„Tosca”, cea mai puternică operă a lui Puccini, într-o nouă premieră pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/tosca-cea-mai-puternica-opera-a-lui-puccini-intr-o-noua-premiera-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă sâmbătă, 30 martie 2019, şi duminică, 31 martie 2019, premiera spectacolului „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele şi light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naţionale Bucureşti va fi pregătit de către Daniel Jinga, iar corul de copii de către Smaranda Morgovan. Asistenţi de regie Claudia Machedon şi Paula Gherghe.  

Un articol de Petre Ivan|25 martie 2019

Pentru premiera de pe scena Operei Naționale București, regizorul Mario De Carlo a pregătit o punere în scenă ambițioasă, după cum însuși declară:

TOSCA este cea mai tragică operă a lui Puccini. Covârșitoarea sa teatralitate se regăsește în totalitatepe scenă, în situații și în muzică. Un regizor sensibil are cu TOSCA o sarcină ușoară: trebuie să închidă ochii și… să se lase purtat. Puccini nu e un compozitor asociat verismului, dar e indubitabil că în „Tosca” autorul insistă pe detalii realiste și că este în căutare de efecte scenice în nuanțe puternice. Tocmai exacerbarea aspectelor de cruzime și morbiditate constituie un trait d’union cu coduri reprezetantive ale unui teatru care pleacă din trucurile lui Seneca și, de-a lungul execuției în scena Teatrului Elisabetan, ajunge până la râurile de sânge specifice teatrului Grand Guignol.Tosca

Toți trei protagoniștii mor, și au parte de o moarte violentă. Suntem la ani lumină depărtare de morțile languroase ale eroilor și eroinelor din melodrame. Aici este nimicirea care învinge sentimentele, impulsurile și pasiunile. Supliciul este adevăratul protagonist al operei. Supliciul arhetipal care are în el însuși rațiunea și se impune ca unic element decisiv, prin ritual, exhibiție și spectacularizare. Am găsit inspirația în ceea ce Michael Foucalt numea – Splendoarea chinului.”

Impresionanta operă, care a avut la bază o piesă de teatru a dramaturgului francez Victorien Sardou, „Tosca” este, fără doar și poate, o dramă puternică, asemenea vieții din care a fost eliminată orice scenă plictisitoare; o dramă a unei mari iubiri – cea dintre o divă a muzicii de operă, Floria Tosca, și un tânăr pictor talentat, Cavaradossi -, cu realități istorice precum domnia Maria Carolina, fiica Mariei Terezia și sora Mariei Antoaneta, precum și de înfrângerea în final a Austriei asupra lui Napoleon în bătălia de la Marengo, cu acțiuni încărcate de sadism, cu sentimente extrem de puternice precum gelozia, ura, teama.

Această lucrare complexă, a cărei forță Puccini a intuit-o încă dinainte de a o compune – „o operă de care am nevoie”, spunea el pe atunci – nu încetează să-și reverbereze vraja nici după mai bine de un secol de la premiera mondială. Ceea ce înseamnă că spectatorii oricărei generații au nevoie, așa cum a avut și Puccini, de această operă. „Tosca” rămâne așadar o oglindă în care ne privim cu toții, din când în când, culmile și coborâșurile sufletului.

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Foto: Tosca – operanb.ro

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.

18
/04
/22

Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul în zilele de 5 și 6 mai de la ora 19.00 la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București la o întâlnire de sărbătoare cu obiceiul, muzica, dansul și autenticul costum tradițional românesc, ansamblul folcloric “Cununa Carpaților”având ca invitaţi și viitorii performeri ale spectaculoaselor dansuri românești, elevi ai liceului de coregrafie Floria Capsali din București.

07
/04
/22

În perioada 13 – 16 aprilie 2022, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” desfășoară în premieră Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”, sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu și Cezar Verlan. Proiectul se va desfășura în orașele Arad: 13 aprilie, la Filarmonca din Arad, Timișoara: 14 aprilie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Alba Iulia: 15 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor; Cluj–Napoca: 16 aprilie la Teatrul Maghiar de Stat.