protagonist al operei. Supliciul arhetipal care are în el însuși rațiunea și se impune ca unic element decisiv, prin ritual, exhibiție și spectacularizare. Am găsit inspirația în ceea ce Michael Foucalt numea – Splendoarea chinului.”

(Imagine și montaj: Sebastian Bucur/ Opera Națională București)

Impresionanta operă, care a avut la bază o piesă de teatru a dramaturgului francez Victorien Sardou, „Tosca” este, fără doar și poate, o dramă puternică, asemenea vieții din care a fost eliminată orice scenă plictisitoare; o dramă a unei mari iubiri – cea dintre o divă a muzicii de operă, Floria Tosca, și un tânăr pictor talentat, Cavaradossi -, cu realități istorice precum domnia Maria Carolina, fiica Mariei Terezia și sora Mariei Antoaneta, precum și de înfrângerea în final a Austriei asupra lui Napoleon în bătălia de la Marengo, cu acțiuni încărcate de sadism, cu sentimente extrem de puternice precum gelozia, ura, teama.

(Imagine și montaj: Sebastian Bucur/ Opera Națională București)

Această lucrare complexă, a cărei forță Puccini a intuit-o încă dinainte de a o compune – „o operă de care am nevoie”, spunea el pe atunci – nu încetează să-și reverbereze vraja nici după mai bine de un secol de la premiera mondială. Ceea ce înseamnă că spectatorii oricărei generații au nevoie, așa cum a avut și Puccini, de această operă. „Tosca” rămâne așadar o oglindă în care ne privim cu toții, din când în când, culmile și coborâșurile sufletului.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Foto: Tosca – Sebastian Bucur, operanb.ro

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

15
/05
/23

În lunile mai și iunie 2023 are loc primul turneu național intitulat Trei Tenori ieșeni, care aduce în fața publicului din întreaga țară trei dintre cei mai importanți tenori ai scenelor românești, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepționale, faptul că își leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluție a scenei muzicale ieșene actuale.

12
/05
/23

Pe 13 mai are loc lansarea celui de-al doilea album EYEDROPS „Găsit. Rătăcit. Regăsit. Pierdut.” cu un concert „extraordinaire” în Iași, la Underground Pub. Găsirea, Rătăcirea, Regăsirea și Pierderea cuprind un turneu care îi poartă pe băieți și pe noul lor album prin 11 orașe din țară.

11
/05
/23

Asociația Castel Salbek continuă până pe 31 mai înscrierile pentru International Salbek Opera Masterclass (23-27 august), o serie de cursuri premium susţinute de soliști lirici de anvergură internațională - mezzosoprana Ruxandra Donose, tenorul Ramon Vargas și soprana Leontina Văduva -, primul masterclass de acest gen din România care se va desfăşura într-un cadru de poveste, pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

11
/05
/23

Pianistul româno-american de jazz Lucian Ban îi invită pe contrabasista franceză Sarah Murcia și pe violistul american Mat Maneri să susțină împreună cu el o serie de concerte, masterclass-uri și discuții post-concert la București, Timișoara și Brașov, creând un program original inspirat din muzica populară românească, jazz și muzica de cameră europeană.